Consumatorii de cafea sunt mai puțin expuși riscului de a muri devreme, potrivit unui nou studiu

Data actualizării: Data publicării:
Ceașcă și boabe de cafea
Cea mai mare diferență s-a înregistrat în rândul celor care consumă între 2,5 și 4,5 cești de cafea pe zi, pentru care riscul de deces era cu 29% mai mic. Foto: Profimedia Images

Persoanele care consumă cafea zilnic, cu sau fără zahăr, par să fie expuse unui risc mai mic de a muri devreme decât cei care nu beau deloc, potrivit unui nou studiu publicat în Analele Medicinii Interne, informează The Guardian.

Cercetătorii de la Universitatea Medicală de Sud din Guangzhou, China, au descoperit că este mai puțin probabil ca persoanele care consumă cantități moderate de cafea în fiecare zi, indiferent dacă pun zahăr sau nu, să moară într-o perioadă de șapte ani decât în cazul celor care nu au acest obicei.

Rezultatele studiului se bazează pe date obținute de la peste 171.000 de participanți ai BioBank din Marea Britanie, unde au fost înregistrate informații generale, de sănătate și despre stilul de viață a peste 500.000 de persoane care includ și detalii despre obieciurile participanților cu privire la consumul de cafea.

Pe o perioadă de șapte ani, începând cu 2009, 3.177 de persoane dintre cele monitorizate au murit, potrivit informațiilor obținute din certificatele lor de deces.

Cine a înregistrat cel mai mic risc de deces

După ce au fost luați în calcul factori precum vârsta, sexul, etnicitatea, nivelul educației, statutul de fumător, activitate fizică, indexul masei corporale și dieta, cercetătorii au descoperit că, în comparație cu cei care nu beau cafea, consumatorii de cafea neîndulcită au un risc mai mic de deces.

Cea mai mare diferență s-a înregistrat în rândul celor care consumă între 2,5 și 4,5 cești de cafea pe zi, pentru care riscul de deces era cu 29% mai mic.

Un risc de deces mai mic a fost înregistrat și de cei care își îndulcesc cafeaua cu zahăr, în special pentru persoanele care consumă între 1,5 și 3,5 cești de cafea pe zi. Trendul este mai puțin clar pentru persoanele care folosesc îndulcitori artificiali.

Studii precedente au arătat că o ceașcă de cafea poate aduce beneficii de sănătate întrucât în rândul consumatorilor de cafea s-a înregistrat un risc mai mic de a dezvolta boli hepatice, anumite tipuri de cancer și chiar demență, potrivit The Guardian.

Rezultatele studiului nu sunt atât de clare precum par

Naveed Sattar, profesor de medicină metabolică la Universitatea din Glasgow, care nu a participat la studiu, a avertizat însă că, în ciuda faptului că descoperirea este una intrigantă, rezultatele nu sunt așa de clare.

Din cauza „naturii observaționale a noului studiu”, aceste concluzii sunt „departe de a fi definitorii”. „Asta din cauză că băutorii de cafea sunt, de obicei, mai înstăriți și duc o viață mai sănătoasă decât cei care nu beau”, a explicat Sattar, care a mai adăugat și faptul că dovezile genetice nu arată nicio legătură între consumul de cafea și beneficii de sănătate importante.

„Le-aș sugera oamenilor să rămână la cafea sau ceai, preferabil fără zahăr, la care majoritatea se poate adapta, și să încerce să facă toate celelalte lucruri despre care știm că ne mențin sănătoși: faceți mai multă mișcare, mâncați și dormiți mai bine”, a spus Sattar.

Dr. Christina Wee, profesor la Harvard, a fost și ea de acord că rezultatele nu sunt concludente, dar consumul de cafea, ușor îndulcită sau deloc, pare să nu facă rău celor mai mulți oameni.

Cofeina poate ajuta la creșterea puterii de concentrare și aduce beneficii sănătății creierului, în special odată cu avansarea în vârstă, dar un consum excesiv poate cauza probleme, scrie Business Insider.

Doze mai mari de 400 de miligrame de cofeină, echivalentul a peste patru sau cinci cești de cafea, pot provoca efecte secundare minore precum anxietate, tremur, ritm cardiac accelarat și transpirație, potrivit Mayo Clinic.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...