Dr. Gheorghe Burnei, în vizorul procurorilor | Dosar penal in rem pentru tentativă de omor
Celebrul chirurg pediatru Gheorghe Burnei a fost audiat sâmbătă de procurori. Este suspectat că cerea bani pentru operaţiile pe care le făcea copiilor. Audierea medicului vine și în contextul articolului publicat vineri de casajurnalistului.ro, articol în care medicul este acuzat că ar fi făcut în mod ilegal experimente chirurgicale pe copii.
ACTUALIZARE 16:00 Chirurgul Gheorghe Burnei a fost adus la spital, în urmă cu câteva minute, pentru a asista la percheziţia pe care oamenii legii o vor face în biroul său. La intrarea în spital, a dat ochii cu jurnaliștii:
- Domnule doctor, condiţionaţi actele medicale în funcţie de sume?
- Vorbiţi cu domnul avocat.
- Aţi făcut experimente pe Amira (fetița care face obiectul reportajului Casa Jurnalistului – n.r)?
- Nici vorbă de aşa ceva!
- Aţi luat mită? Primeaţi mită de la părinţi?
- Vorbiţi cu domnul avocat.
Cinci percheziţii au avut loc sâmbătă dimineaţă, iar biroul şefului secţiei ortopedie de la Marie Curie a fost sigilat. Procurorii spun că împotriva lui Gheorghe Burnei a fost depus un denunţ pe 28 septembrie. În lunile octombrie şi noiembrie, reputatul profesor ar fi comis 17 fapte de corupţie.
La anchetă participă, alături de procurorii bucureşteni, ofiţerii de la Direcţia Generală Anticorupţie şi ofiţeri din cadrul Serviciului Omoruri - semn că ar putea fi investigate şi acuzaţiile apărute recent, în presă, la adresa chirurgului.
ACTUALIZARE. Apar informaţii noi în cazul medicului chirurg Gheorghe Burnei de la spitalul „Marie Curie” din Capitală, vizat de o anchetă de corupţie. Procurorii spun că împotriva sa a fost depus un denunţ pe 28 septembrie, iar în octombrie şi noiembrie ar fi comis 17 fapte de corupţie.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a transmis un comunicat în care se arată că primul denunț a fost făcut în data de 28 septembrie 2016. Denunțul a fost al unor rude ale unui copil operat de doctorul Burnei la spitalul „Marie Curie” din capitală.
Denunţul împotriva chirurgului Gheorghe Burnei a fost făcut în septembrie, iar cauza vizează 17 fapte de corupţie comise în perioada octombrie-noiembrie, anunţă Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
„În data de 10 decembrie 2016, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi Serviciului Omoruri - DGPMB efectuează cinci percheziţii domiciliare, dintre care una la un spital din municipiul Bucureşti”, au transmis reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Ei mai arată că dosarul medicului Gheorghe Burnei vizează comiterea a 17 fapte de corupţie.
„Cauza a fost constituită în data de 28 septembrie 2016, ca urmare a unui denunţ, şi vizează la momentul actual săvârşirea a 17 fapte de corupţie, comise în perioada octombrie-noiembrie 2016”, spun procurorii.
Anchetatorii adaugă că acţiunile în cauză au fost efectuate cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Tehnic şi Serviciul Operaţii şi al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.
Pe de altă parte, potrivit News.ro, doi colegi de la Spitalul „Marie Curie”, care făceau parte din echipa doctorului ortoped Gheorghe Burnei, au fost audiaţi, sâmbătă, de procurori, în calitate de martori. De asemenea, cabinetul medicului Burnei a fost sigilat de anchetatori.
Potrivit surselor News.ro, doctorul Burnei ar fi suspectat de luare de mită, vătămare corporală gravă şi tentativă de omor.
Chirurgul ortoped Gheorghe Burnei, suspectat de luare de mită şi experimente neautorizate pe copii, ar fi cerut sume cuprinse între 1.000 de lei şi 1.000 de euro pentru o operaţie, au declarat, sâmbătă, surse judiciare, pentru News.ro.
Pe numele lui Gheorghe Burnei au fost deschise două dosare distincte, intrumentate însă de acelaşi procuror, au precizat sursele citate.
