Când ar putea începe vaccinarea anti-Covid a copiilor peste 12 ani în România și cum se va derula. Precizările lui Valeriu Gheorghiță

Data publicării:
doi adolescenti fata si baiat
Când ar putea începe vaccinarea adolescenților în România. Foto: Gulliver/ Getty Images

România este pregătită să înceapă vaccinarea adolescenților de peste 12 ani, dacă varianta pentru copii a vaccinului Pfizer va fi aprobată în Uniunea Europeană, a declarat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de imunizare. 

Valeriu Gheorghiță a precizat că activitatea de vaccinare nu se face obligatoriu la pediatru, ci se face de ani de zile la medicul de familie.

În cazul vaccinării copiilor cu vârste de peste 12 ani, consimțământul îl va da părintele sau aparținătorul.

Potrivit lui Valeriu Gheorghiță, activitatea se va desfășura obișnuit, ca și până acum.

"Sunt detalii organizatorice pe care le vom stabili cu pediatri, vom vedea dacă este necesar să asigurăm alte resurse în cabinete. Nu anticipez că va fi nevoie să modificăm schema de personal pentru grupa de vârstă 12-15 ani", a spus coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Canada a autorizat deja utilizarea vaccinului anti-Covid Pfizer pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, fiind prima țară din lume care a făcut acest lucru pentru această categorie de vârstă, scrie BBC.

Autoritatea SUA pentru Medicamente și Agenția Europeană pentru Medicamente verifică dacă pot autoriza vaccinarea pentru persoanele mai tinere, deciziile fiind așteptate în curând.

Pfizer este unul dintre producătorii de vaccinuri care testează vaccinurile anti-Covid pe copii. Scopul vaccinării acestora - în special a copiilor mai mari - ar fi să mențină școlile deschise, să reducă răspândirea coronavirusului în comunitate și să protejeze copiii vulnerabili.

Moderna și Johnson & Johnson își testează în prezent vaccinurile pentru categoria de vârstă între 12 și 18 ani, iar concluziile Moderna sunt așteptate în curând.

Moderna și Pfizer își testează, de asemenea, vaccinurile și pentru copiii mai mici, cu vârsta cuprinsă între șase luni și 11 ani.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...