Gheorghiță: Doar 15% dintre copii s-au vaccinat anti-COVID. Este clar insuficient, numărul de cazuri în rândul lor va crește

Data actualizării: Data publicării:
Copii cu mască în clasă.
Valeriu Gheorghiță a vorbit la Digi24 despre situația vaccinării copiilor în contextul începerii noului an școlar. Foto: GettyImages

Valeriu Gheorghiță a vorbit luni seara, la Digi24, despre situația vaccinării copiilor în contextul începerii noului an școlar. Coordonatorul campaniei de vaccinare spune că doar 15% dintre copii și tineri s-au vaccinat anti-COVID, ceea ce este „clar insuficient”. Medicul îndeamnă mai ales părinții și bunicii să se vaccineze, „pentru că în felul acesta se evită apariția cazurilor secundare și a formelor severe”.

Valeriu Gheorghiță: Avem aproximativ 200 de mii de copii și adolescenți, între 12 și 19 ani care au primit cel puțin o doză de vaccin. Raportat la numărul de copii eligibili, vorbim de aproape 15% procent de acoperire vaccinală cu cel puțin o doză.

M-am uitat pe ultimele 30 de zile la persoanele vaccinate cu prima doză de Pfizer. Sunt vaccinați 69.000 de oameni cu prima doză în ultimele 30 de zile, aproape 25% dintre aceștia sunt copii cu vârsta cuprinsă între 12 și 19 ani, 55% din acest grup de 12-19 ani fiind copii între 12 și 15 ani. Am observat o creștere progresivă a tinerilor și a copiilor care se vaccinează în această perioadă, chiar comparativ cu adulții care au ales să se vaccineze cu Pfizer.

Noi trebuie să ne raportăm la tipul de vaccin care este recomandat acestei grupe de vârstă, de la 12 până la 18 ani. Știm că avem două vaccinuri autorizate Pfizer și Moderna. Însă este clar insuficient. Dacă ne uităm la țările din vestul Europei, unde peste 50% din copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani au primit cel puțin o doză de vaccin, este clar că este insuficient în momentul de față.

Sigur că vaccinarea în cazul tinerilor, în cazul celor mici, nu este neapărat soluția infailibilă care blochează transmiterea și care reduce la zero riscul de infecție, însă este modalitatea prin care noi pregătim răspunsul imun al copilului, încât atunci când intră în contact cu virusul să fie deja pregătit, și în cazul în care face această infecție, să facă o formă ușoară, pentru că totuși avem copii care sunt în evidență cu afecțiuni cronice, și cea mai mare problemă în momentul de față este obezitatea care se asociază cu un risc crescut de boală severă. De asemenea, vorbim de diabet, de bolile pulmonare, bolile cardiovasculare, neurologice, bolile renale, toate sunt inclusiv prezente la copii. Și aici, recomandarea este foarte clară, ca cei vulnerabili din această grupă de vârstă să se vaccineze. De asemenea, părinții, bunicii cu boli cronice care stau la aceeași adresă, trebuie să se vaccineze, pentru că în felul acesta protejăm apariția cazurilor secundare și a formelor severe.

Este evident că în perioada următoare numărul de cazuri de COVID-19 în rândul copiilor va crește”

Este evident că în perioada următoare numărul de cazuri de COVID-19 în rândul copiilor va crește. De asemenea, va crește numărul de copii internați în spital, inclusiv în terapie intensivă. Este o realitate pe care o vedem în toate țările în care au început activitățile de învățământ cu prezență fizică, inclusiv în SUA. Este clar că varianta Delta se răspândește foarte ușor în momentul de față, la nivel populațional, cu atât mai mult într-o populație nevaccinată, cum sunt copiii, unde vorbim de colectivități mari, în care toate bolile respiratorii, începând de la viroze obișnuite, bolile copilăriei, toate se răspândesc foarte ușor în colectivitate și generează focare mari de îmbolnăvire.

Practic, în momentul de față, cele două mijloace prin care noi putem limita numărul de cazuri sunt, pe de o parte respectarea măsurilor de prevenție – masca, distanțarea, igiena, aerisirea claselor, dar, foarte important este vaccinarea în mod deosebit a adulților. Și mesajul este către adulți - să se vaccineze, să respecte măsurile de prevenție și în felul acesta noi evităm de fapt acele cazuri severe, internările și decesele, ceea ce ne interesează foarte mult.

Editor : L.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...