Flavia Groșan, medicul care a inventat propria schemă de tratament împotriva COVID, a scăpat fără sancțiune la Colegiul Medicilor

Data actualizării: Data publicării:
flavia grosan intr-o rochie rosie cu sclipici.
Flavia Groșan, medicul care susține că a tratat 1.000 de pacienți cu COVID cu propria schemă de tratament. Foto: Facebook

Medicul orădean Flavia Groșan a scăpat fără sancțiune în urma ședinței de luni a Colegiului Medicilor Bihor. A venit însoțită de avocat, însă membrii comisiei de etică i-au explicat că nu este vorba despre o anchetă, ci despre o simplă discuție pe marginea afirmațiilor sale.

Flavia Groșan a spus că protocolul medical din spitale ucide pacienți, că oxigenul medical în cantități mari provoacă edeme cerebrale și că pacienții COVID cu saturație de 80% pot să se trateze acasă. În fața Colegiului Medicilor Bihor au venit și susținători ai medicului orădean, care au aplaudat-o și i-au strigat numele pe tot parcursul audierii. Dacă Flavia Groșan va continua să denigreze corpul medical, ea poate ajunge în fața Comisiei de Disciplină a colegiului, care poate lua măsuri împotriva sa.

Flavia Groșan, medic pneumolog din Oradea, susține că a vindecat 1.000 de pacienți COVID cu o schemă proprie de tratament.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Luni, la orele prânzului, aproximativ 100 de oameni au venit în fața Colegiului Medicilor din Bihor pentru a o susține pe Flavia Groșan. Medicul a ajuns acolo în jurul orelor 13:30 pentru a fi audiat în Comisia de Etică.

Printre cei care au aplaudat-o se numără oameni care spun că au fost tratați cu schema de tratament inventată de aceasta, oameni care contestă existența pandemiei, dar și unii care nu sunt de acord cu restricțiile luate de autorități pentru prevenirea îmbolnăvirilor.

O familie de trei persoane a vorbit cu jurnalistul Digi24 aflat la fața locului, căruia i-au spus că au fost consultați doar prin telefon, după ce au aflat că au COVID, iar schema de tratament nu ar fi costat mai mult de 100 de lei de persoană.

Audierea Flaviei Groșan a fost stabilită după declarațiile făcute de ea săptămâna trecută și anume că schemele de tratament anti-COVID din spitale ar fi prea dure, iar pacienții ar fi omorâți în spitale, dar și pentru că nu recomandă tratamentul cu oxigen medical.

Carmen Pantiș, președinte al Colegiul Medicilor Bihor, declara săptămâna trecută că Flavia Groșan „a tratat cazuri ușoare și medii”, iar mesajul acesteia pentru bolnavi este să stea acasă chiar dacă au o saturație a oxigenului de numai 80%.

Flavia Groșan spune că a tratat pacienți COVID din toată țara online și că nu știe ca unul dintre ei să fi ajuns în spital. Informația nu este reală, susține Colegiul Medicilor Bihor.

Carmen Pantiș, președinte al Colegiul Medicilor Bihor: „M-au informat colegii mei care lucrează în Municipal că pe secțiile de Pneumologie sau chiar în terapie intensivă au ajuns pacienți care au început tratamentul cu doamna doctor, la cabinetul privat”.

Citește și CTP, despre controversatul medic Flavia Groșan și maglavitele care o consideră „zeiță”, „erou” și „înger trimis pe pământ”

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rușii jubilează după întâlnirea Trump – Zelenski. Medvedev: „Porcul insolent a…
Digi FM
VIDEO Polițiști locali, surprinși în timp ce bruscau o femeie și o scoteau cu forța dintr-o piață. Aceasta...
Pro FM
Traumele suferite de Ariana Grande i-au afectat creierul. Artista a făcut publică o radiografie: „Sunt șocată”
Film Now
Ultimele imagini cu Gene Hackman și soția sa în public. Actorul și pianista Betsy Arakawa erau căsătoriți de...
Adevarul
Presa maghiară, alarmată de declarațiile lui Călin Georgescu: „Promovează deschis ideile Gărzii de Fier...
Newsweek
Se dau bani pe cardul de energie! Ce pensie trebuie să ai ca să primești bani. Anunț OFICIAL
Digi FM
Trump și JD Vance l-au “încolțit” pe Zelenski în Casa Albă: “Nu sunteți recunoscător. Vă jucați cu Al Treilea...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Cea mai curioasă pisică face senzație pe TikTok. Videoclipul a strâns milioane de vizualizări
Film Now
Sacrificiul pe care l-a făcut Robert De Niro pentru rolul din Raging Bull: „A fost distractiv la început, dar...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...