Ministrul sănătății: Nu e corect să folosim pacienții în negocieri

Data publicării:
florian bodog
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul sănătății, Florian Bodog, a comentat la Digi24 protestul medicilor de familie, pe care îi acuză că se folosesc de pacienți pentru a negocia cu ministerul.

El a mai spus că în București 90 la sută dintre medicii de familie au semnat actele adiționale, ceea ce înseamnă că au o relație contractuală cu Casa Asigurărilor de Sănătate, și de aceea ar trebui să-și facă datoria față de pacienți. 

„Acest protest a pornit de la o serie de discuții pe care împreună cu Casa de Asigurări le-am avut. Am făcut o suplimentare a sumei acordate medicilor de familie. Cel puțin la nivel de București, 90 la sută dintre medicii de familie au semnat actele adiționate, ceea ce înseamnă că au o relație contractuală și sunt convins că își vor face datoria față de pacienți. Vreau să subliniez că nu e corect să folosim pacienții în negocieri, nu cred că acesta e sensul, Ministerul Sănătății a avut o deschidere continuă”, a declarat Florian Bodog, la Digi24.

Ministrul susține că s-a găsit o rezolvare pentru o parte din revendicările medicilor de familie, iar în ceea ce privește debirocratizarea actului medical, o parte dintre ele se vor găsi în noul contract-cadru care urmează să fie semnat cu Casa Națională de Asigurări.

El a mai anunțat că ministerul pe care îl conduce are pregătită o ordonanță pentru a reglementa problemele din domeniul medical, inclusiv pentru medicii de familie.

Medicii de familie protestează miercuri. Pacienţii vor putea doar să ceară o consultaţie, dar vor primi doar reţete simple, nu și trimiteri la specialist.  Doctorii sunt nemulţumiţi că nu au primit mai mulţi bani pentru cabinete şi că statul nu face nimic pentru a reduce birocraţia din sistem.

„Hai să ne întrebăm de ce ani de zile Casele de Asigurări puneau plafoane la medicamente și oamenii nu au avut medicamente? Să întrebăm de ce în prezent, când trimiți pacientul să își facă analize, de cele mai multe ori, nu există plafon? Când îl trimiți la imagistică, la ecografie sau în altă parte, nu e plafon. Toate aceste probleme există și Casele de Asigurare nu au făcut nimic să le rezolve”, a punctat la Digi președintele Societății Naționale a Medicilor de Familie, Rodica Tănăsescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...