Avocatul Poporului s-a sesizat pe suspendarea operațiilor: Dreptul cetăţenilor la asistenţă medicală nu poate fi îngrădit

Data publicării:
avocatul poporului renate weber
Foto: INQUAM Photos/George Călin

Avocatul Poporului atrage atenţia asupra consecinţelor dezastruoase pe care le-ar avea suspendarea internărilor pentru intervenţii chirurgicale asupra pacienţilor și anunță că s-a sesizat din oficiu, după declarațiile șefului DSU Raed Arafat. „Dreptul cetăţenilor la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat nu poate fi îngrădit”, se arată într-un comunicat de presă.

„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, în contextul declaraţiilor şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, care a anunţat în data de 4 octombrie, că din cauza creşterii numărului cazurilor de COVID-19, managerii unităţilor sanitare publice cu paturi vor suspenda internările pentru intervenţiile chirurgicale şi pentru alte tratamente şi investigaţii care nu reprezintă urgenţe, cu anumite excepţii.

Potrivit informaţiilor din presă, în urma discuţiilor care au avut loc la nivelul Ministerului Sănătăţii, se intenţionează emiterea unui ordin pentru 30 de zile, în sensul suspendării internărilor pentru intervenţiile chirurgicale şi pentru alte tratamente şi investigaţii care nu reprezintă urgenţe. Până la ora prezentului comunicat, niciun Ordin al ministrului sănătăţii sau al şefului DSU nu era publicat nici în Monitorul Oficial şi nici afişat pe site-urile celor două instituţii.

Deşi înţelegem situaţia epidemiologică gravă în care ne aflăm, atragem atenţia că dreptul cetăţenilor la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat nu poate fi îngrădit, neexistând pentru aceştia decât opţiunea efectuării actului medical în unităţi sanitare private. Astfel, situaţia de mai sus creează premisele discriminării acestei categorii de cetăţeni, situaţie care, în opinia noastră, este de neacceptat.

Mai mult, Avocatul Poporului apreciază că, în situaţia în care suspendarea internărilor pentru intervenţii chirurgicale se va realiza prin act administrativ (ordin), emis de un organ administrativ fără personalitate juridică (Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă), sau prin ordin al ministrului sănătăţii, acest lucru este neconstituţional şi nelegal, în măsura în care permite dispunerea unor măsuri de restrângere a exerciţiului dreptului persoanelor de a beneficia de asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat (art. 47 alin. (2) din Constituţie). Or, Constituţia României prevede clar în art. 53 că restrângerea poate fi făcută numai prin lege, în acest sens existând şi numeroase decizii ale Curţii Constituţionale (ex. Decizia nr. 457/2020).

Reamintim că încă din luna aprilie 2020, Avocatul Poporului a atras atenţia asupra problemelor pe care le poate genera suspendarea internărilor pentru intervenţii chirurgicale, conduită pe care a avut-o permanent în toată această perioadă.

Demersurile Avocatului Poporului au fost aduse la cunoştinţa ministrului interimar al Sănătăţii şi şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă”, se arată în comunicatul de presă al instituției.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Manevra interzisă la volan când e polei pe asfalt. Experţii auto spun că toţi şoferii fac această greşeală
Digi FM
Kate Hudson îi dedică o piesă lui Goldie Hawn. „Am prezentat-o pe mama într-un mod în care oamenii nu s-au...
Pro FM
Julio Iglesias, unul dintre bogații Spaniei. Ce avere fabuloasă are artistul și cine e bărbatul care susține...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Oltenia de sub Munte, surpriza anului în turismul românesc. Top 10 destinații în România
Newsweek
8.200 lei bonus la pensie pentru sute de mii de pensionari. Există o singură condiție să iei banii
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”