Ministerul Sănătăţii: 950.000 de doze de vaccin antigripal vor fi livrate în luna noiembrie

Data publicării:
seringa vaccin

Ministerul Sănătății anunță că un număr de 500.000 de doze de vaccin antigripal au termen de livrare 20 noiembrie, iar alte 450.000 de doze urmează să fie distribuite până la finalul acestei luni, potrivit răspunsului oferit la o interpelare a deputatului PSD Georgeta Holban.

„Referitor la întrebarea / interpelarea dumneavoastră privind «distribuirea dozelor de vaccin antigripal», vă comunicăm alăturat următoarele:

Potrivit contractelor subsecvente pentru achiziția vaccinului gripal tetravalent în cantitate de 1.500.000 de doze livrarea se va face în 4 tranșe, după cum urmează:

- tranșa I - 50.000 de doze cu termen de livrare 20.09.2019;

- tranșa a II-a - 500.000 de doze cu termen de livrare 20.10.2019;

- tranșa a III-a - 500.000 de doze cu termen de livrare 20.11.2019;

- tranșa a IV-a - 450.000 de doze cu termen de livrare 30.11.2019”, arată reprezentanții Ministerului Sănătății în răspunsul dat miercuri, 13 noiembrie, la întrebarea deputatului PSD Georgeta Carmen Holban.

De asemenea, reprezentanții Ministerului Sănătății mai spun că în județul Dâmbovița a fost repartizat un număr de 55.050 de doze de vaccin, eșalonate astfel: „tranșa 1 - 1.840 de doze livrate până pe 18.09.2019; tranșa 2 - 18.350 de doze livrate până pe 16.10.2019; tranșa 3 - 18.350 de doze livrate până la începutul lunii noiembrie și tranșa 4 - 16.510 de doze livrate până la jumătatea lunii noiembrie”, potrivit sursei citate.

„Ca în fiecare an, campania de vaccinare a Ministerului Sănătății se derulează prin cabinetele medicilor de familie și unitățile sanitare cu paturi și vizează reducerea la maxim a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon. Vor fi vaccinate gratuit persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, conform strategiei Ministerului Sănătății și recomandărilor OMS și ECDC”, mai arată reprezentanții Ministerului în răspuns.

Pe 9 octombrie, deputatul PSD de Dâmbovița Georgeta Holban a adresat o interpelare în care a întrebat-o pe Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, despre câte doze de vaccin antigripal au fost distribuite în țară, precum și în județul Dâmbovița.

„Răcirea bruscă a vremii din ultimele zile a adus în atentia populației necesitatea vaccinării antigripale gratuite, proces care trebuie urgentat în beneficiul oamenilor, mai ales a celor cu probleme de sănătate, a copiilor și a vârstnicilor. Dozele de vaccin antigripal sunt așteptate din partea Ministerului Sănătății, pentru imunizarea populației, mai ales a categoriilor aflate în grupele de risc”, a scris Georgeta Holban, în interpelarea postată pe site-ul Camerei Deputaților.

Referitor la subiect, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, a scris pe Facebook că situația vaccinului antigripal se agravează. Ea a precizat că, în București, medicii au primit în primele tranșe mult sub numărul de doze pe care l-au solicitat.

„Cert e că avem colegi în țară care vaccinează deja sunt de pacienți din listele lor, aflați în grupele de risc, în timp ce doctorii bucureșteni au primit în prima tranșă 10-15 și în a doua tranșă 10 - 30. Unde sunt celelalte!? O matematică simplă zice 90 de fiecare. Lăsând la o parte că unii au cerut 600, 700, 1.200 de doze”, a scris Sandra Alexiu, pe Facebook.

Ministerul Sănătății a anunțat că pentru acest an a achiziționat un număr de 1.500.000 de doze de vaccin, comparativ cu 600.000 în anul 2016 sau 1.300.000 de doze în anul 2018.

sursa: Mediafax

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri