Câte persoane s-au vaccinat luni, în prima zi când campania pentru cadrele medicale a demarat în toată țara

Data actualizării: Data publicării:
medic tine in mana o doza de vaccin anti-covid
Campania de vaccinare anti-COVID a demarat oficial în România la 27 decembrie. Foto: gov.ro

Vaccinările care s-au făcut luni, 4 ianuarie, într-o singură zi, în România se apropie de numărul vaccinărilor făcute pe parcursul întregii săptămâni trecute, prima de la demararea campaniei, care a coincis și cu perioada sărbătorilor.

Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 a început luni în mai multe spitale, din întreaga țară. Sunt 376 de centre de vaccinare în toată țara, dar numai în jur de 50 au funcționat în săptămâna care a trecut. 

Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost imunizate împotriva coronavirusului, cu vaccinul Pfizer BioNTech, 11.912 de persoane, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

Astfel, până în prezent au fost vaccinate împotriva COVID-19 25.508 de persoane, în condițiile în care până duminică, 3 ianuarie, fuseseră vaccinate în jur de 13.200 de persoane.

Campania de vaccinare, care în primă fază se adresează cadrelor medicale, a demarat oficial în România în data de 27 decembrie 2020.

Din această săptămână, „activitatea în centrele de vaccinare va funcționa neîntrerupt, 7 zile din 7, după un program de la 8 dimineața la 8 seara. Și după 8 seara se continuă și se poate face vaccinarea pentru personalul propriu care fie este în serviciu de gardă, fie în turele de noapte, tocmai pentru a se facilita accesul la vaccinare”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, la Digi24. 

El a spus că ținta de vaccinare pentru etapa 1, în care sunt vaccinate cadrele medicale, este stabilită la o medie de 20.000 de persoane pe zi. În ceea ce-l privește, medicul militar Valeriu Gheorghiță se va vaccina marți, la spitalul militar din București, acolo unde lucrează.

La cei vaccinaţi în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10 reacţii comune şi minore, dintre care o reacţie de tip local şi nouă reacţii generale. Începând din 27 decembrie 2020, la nivelul centrelor de vaccinare s-au înregistrat 47 de reacţii adverse comune şi minore, dintre care: opt reacţii locale cu durere la locul injectării şi 39 reacţii generale - febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, anxietate, alergii de tip urticarie, informează Agerpres.

90.000 de persoane s-au programat până acum

Spre deosebire de situația de la testările Covid, când laboratoarele cunosc o diminuare a activității în cursul weekendului, la vaccin s-ar putea să fie mai multe persoane programate în zilele libere, pentru că atunci personalul medical are mai mult timp.

„Ceea ce s-a întâmplat în aceste zile, începând din 27 decembrie, nu este relevant pentru perioada următoare și de asemenea, perioada care deservește prima etapă de vaccinare nu este relevantă pentru capacitatea de vaccinare pe care România o are pentru etapa a 2-a și a 3-a, pentru că dimensionarea centrelor este cât se poate de corectă și adaptată la densitatea populației”, a subliniat Valeriu Gheorghiță.

„Sunt peste 900 de centre care au repartiție la nivel național, care ar putea să vaccineze zilnic cel puțin 150 de persoane și am putea ajunge la o capacitate de peste 140.000 de persoane vaccinate în fiecare zi, când vom vorbi de etapa a 2-a și ulterior de etapa a 3-a, a precizat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Trebuie ținut însă cont de disponibilitatea vaccinului, pentru că există un calendar de livrare, iar numărul persoanelor programate trebuie să fie concordant cu disponibilitatea vaccinului, atrage atenția medicul militar.

El a spus că, până sâmbătă, erau peste 90.000 de persoane programate pentru luna ianuarie, dar programări se fac în continuare și sunt 500.000 de sloturi libere de programare pentru luna ianuarie în platforma națională de programare pentru vaccin. 

Când ar putea începe etapa a 2-a a vaccinării

„Intenționez ca după jumătatea lunii ianuarie să începem vaccinarea pentru etapa a 2-a, în mod deosebit cu cele mai vulnerabile persoane, persoane la risc să dezvolte infecții severe și de asemenea cu risc să răspândească rapid infecția, cum este cazul celor internați în centrele medico-sociale și centrele rezidențiale”, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare. 

În România sunt aduse până în prezent în jur de 150.000 de doze de vaccin, din care au fost folosite ceva mai mult de 13.000, dar până la sfârșitul lunii ianuarie sunt așteptate să vină și restul de până la 750.000 de doze. Sunt mai mult decât suficiente pentru a acoperi prima etapă, în care ar fi de așteptat vaccinarea a 300.000 de persoane, a explicat Valeriu Gheorghiță.

Pentru toată luna ianuarie, inclusiv tranşa din decembrie, vorbim de circa 750.000 de doze, deci practic acest număr de doze este suficient pentru a acoperi prima etapă, etapă care, de fapt, cuprinde un număr estimativ de circa 300.000 de persoane, atât lucrători din sistemul medical, cât şi social. Dacă ne gândim la faptul că am avea o rată de acoperire, teoretic, de sută la sută, chiar şi în acest caz vom putea asigura atât doza iniţială, cât şi rapelul, şi mai avem un rest de circa 150.000 de doze care vor putea fi alocate, cel puţin în prima fază, pentru personalul din centrele rezidenţiale şi medico-sociale, pentru că vorbim de un număr de circa 40.000 de persoane internate în aceste centre”, a indicat Valeriu Gheorghiță.

Capacitatea de vaccinare pentru etapa a 2-a, în momentul în vor fi activate toate cele peste 900 de centre de vaccinare, va fi de peste 140.000 de persoane zilnic, însă trebuie dozat ritmul vaccinării în funcție de disponibilitatea vaccinului. „Dacă am avea atâtea vaccinuri, atunci aş putea să vă spun că în perioada lunii martie am putea deja să vorbim despre cea de-a treia etapă de vaccinare a populaţiei generale”, a arătat medicul.

Pentru luna februarie, de exemplu, România va avea de primit săptămânal circa 160.000 de doze de vaccin.

 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...