180 de mii de noi doze de vaccin Covid ajung, astăzi și mâine, în România. Dimineață, în jurul orei 8:00 la București a ajuns avionul cu o parte a transportului, respectiv 92.000 de doze. Toate vor ajunge la cei care și-au făcut deja programare pentru vaccinare.
Vaccinurile vin pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă, potrivit unui comunicat de presă al CNCAV.
Dozele vor fi distribuite astfel:
- Centrul Regional de Distribuţie Bucureşti: 35.100 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Braşov: 11.700 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Cluj: 10.530 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Constanţa: 9.360 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Craiova: 7.020 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Iaşi: 11.700 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Timişoara: 7.020 doze.
În centrele de vaccinare vor fi utilizate atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.
Următoarea tranşă de vaccin ar urma să fie adusă în România marţi, 26 ianuarie, iar la acest moment se aşteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare.
CNCAV aminteşte că pe 15 ianuarie a debutat etapa a II-a a campaniei de vaccinare, destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum şi personalului-cheie care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale.
În ceea ce priveşte calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunţat revenirea la programul iniţial de livrări către Uniunea Europeană începând cu 25 ianuarie şi va creşte numărul de doze în jurul datei de 15 februarie, menţionează sursa citată.
Editor : Liviu Cojan