Nelu Tătaru cere reevaluarea cazului asistentei din Botoșani care a murit după ce a fost declarată vindecată de COVID-19

Data actualizării: Data publicării:
test pozitiv coronavirus covid 19
Foto: GettyImages

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a cerut reevaluarea cazului asistentei din Botoșani care a fost inițial inclusă pe lista pacienților decedați de COVID-19 și apoi scoasă din bilanț, pentru că avea două teste negative.

Din primele informații, chiar dacă există două teste negative efectuate la interval de 24 de ore, totuși persoana a suferit leziuni grave în urma infectării, iar acestea care au cauzat decesul, potrivit ministrului, care a solicitat clarificări de la Institutul Național de Sănătate Publică.

Anunțul vine după ce, ieri, INSP a anunțat rectificarea decesului 1178. Este vorba depre asistenta medicală de la Botoșani, care a îngrijit pacienți bolnavi de COVID-19 și care a murit deși nu avea alte afecțiuni cunoscute. Rectificarea a fost făcută după ce DSP Botoșani a descoperit, la o zi de la moartea femeii, un al doilea test negativ, motiv pentru care decesul nu se mai încadrează în definiția de caz COVID-19.

Femeia avea 46 de ani și lucra la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Botoșani. În urmă cu câteva săptâmâni, s-a infectat. Pentru că starea sa de sănătate s-a înrăutățit, asistenta a fost transferată la Iași și internată pe secția Reanimare a Spitalului de Boli Infecțioase. În ciuda eforturilor medicilor, asistenta a decedat.

Editor web: Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...