Cum se poate face gratuit testul Papanicolau

Data actualizării: Data publicării:
pacienta doctor

Testul Babeş-Papanicolau este una dintre cele mai mai simple investigaţii medicale. Este gratuit, rapid și foarte eficient în depistarea cancerului de col uterin. Cu toate acestea, prea puţine românce fac periodic această analiză. Unele nu știu ce este, iar altele nici nu au auzit de ea. Urmarea? Țara noastră este pe locul întâi în Europa la mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin.

În România, în fiecare an, sunt diagnosticate peste 3.000 de cazuri noi de cancer de col uterin. Aproximativ 50% dintre ele sunt depistate când boala a ajuns deja într-un stadiu avansat.

Statisticile ar arăta altfel dacă femeile ar ajunge la timp la medic.

Ce presupune Testul Babeş-Papanicolau

Cancerul de col uterin nu are simptome şi de aceea prevenţia este cheia sănătății. Boala se poate depista uşor cu ajutorul unei analize banale: testul Babeş-Papanicolau. Pe scurt, vorbim despre o procedură simplă şi nedureroasă.

Medicii recomandă ca testul să fie făcut anual de toate femeile cu vârsta cuprinsă între 18 şi 64 de ani.

„Se foloseşte o periuţă specială şi se recoltează celule de la nivelul colului uterin. Este o metodă nedureroasă de recoltare, apoi celulele se trimit la un laborator de anatomie patologică pentru a fi analizate la microscop de către un medic specializat anatomopatolog”, explică dr. Mirela Titienar, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Sunt câteva condiții în care se recoltează probele.

„Eu vă spun în ce perioadă să nu se prezinte. Pacienta nu trebuie să se afle la menstruaţie sau să sângereze. Este foarte clar. Excepţie fac femeile gravide după luna a treia de sarcină când nu se indică recoltarea testului Papanicolau”, precizează dr. Cristina Gladys Al-Jashi, medic coordonator UATM România Sud-Est pentru screeningul cancerului de col uterin.

„Trebuie menţionat că înainte cu 48 de ore de la recoltare se evită contactul sexual, folosirea cremelor, ovulelor, irigaţiilor vaginale”, atrage atenția dr. Mirela Titienar, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Făcut în mod regulat, testul Babeș-Papanicolau este cea mai bună metodă de a depista și preveni cancerul de col uterin. Studiile chiar spun că șansele de vindecare sunt cu 90% mai mari dacă boala este diagnosticată într-un stadiu incipient.

Rezultatele vin după aproximativ trei săptămâni. Atenţie însă! Nu orice modificare a celulelor înseamnă cancer de col uterin. Medicul va recomanda repetarea testului şi dacă rezultatul este acelaşi, se trece la etapa următoare: biopsia.

„Biopsia de col de exemplu furnizează material suficient, deci un fragment de ţesut şi acesta va putea pune diagnosticul de certitudine”, spune dr. Cristina Gladys Al-Jashi, medic coordonator UATM România Sud-Est pentru screeningul cancerului de col uterin

În funcţie de clinică, un test Babeş-Papanicolau poate costa între 100 şi 200 de lei.

Pacientele pot face gratuit acest test cu o trimitere de la medicul de familie către un ginecolog care are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. O altă modalitate este programul naţional de screening pentru cancerul de col uterin, care funcţionează din anul 2012.

În program sunt înscrişi aproximativ 6000 de medici de familie din toată ţara.

Programul este accesibil femeilor din orice regiune a ţării, indiferent dacă sunt asigurate sau nu. Pacientele trebuie să se programeze la consultaţie pentru a obţine formularul FS1, documentul care le asigură gratuitatea.

Medicul de familie îi înmânează o listă a cabinetelor unde se poate recolta. Există medici de familie care şi recoltează. Aceştia sunt mai puţin în zonele urbane şi mai mult în cele rurale. Femeia testată prin programe naţionale rămâne în evidenţă şi este chemată periodic la testare în funcţie de rezultate”, spune dr. Carmen Ungurean, coordonatorul Programului Naţional de Screening pentru cancerul de col uterin.

„În regiunea pe care o coordonez am reuşit să înscriem peste 60 de mii de femei. E bine, dar nu suficient. Vrem mai mult. Orice pacientă ar trebui să-l facă. Este asigurarea unui status de bine, a unei normalităţi!”, conchide dr. Cristina Gladys Al-Jashi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri