Medic care a lucrat cu doctorul Burnei: „Imaginea de monstru fără remuşcări există”

„Incapacitatea de a-ţi asuma propriile eşecuri şi de a-ţi recunoaşte limitele poate transforma şi un caz banal într-o tragedie,” scrie medicul Roman Marchitan într-o scrisoare publicată de casajurnalistului.ro.

Ortopedul Roman Marchitan, care în prezent lucrează într-un spital din Franţa, a fost rezident la secția de ortopedie pediatrică de la Marie Curie, sub îndrumarea lui Burnei. Este primul medic care a fost de acord să vorbească public despre experiența profesională cu Gheorghe Brunei.

Roman Marchitan poveşteşte despre experienţa sa cu medicul Gheorghe Burnei şi susţine că „imaginea de monstru fără remuşcări există în carne şi oase”, fiind cunoscute de către ceilalţi medici experimentele pe care acesta le făcea pe pacienţi.

„Burnei reinventase un fel de medicină paralelă, contrară oricărei logici curente, călcând pe victime fără nici o fărâmă de mustrare de conştiinţă. Dacă aţi avea posibilitatea să cunoaşteţi persoana aşa cum am cunoscut-o noi, aţi înţelege că imaginea de monstru fără remuşcări nu e doar produsul impresiei unei mase subiective de victime, există în carne şi oase şi nimic din ce auziţi în legătură cu el nu e exagerat,” scrie Marchitan.

Medicul îl descrie pe Burnei ca fiind „obsedat” de ideea de a se face remarcat, de a descoperi intervenţii care să-i poarte numele şi care să-i aducă celebritatea.

„Burnei era obsedat să inventeze ceva. Orice. Tragedia lui personală era că se născuse prea târziu şi totul fusese deja inventat. Nici o intervenţie nu avea să poarte numele lui şi nimeni nu avea să înceapă frazele din prezentările de caz undeva în Oklahoma cu “according to Burnei, we should…”. Nu cerea părerea nimănui, important era “le flair”, insipirația, era competent în orice domeniu. God,” continuă medicul.

De asemenea, Marchitan îl acuză în scrisoarea publicată de casajurnalistului.ro că Burnei intervenea în cazuri în care nu avea pregătirea necesară pentru a oferi tratament, amintind de pacienţi care au avut un sfârşit tragic.

„Opera uneori adulţi fără să-şi pună problema că nu avea nici o pregătire medicală în acest sens. E ca şi cum aş veni eu să vă operez de glaucom. Adulţii nu sunt nişte copii de dimensiuni mai mari, nu e suficient să foloseşti nişte plăci de dimensiuni adecvate sau nişte broşe mai groase, nici un ortoped de copii nu ştie să opereze corect o banală fractură de gleznă, cu excepţia cazului în care familia uzează de o avalanşă de pile şi relaţii. Numai că doctorul Burnei nu ştie cum vine treaba cu profilaxia bolii tromboembolice la adulţi, un detaliu minor. Pacientul a decedat. Familia n-a depus plângere, şi atâta timp cât familia nu depune plângere, business as usual.”

„Pacienţii nu depuneau plângere pentru că erau condiţionaţi să-l considere autoriatea supremă şi li se dădea de înţeles că era vorba de câte un eşec excepţional. Mă întreb dacă cineva se va apuca într-o zi să evalueze în mod obiectiv amploarea catastrofei. Să ia condicile operatorii, să contacteze pacienţii, să reevalueze cazurile şi să le rediscute cu nişte medici competenţi,” adaugă Marchitan.

„Problema e că incapacitatea de a-ţi asuma propriile eşecuri şi de a-ţi recunoaşte limitele poate transforma şi un caz banal într-o tragedie,” crede medicul. „Oricât ai fi copleşit de propriul tău geniu anumite limite umane şi deontologice ar trebui să rămână în vigoare, altfel devii o caricatură modernă de Victor Frankenstein. Toţi învăţăm să spunem pacienţilor: îmi pare rău, dar nu există altă soluţie, nu ţine de competenţa mea, dar vă recomand să mergeţi la cutărescu,” spune Marchitan.

„În momentul în care părinţii unui băieţel te imploră să-ţi agiţi bagheta magică şi să-i salvezi piciorul, pentru că la televizor se spune că eşti singurul capabil să realizeze premiere mondiale, e cazul să redevii pentru scurt timp medic. Ţine de competenţă şi de responsabilitatea ta să le explici că osteosarcomul e un cancer extrem de agresiv şi că principiile valabile încă de la sfârşitul secolului 19 rămân valabile în linii mari şi la ora actuală. Jobul unui medic e să-i convingă pe părinţi că amputaţia, oricât de mutilantă ar fi ea, este singură care oferă şanse reale de a-i salva viaţa copilului. Dl Burnei n-a ezitat, pentru că principiile medicale pot fi aplicate conform standardelor actuale de toţi ceilalţi profesionişti tocmai pentru că lor le lipseşte geniul. Nişte proşti. El, Profesorul, a excizat tumora din calcaneu (în acest punct orice ortoped se ia cu mâinile de cap şi respiră profund) şi copilul a decedat la scurt timp în urma unei extensii metastatice. Ce făceam noi în timpul asta? O evitam pe mama copilului şi evitam să discutăm cazul între noi,” scrie medicul, care susţine că practicile folosite de profesorul Burnei erau cunoscute, însă nimeni nu îndrăznea să vorbească.

„Vă asigur că toată lumea ştia ce se întâmplă. Între timp, Burnei a continuat cu premierele mondiale, cultul mesianic generase o isterie întreagă, era suficient să vezi sala de aşteptare de la consultaţii, conferenţiarul devenise profesor plus o colecţie epustuflantă de alte titluri şi funcţii. Intangibil,” spune medicul.