Alergiile de primăvară. Metode simple de prevenire a simptomelor

Data actualizării: Data publicării:
GettyImages-98543427

Aproximativ 20% din populație a fost diagnosticată cu rinita alergică, 6% are cel puțin o alergie alimentară, iar aproape 20% suferă de dermatite atopice la un moment dat. Iar, în următorii 10 ani numărul persoanelor cu alergii şi astm va creşte cu o treime, avertizează Asociaţia Mondială de Alergologie.

Foto: Gulliver/Getty Images

Alergiile se manifestă cel mai frecvent primăvara și toamna, la schimbarea anotimpurilor.

Alergia reprezintă o reacție de apărare exagerată la substanțe denumite antigeni, care în mod normal sunt inofensive (praf, polen, păr, ciocolată, lapte, pește, căpșuni) sau la un medicament ori anumite bacterii.

Reactia organismului este de a elimina aceste substanțe prin anticorpi ce stimulează producerea de substanțe inflamatorii (histamină, leucotriene, prostaglandine).

Simptomele alergice specifice sunt: eczema, rinita alergică, inflamația oculară sau conjunctivita, simptomele gastro-intestinale, urticaria, sindrom de alergie orală, astmul și, în cel mai grav caz, reacţia anafilactică.

Există câteva metode simple de prevenire ce pot împiedica apariția simptomelor alergiilor, diferite în funcție de tipul afecțiunii. Astfel, pacienții cu astm sau rinită alergică declanșate de acarieni, mucegaiuri sau alți alergeni de interior trebuie să controleze calitatea climatului din casă: temperatură scăzută, umiditate scăzută (între 40 și 50 %) și o bună ventilație.

„Persoanele cu alergii la acarienii din praful de casă și mucegaiuri trebuie să îmbrace complet salteaua de dormit, pernele, plapuma, cuverturile şi păturile în huse impermeabile la alergene. În plus, trebuie să aveți în vedere spălarea săptamânală a întregii lenjerii de pat cu apă la temperatura de 55℃- 60℃, reducerea umidităţii relative (sub 50 %) și aerisirea zilnică a camerei, în funcţie de climat. Nu uitați de ventilarea optimă a bucătăriilor/ băilor pentru eliminarea aburilor, utilizarea instalaţiei de aer condiţionat/ dezumificatoarelor, înlăturarea excesului de apă de pe obiecte sanitare/ din bucătărie, soluţionarea scurgerilor/ stagnărilor de apă. Nu în ultimul rând, evitați dormitul în camere neamenajate - casă de ţară, condiţii hoteliere improprii, evitarea locuirii în subsoluri, încăperi umede”, recomandă dr. Adriana Tudose, medic primar alergologie și imunologie clinică din cadrul Centrului Medical ProVita - Diagnostic și tratament..

De asemenea, evitarea ieșirilor în aer liber între 10:00-15:00, acesta fiind intervalul de maximă circulație a polenului în aer sau folosirea unei măști de față care să vă acopere gura și nasul, sunt metode eficiente de prevenire a alergiilor sezoniere.

Evitarea este întotdeauna cel mai bun tratament pentru alergii. Însă, atunci când acest lucru nu este posibil, există medicamente ce pot ajuta la controlul simptomelor: decongestionantele nazale și antihistaminicele sunt cele mai frecvente medicamente antialergice, iar corticosteroizii topici sunt eficienți în tratarea inflamației nazale.

Citiți și: Tinereţe fără bătrâneţe. Alergiile s-au dublat în ultimele două decenii

Alergeni fără norme de aplicare. Restaurantele trebuie să treacă în meniuri ingredientele ce provoacă alergii

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...