Video Noi detalii din dosarul Pantelimon. Mesajul ciudat găsit de procurori acasă la una din doctorițele arestate: „Curățare în telefon”

Data actualizării: Data publicării:
Nurse attaching iv drip on patient s hand in hospital
Procurorii susțin că medicii aveau planuri bine puse la punct. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Apar noi detalii șocante despre morțile suspecte de la Spitalul Sfântu Pantelimon. Procurorii vorbesc acum despre planuri bine puse la punct de medici și despre mușamalizare. În perioada următoare vor fi audiați martori cheie în acest dosar.

Ancheta de la Spitalul Sfântu Pantelimon rămâne extrem de complexă, cu foarte multe semne de întrebare, după ce cele două doctorițe au ieșit de sub măsura reținerii pentru 24 de ore și au fost plasate sub măsura arestului preventiv. Asistenta cercetată s-a ales cu o măsură mai blândă, cea a controlului judiciar și este cercetată pentru mărturie mincinoasă în formă continuată, după ce ar fi încercat să îi acopere pe colegi.

În referatul depus de procurori apar multe detalii revoltătoare. Procurorii vorbesc și despre cazuri concrete, un exemplu fiind al unui bărbat de 54 de ani a cărui doză de noradrenalină a fost scăzută, iar în mai puțin de o oră acesta a decedat.

Procurorii susțin că medicii aveau planuri bine puse la punct și că principalele ținte erau pacienții care prezentau cele mai puține suspiciuni, mai precis cei cu vârste între 80-90 de ani sau cei care se aflau de mult timp în secția de terapie intensivă (ATI).

Procurorii spun că medicii aveau o strategie și în ceea ce privește vizitele pacienților. Medicii modificau doza de noradrenalină astfel încât să coincidă cu cea trecută în fișa pacientului, pentru că se temeau ca una dintre rude să nu cumva să aibă cunoștințe medicale.

Una dintre doctorițe ar fi avut și o poreclă pe măsură: „Doamna cu coasa”.

Medicii se acopereau cu hârtii

Una dintre acuzate avea acasă un prospect al noradrenalinei, dar și mai multe hârtii pe care trecuse numele pacienților decedați în perioada investigată, dar și numele asistenților care au lucrat atunci la terapie intensivă.

Pe hârtiile respective era făcută și mențiunea „curățenie în telefon”.

Documentele găsite conduc la concluzia că inculpata își pregătea apărarea și își propunea să șteargă probe din telefon care ar putea să o incrimineze, mai scriu procurorii în dosar.

Și o stenogramă a unei interceptăride la începutul investigației este încadrată de procurori cu concluzia că medicii se acopereau cu hârtii.

Aceeași doctoriță este înregistrată cum discută cu o femeie despre care procurorii spun că ar fi tot medic. Cele două vorbesc despre documentele medicale ale pacienților.

Interlocutoarea o întreabă pe inculpată dacă a făcut foile așa cum a învățat și o asigură că va fi judecată „pe hârtii”, nu pe ce spun martorii.

Anchetatorii spun că discuția demonstrează că niciuna dintre cele două femei nu știa că injectomatul păstrează în memorie cantitățile de medicamente administrate efectiv pacienților.

Schimbarea legislației în Sănătate

Fostul ministru al Sănătății, președintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaților, Nelu Tătaru, a făcut precizări la Digi24 despre cazul morților suspecte de la Spitalul Sfântu Pantelimon.

Fostul ministru al Sănătății a subliniat că „faptul că vorbim despre omor cu calificare este ceva ce întrece orice gravitate” și a vorbit despre schimbarea legislației în domeniul sănătății.

Nelu Tătaru, președintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaților: Am crezut că niște evenimente nefericite vor schimba ceva în sistemul medical românesc. Că s-a chemat „Colectiv”, că s-a chemat „pandemia”, am crezut că într-adevăr se va merge pe schimbarea unei legislații. Cred că un moment foarte bun de reformă ar fi fost 2021, în condițiile în care după anul de pandemie 2020 lumea era mai receptivă și la a accepta niște reforme chiar dacă erau un pic mai nepopulare.

Da, legislația trebuie schimbată, dar după cum știți în acest moment avem comisii de malpraxis la direcțiile de sănătate publică, avem experți care sunt la medicina legală, trebuie acei experți care să fie pe fiecare specialitate în parte. Dar ca să schimbi o legislație ai nevoie și de un acord al tuturor părților interesate, atât profesionale, cât și sociale.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri