Instalații de sterilizare defecte la Spitalul Universitar

Data publicării:
universitar

Aparatura veche din spitale creează probleme. Ieri, la Spitalul Universitar din Bucureşti nu s-au putut steriliza instrumentele folosite de medici, pentru că nici una din cele trei instalaţii nu funcţiona. Abia aseară, târziu, a fost reparată una.

Din trei aparate de sterilizare, câte sunt în total la Spitalul Universitar, vineri nu a funcţionat niciunul. Pentru că instrumentarul nu a putut fi dezinfectat timp de câteva ore bune, au fost chemaţi cei de la service. Aceştia au stat până târziu să repare unul dintre aparate.

Abia merge unul. Am înţeles că mai vine azi pentru unul. Ei vin, nu au piese, nu ştiu. A stat aseară până târziu, am înţeles că până pe la unsprezece noaptea, până a reparat”, a spus un angajat de la sterilizare.

Situaţia nu e unică, aşa că medicii îşi iau măsuri de precauţie.

„Pentru că sunt foarte vechi, se întâmplă des la instalaţiile de sterilizare să se defecteze, spun medicii. Dar ca activitatea lor să nu fie afectată, sălile de operaţii sunt dotate cu instrumentar de rezervă, sterilizate în prealabil şi cu seturi de unica folosinţă”, relatează Ştefana Todică, reporter Digi24.

„Aici avem data de astăzi, care ne arată că sunt sterile, ora la care expiră, sunt valabile până astăzi la ora şase. Asta ne demonstrează că sunt sterile, că nu s-a umblat în ele”, explică o asistentă.

Sunt peste 1.000 de pacienţi internaţi în permanenţă la Spitalul Universitar, la care se adaugă şi cei care vin la unitatea de primiri urgenţe.

- Dacă nu este aparatura cum trebuie, din start ne este teamă. Au mai fost cazuri când nu au fost sterilizate cum ar trebui şi au plecat cu alte şi alte boli.

- Nu cred că se mai fac. În afară de firmele private nu face nimeni investiţii.

Peste 100.000 de oameni sunt trataţi anual la Spitalul Universitar din Bucureşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...