Europarlamentarii au adoptat o rezoluţie privind utilizarea canabisului în scopuri medicale

Data publicării:
marijuana, cannabis
Foto: Shutterstock

Europarlamentarii au adoptat, miercuri seară, la Strasbourg, o rezoluţie privind utilizarea canabisului în scopuri medicale şi fac apel la statele membre ale Uniunii Europene să profite de potenţialul acestor tipuri de medicamente, scrie News.ro.

marijuana, cannabis
Foto: Shutterstock

Propunerea de rezoluţie a fost depusă pe 16 ianuarie. În text se arată că niciun stat membru al UE nu autorizează fumatul canabisului în scopuri medicale şi nu permite cultivarea la domiciliu a canabisului în scopuri medicale; convenţiile ONU şi dreptul internaţional nu împiedică utilizarea canabisului sau a produselor pe bază de canabis în tratarea anumitor afecţiuni; nu există nicio reglementare internă a UE referitoare la introducerea pe piaţă a medicamentelor pe bază de canabis.

„Este necesar ca CE şi autorităţile naţionale să coopereze la stabilirea unei definiţii juridice a canabisului utilizat în scopuri medicale şi să facă o distincţie clară între medicamentele pe bază de canabis aprobate de EMA sau de alte agenţii de reglementare, canabisul terapeutic care nu este susţinut de studii clinice şi alte utilizări ale canabisului (de exemplu, recreaţionale sau industriale)”.

Rezoluţia îndeamnă Comisia şi statele membre să abordeze această problemă la nivelul entităţilor care reprezintă bariere de reglementare, financiare şi culturale ce frânează cercetarea ştiinţifică în ceea ce priveşte utilizarea canabisului în scopuri medicale şi cercetarea privind canabisul în general, dar şi să definească condiţiile necesare pentru desfăşurarea de cercetări ştiinţifice independente şi credibile, pe baza unei game largi de materiale, în ceea ce priveşte utilizarea canabisului terapeutic.

„Cercetarea privind eventualele beneficii ale medicamentelor provenite din canabis şi ale canabisului în general a fost subfinanţată şi ar trebui abordată în mod corespunzător în cadrul celui de-al nouălea program-cadru şi în cadrul programelor naţionale de cercetare, pentru a explora, printre altele, posibilele utilizări ale THC, CBD şi ale altor canabinoide în tratamentul medical, precum şi efectele acestora asupra corpului uman, incluzând aici învăţămintele desprinse din experienţa prescrierii în afara indicaţiilor aprobate a canabisului”.

Uniunea Europeană ar trebui, de asemenea, să cerceteze mai mult şi să stimuleze inovaţia cu privire la proiectele medicinei bazate pe canabis.

Apelul lor: lăsaţi medicii să prescrie medicamente pe bază de canabis. Eurodeputaţii au făcut apel la statele membre UE să permită medicilor să îşi folosească judecata proprie în vederea prescrierii unor astfel de medicamente.

Când va intra în vigoare, costurile acestor medicamente vor fi acoperite prin scheme de asigurare medicală, la fel ca alte tipuri de medicamente.

Această reglementare va aduce mai mulţi bani la bugetul public, va limita piaţa neagră şi va asigura calitate. În plus, va limita accesul minorilor la această substanţă, au mai spus europarlamentarii.

Membrii PE au afirmat că există dovezi privind eficienţa canabisului în creşterea poftei de mâncare şi în limitarea scăderii în greutate asociată cu HIV/SIDA. Canabisul utilizat în scop medical poate diminua simptomele unor boli mintale precum psihoze, sindromul Tourette, dar şi în cazul epilepsiei, Alzheimer, cancer, artrite şi glaucom. În plus, reduce riscul de obezitate şi diabet şi diminuează durerile menstruale.

În vreme ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat oficial că CBD, compusul canabisului, nu ar trebui să fie clasificat drept substanţă controlată, legislaţia din statele membre UE diferă mult pe acest subiect.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...