Unul dintre dosare a fost deschis în urmă cu aproximativ două luni, pentru luare de mită, după ce părinţii unuia dintre copiii operaţi de medic au făcut un denunţ la Direcţia Generală Anticorupţie. Anchetatorii l-au supravegheat pe medic şi au constatat că el cerea sume cuprinse între 1.000 de lei şi 1.000 de euro, pentru o operaţie, au mai arătat sursele.
Al doilea dosar al lui Burnei vizează acuzaţii de vătămare corporală gravă şi tentativă de omor, potrivit surselor citate.
Citiți și: Cazul Burnei | Reacţia ministrului sănătăţii, Vlad Voiculescu
Cine este medicul Gheorghe Burnei
Medicul Gheorghe Burnei este profesor universitar la Catedra de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrica a UMF „Carol Davila” din Bucureşti. Burnei este şi şeful Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului „Maria Sklodowska Curie”.
El a realizat şase intervenţii chirurgicale în premieră mondială şi 22 de intervenţii chirurgicale în premieră naţională, potrivit prezentării sale de pe site-ul reţelei de clinici „Regina Maria”, scrie News.ro.
Potrivit declaraţiei de avere din 2014, Gheorghe Burnei deţine o casă, moştenită în 2012, un apartament, cumpărat în 1993, jumătate dintr-un alt apartament, dobândit în 1990, precum şi un autoturism Skoda Octavia, cumpărat în 2005.
În 2014, Burnei deţinea un cont de 23.500 de euro la BCR. Veniturile realizate de Gheorghe Burnei în 2014 sunt: 51.894 lei ca medic primar la „Marie Curie”, 55.980 lei ca profesor la UMF Carol Davila, 80.884 lei ca medic la Centrul Medical Unirea, în timp ce soţia lui a realizat venituri de 27.248 de lei, ca medic la Spitalul „Sfântul Ioan” din Capitală. Burnei a primit şi 318 lei în calitate de colaborator al revistei „Viaţa Medicală”.
ACTUALIZARE. Anchetatorii au pus sigiliu la biroul medicului ortoped Gheorghe Burnei, de la Spitalul Marie Curie, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti din ţară. Este vizat de o anchetă de corupţie, iar poliţiştii şi procurorii fac percheziţii atât la unitatea sanitară, cât şi în locuinţa acestuia. Concret, medicul ar fi cerut între 500 de lei şi o mie de euro pentru o intervenţie chirugicală.
Gheorghe Burnei trebuia să fie astăzi de gardă, a precizat Denis Stănescu, purtător de cuvânt al spitalului „Marie Curie”. Perchezițiile au avut loc însă și la domiciliul profesorului Burnei, iar acesta urma să fie adus la spital. Între timp, s-a pus sigiliu pe biroul lui de la etajul al II-lea al spitalului, unde este secția de ortopedie.
Ancheta a pornit de la un denunț pe care l-ar fi făcut părintele unui copil. El susține că medicul cerea bani pentru operațiile pe care le făcea în spitalul Marie Curie.
ACTUALIZARE. Cinci percheziții au loc la spitalul Marie Curie și la locuința acestuia. Medicul este suspectat pentru luare de mită pentru operații.
Într-un articol postat ieri de Casa Jurnalistului, Gheorghe Burnei este acuzat că ar fi făcut în mod ilegal experimente chirurgicale pe copii. În urma acesto experimente, unii copii ar fi rămas cu sechele grave.
Gheorghe Burnei este acuzat de către părinți că ar fi testat un implant neomologat de către Ministerul Sănătății pe o adolescentă. După mai multe intervenții chirurgicale efectuate de profesorul Burnei la spitalul Marie Curie, tânăra nu s-a refăcut și abia se poate ridica din pat.
Ancheta a fost efectuată de cei de la casajurnalistului.ro și face publică povestea fetei. De asemenea, în această anchetă se vorbește de mai multe cazuri ale profesorului Burnei care ar fi eșuat.
Părinții fetei vor să ceară explicații în instanță medicului.
- Etichete:
- gheorghe burnei
- video
- marie curie
- ancheta marie curie
- malpraxis burnei
- mita burnei
- acuzatii gheorghe burnei
- scandal dr burnei
- dr burnei de la marie curie
- scandal burnei budimex
- reclamatii burnei
- tentativa de omor burnei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News