Cum se trăiește cu trauma psihică după tragedia #Colectiv?
Cât de important este tratamentul psihologic sau psihiatric, pentru cei implicaţi în tragedia de la Colectiv?
„Fără ajutor psihoterapeutic nu aş fi putut trece peste această traumă!”. Este mărturisirea Corinei Ioniţă, una dintre supravieţuitoarele infernului din Colectiv. Tânăra a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corpului şi a pierdut o bună prietenă în seara de 30 octombrie.
„Mi-am pierdut o bună prietenă acolo. M-am pierdut pe mine, cea de dinainte, pentru că trebuie să recunoaştem, noi nu vom mai fi niciodată la fel...”, mărturisește, dureros, Corina Ioniță.
Tânăra a mers la concertul celor de la Goodbye to Gravity împreună cu o prietenă. După ce a izbucnit incendiul, doar ea a reuşit să se salveze. 30 octombrie 2015 a avut, parcă, mai mult de 24 de ore.
„Nu dormeam perioade lungi de timp, multe seri. În scurtele perioade în care dormeam, aveam coşmaruri. Îmi amintesc perfect absolut tot ce s-a întâmplat. Îmi amintesc şi din primele ore de după, din prima zi de internare”, povestește Corina.
Tânara a fost dusă la Spitalul Elias din Bucureşti. Apoi, a fost transferată în Marea Britanie, la cererea ei. Acolo a început imediat recuperarea fizică şi psihică, pentru că fusese diagnosticată cu stres post-traumatic.
„Un moment important de cădere psihică l-am avut în momentul în care mi-am văzut pentru prima dată mâna stângă. Doar mi se povestise şi simţeam cumva, dar atunci am văzut cum arată pentru prima dată şi am avut un şoc. Am plâns foarte mult în acea zi. Pe perioada spitalizării în Marea Britanie am avut parte de consilierea unui psiholog român, în limba mea maternă, ceea ce m-a ajutat foarte mult, pentru că am putut să mă exprim mult mai liber şi simţeam că mă înţelege”, spune Corina.
Cătălin şi Sanda Scânteie au jurat că vor fi împreună la bine şi la greu pentru totdeauna. Pentru cei doi soţi, greul a însemnat incendiul din Colectiv. Tinerii au scapat cu viaţă. Au rămas însă cu arsuri şi cu o rană care se vindecă foarte greu.
„Încerc să mă pregătesc psihic pentru o nouă operație, pentru că psihic a fost cel mai greu. O rană care nu îți afectează funcționalitatea corpului. Așteptăm să se vindece și te împaci cu gândul că se va vindeca, dar când știi că o mână nu va mai putea fi reparată și vei rămâne cu sechele...”, spune Sanda Scânteie.
„Aşa cum purtăm mănuși compresive fiecare și costume compresive, așa am acceptat ideea să ne facem bine la cap!”, subliniază Cătălin Scânteie.
„Dacă și spiritul ți-e bine, atunci și fizicul se va recupera mai ușor! Și așa a fost!”, confirmă Sanda.
Soţii Scânteie s-au internat timp de trei săptămâni la Sanatoriul de Nevroze de la Predeal. Aici au intrat într-un program special.
„Ne-a prins bine. A fost un program de stergere a memoriei. S-a aplicat pe noi un program care s-a folosit la victimele din Kosovo în anii 90”, povestește Cătălin.
„Cei de acolo au făcut un program separat pentru noi, cei de la Colectiv, și am beneficiat de consiliere psihologică individuală, acolo de obicei se face de grup. Am făcut psihoterapie care a dat rezultate foarte bune. Ieșind din conjuctura mea de aici, fiind și o zonă frumoasă de munte, acolo am reușit să mă descarc și să parcurg niște etape cu care trebuia să mă împac”, povestește Sanda Scânteie.
În procesul de recuperare psihologică, primul pas este să recunoşti că ai suferit o traumă.
„Nu simţeam absolut nimic. Nicio durere. Probabil din cauza adrenalinei secretate în momentul ăla de panică. Până a doua zi nu mi s-a administrat niciun fel de calmant, dar ştiu că nu simţeam niciun fel de durere. Aşa m-au găsit ai mei, stând în fund, râzând, spunându-le că nu am nimic, că totul este în regulă, că o să mai stau un pic pe aici şi că o să fie totul bine. Nu ştiam că acea stare se va prelungi atât de mult. Nu ştiam că o să mă întorc la muncă abia după șase luni”, spune Corina Ioniță.
„Procesul psihic de recuperare e foarte greu, trebuie întâi să recunoști, să treci prin toate fazele psihologice: să recunoști că ai probleme, să le accepți, să te împaci cu ele și după, să încerci să le rezolvi. Și asta e de lungă durată. Și musai cu ajutor. Fără ajutor nu se poate face nimic”, întărește Sanda Scânteie.
„Vorbim de grupuri diferite de oameni, vorbim de oameni care au pierdut pe cineva si atunci problemele au fost cele legate de doliu, de tristețe, de dor, toate aceste momente care marchează trecerea de la o perioadă la alta au fost destul de dificile pentru unii dintre ei”, explică Adrian Socol, psiholog.
Pentru sănătatea lor psihică, este important ca victimele din Colectiv să depăşească acest episod. Iar pentru noi, să nu uităm.
„Să stăm să ne gândim tot timpul la ce s-a întâmplat acolo e trist, e dureros. Nu treci peste asta, rămâi acolo!”, arată Cătălin Scânteie.
„Preţuiesc mult mai mult fiecare lucru pe care-l trăiesc, sunt mult mai atentă la ceea ce se petrece în jurul meu, observ lucruri pe care înainte nu le observam, mă bucur de lucrurile mărunte. Știu, sună clişeistic, dar exact aşa stau lucrurile. (...) Eram înainte o persoană extrem de pesimistă, veşnic nemulţumită de toate aspectele vieţii mele şi după Colectiv am realizat că aveam totul înainte. Nu aveam niciun motiv să fiu nemulţumită. Am realizat că am pierdut timp preţios!”, mărturisește Corina Ioniţă.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
