De ce nu se găsesc două medicamente esențiale pentru bolnavii de tiroidă și diabet? Explicațiile premierului Ludovic Orban

Data publicării:
medicament

Premierul Ludovic Orban a dat asigurări, marți seara, că Ministerul Sănătății, împreună cu Agenția Medicamentului, caută soluții pentru aprovizionarea farmaciilor cu Euthyrox și Siofor (metformină), în condițiile în care de mai multe luni aceste două medicamente, esențiale pentru bolnavii de tiroidă, respectiv diabet, nu se găsesc pe piață.

Farmaciștii se plâng că li se pune că aceste medicamente există în depozite, dar cu toate aceastea, la ei nu ajung. „Da, așa e, e cazul Euthyroxului, de exemplu. Și e vorba și de un alt medicament care e folosit, din câte știu eu, pentru diabet. Se caută o soluție pentru a fi suplinit cu o altă moleculă. Aici, Ministerul Sănătății, Agenția Medicamentului caută toate soluțiile pentru a asigura aceste medicamente. Știți foarte bine că ministrul sănătății a emis un ordin tocmai pentru a preveni ceea ce se numește exportul paralel. Din cauza prețului reglementat la medicamente, care la noi e cred că printre cele mai mici prețuri la nivelul UE, foarte mulți aduceau, importau medicamente în România, după care revindeau aceste medicamente către țări în care medicamentele erau plătite la un preț reglementat mai mare. Ministrul sănătății practic a interzis acest export paralel”, a explicat Ludovic Orban. „Căutăm soluții pentru orice situație în care va exista penurie a unui medicament necesar”, a adăugat premierul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...