Bărbat cu botulism după ce a mâncat conserve de pește. Tratamentul a fost adus din R. Moldova, pentru că în România nu s-a găsit

Data publicării:
analize botulism
Botulismul este o boală rară, cauzată de toxinele produse de o bacterie și poate fi mortală dacă nu este tratată rapid. FOTO: Getty Images

Un bărbat din oraşul prahovean Urlaţi a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, cu diagnosticul de botulism. El le-a spus medicilor că a mâncat conserve cu peşte, iar a doua zi au început simptomele. Tratamentul necesar a fost adus de la un spital din Republica Moldova.

Pacientul are 51 de ani, este din oraşul Urlaţi, iar pe 9 aprilie a mâncat două conserve cu peşte, primele simptome apărând în ziua următoare, a declarat, marţi, pentru News.ro directorul medical al Spitalului Judeţean Ploieşti, Andrei Ilinca.

Iniţial, bărbatul a mers la Spitalul orăşenesc Urlaţi, a primit tratament pentru simptomele digestive, însă în timpul tratamentului au apărut şi simptomele neurologice - nu putea înghiţi şi ridica pleoapele – el fiind trimis la spital la Ploieşti.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean au solicitat antitoxină botulinică, însă pentru că aceasta nu s-a găsit în România, spitalul a primit două doze de la Spitalul de boli infecţioase din Chişinău.

Bărbatul este internat la Secţia de boli infecţioase din Ploieşti, a primit o doză adusă cu sprijinul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, starea lui s-a îmbunătăţit.

Marţi, la Ploieşti va fi adusă şi a doua doză de antitoxină de la spitalul din Republica Moldova.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Omul care ar conduce Rusia din umbra lui Putin. Adevăratul ‘țar’ de la Moscova și visul său de a...
Digi FM
Laura Cosoi, revoltată după ce a fost oprită în trafic de polițiști și amendată cu 2.400 de lei: „Cum își...
Pro FM
Val de reacții pe rețelele sociale după ce Benny Blanco a declarat că nu face duș în fiecare zi. „Selena, nu...
Film Now
Schimbare uriașă pentru influenta franciză James Bond. Cine preia puterea și controlul creativ. Actorul...
Adevarul
De când se aplică noua taxă auto. Anunțul oficial
Newsweek
Vor crește pensiile speciale și militare. Banii se dau din urmă. Ce a decis Înalta Curte?
Digi FM
Antonia suferă din cauza comentariilor răutăcioase. Alex Velea a dat tot din casă: „Au nenorocit-o psihic”
Digi World
Cuplul cu cea mai longevivă căsnicie din lume, în Cartea Recordurilor. Secretele simple ale brazilienilor...
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
De ce nu l-a însoțit Calista Flockhart pe Harrison Ford la gala SAG Awards 2025. Actorul a rupt tăcerea: „E...
UTV
Bianca Censori, complet dezbrăcată în noul poster al filmului său. Kanye West: „Sunt atât de mândru de soția...