Nelu Tătaru face control la DSP București pentru deconturile testelor efectuate

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Foto: gov.ro

Ministrul sănătății Nelu Tătaru a anunțat vineri seara la Digi24 că în prezent face un control la DSP București inclusiv în ceea ce privește decontarea serviciilor de testare, după ce a primit o sesizare de la un laborator privat că nu a primit banii pentru testele efectuate.

Ministrul Nelu Tătaru a precizat că ministerul a deblocat încă din februarie 51 de milioane de lei către DSP București ca buget pentru decontarea testelor.

Deocamdată, în cadrul verificărilor pe care le-a început, DSP București a prezentat facturi de decont pentru teste în valoare de 1,720 de milioane de lei, cu fundamentare, respectiv unul de 8,2 milioane de lei, prezentat vineri și pentru care se așteaptă fundamentarea, a spus Nelu Tătaru.

Furnizorii privați de servicii de testare au dat, vineri, un comunicat, prin care anunță că nu vor mai continua colaborarea pentru că nu au fost plătiți.

„Sunt câteva probleme vizavi de decontarea serviciilor de testare la care a apelat DSP la diverse laboratoare. Când va fi gata această evaluare, vom lua şi alte decizii. Laboratoare care au efectuat servicii în programul naţional de testare primeau pentru fiecare test lucrat 200 de lei. Acest cost trebuia să fie cuantificat de DSP, care făcea un decont către Ministerul Sănătăţii şi se elibera acea filă de buget pentru a se putea face plata către aceste laboratoare”, a explicat vineri ministrul Nelu Tătaru.

Întrebat de ce șefa DSP București mai este în funcție, în contextul în care au fost mai multe nereguli și disfuncționalități, iar generalul Ionel Oprea a fost numit pentru a coordona acest serviciu, Nelu Tătaru a spus că evaluarea la DSP București continuă, iar deciziile vor fi anunțate la final.

„Am considerat că generalul Oprea, cu pregătirea militară, poate da rigoarea necesară. Încă nu am terminat evaluarea. Am vrut ca evaluarea să fie continuată de secretarul de stat Oprea pentru a vedea toate aspectele”, a punctat Nelu Tătaru. 

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei