A doua opinie medicală, un drept al pacientului

Data publicării:
Center For Disease Control Reports Highest Number Of Measles Cases In 20 Years
Foto: Guliver / GettyImages

Peste 80% dintre români nu cer a doua opinie medicală, potrivit unui studiu. Unii au încredere în doctorul la care au fost, dar altora le e frică sau rușine să spună că mai vor o părere.

Niciodată nu strică o a doua opinie, mai ales dacă vorbim de boli grave sau de intervenții chirurgicale. Problema este că sunt și medici orgolioși, dar și pacienți care vor o a doua opinie, dar nu spun că au fost și la alt medic. Practic vor să îl verifice pe primul. Nu este greșită nici această abordare, dar cel mai bine ar fi ca toată lumea să fie deschisă către acest concept, așa cum se întâmplă în străinătate. Iată părerea unuia dintre cei mai importanţi urologi din Europa.

Prof. dr. Bob Djavan, medic urolog, Spitalul Rudolfinerhaus din Viena: Nu este o competiţie între doctori. Dacă vine la tine un pacient de la alt medic, ar trebui să îi oferi o a doua opinie, nu să încerci să îl atragi să se trateze la tine. Deci a doua opinie înseamnă să respecţi şi să confirmi ce a spus colegul tău şi să îi spui pacientului: uite, colegul meu a făcut o treabă bună. Sau poate nu eşti de acord cu diagnosticul pus de primul medic, dar în acest caz ar trebui să vorbeşti cu el. Sunt o mulţime de avantaje ale sistemului "second opinion": oferă protecţie legală medicului, ajută pacientul din punct de vedere psihologic, oferă confort chirurgului, pentru a fi încrezător cu deciziile pe care le ia şi până la urmă este un proces de învăţare reciproc, dacă există comunicare şi aflăm ce ar face alt medic diferit.

Duminică, de la ora 10:30, la emisiunea "Tinerețe fără bătrânețe", vom afla de la profesorul Bob Djavan care sunt cele mai noi metode de tratament pentru cancerul renal, dar și simptomele acestei boli, care apare din ce în ce mai des și la tineri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
'Iubirea' dintre Donald Trump și Elon Musk s-ar sfârși cu un 'divorț' răsunător din cauza infocatei...
Digi FM
Cu ce se ocupă, de fapt, Dragoș Moștenescu, Costel din „La bloc”, în Anglia. Emil Mitrache l-a dat de gol...
Pro FM
Machine Gun Kelly și Brian Austin Green nu și-au mai vorbit de doi ani: Nu au menținut niciun fel de relație
Film Now
Jennifer Garner, mai fericită ca niciodată alături de John Miller. Fosta soție a lui Ben Affleck, radiantă la...
Adevarul
La ce vârstă ar trebui să renunțați complet la consumul de alcool. Avertismentul unui neurolog
Newsweek
Cât va fi pensia minimă din 1 ianuarie? Ce pensionar ia o creștere record de 1.000 lei la indexare?
Digi FM
Irina Fodor are o siluetă ca trasă prin inel, dar nu face mari eforturi pentru a o păstra. Un preparat nu-i...
mașină de poliție pe stradă
Trafic blocat pe Valea Oltului, după un accident violent cu două mașini. Șase persoane au fost duse la spital
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
Secretul lui Jennifer Lopez pentru a trece peste despărțirea de Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului