Nou caz șocant la Spitalul Săpoca. O femeie a venit să-și viziteze soțul internat și el nu mai era acolo
Data actualizării: Data publicării:
Nou caz șocant la Spitalul Săpoca. O femeie susține că soțul ei a fost transferat la Terapie intensivă fără să fie anunțată familia și când au cerut explicații personalul medical a refuzat să le dea vreun detaliu pe motiv că sunt "stresați". Femeia spune că a venit să își viziteze soțul și când a ajuns în secția în care era internat a constatat că bărbatul nu mai era acolo. A fost plimbată prin tot spitalul ca să afle apoi că acesta a fost internat la Terapie intensivă.
Soția pacientului: El a fost la supraveghere continuă. De aproape două săptămâni e acolo. Eu, vineri când am venit, acolo era, am vorbit și cu el. Era bine, parțial conștient, pe picioarele lui. A mâncat, a putut să vorbească cu mine și, după ce am plecat, eu ieri l-am găsit la Terapie intensivă. Eu am intrat în secție și mi s-a spus că nu mai este la ei. Ca și cum nici nu ar fi existat. Și după ce am întrebat unde este, unde a fost mutat, mi s-a spus că a fost mutat în altă parte, am întrebat și acolo mi s-a spus că nu e niciun pacient pe numele ăla, am întrebat atunci unde e, e printre accidentați? Până la urmă am dat niște telefoane și mi s-a spus că e la Terapie intensivă.
-Ce i s-a întâmplat?
-Nu știu. Nu mi-a spus nimeni.
Fiica pacientului: Se poate așa ceva? Să nu anunțe familia? E posibil așa ceva? Îl spui după nume și nu știu să îl caute? I-au spus că ei sunt stresați și că nu pot să dea detalii acum, să vină marți când vine doctorița din concediu. Pai e posibil? Nu mai e alt doctor care să dea informații?