Salvamont: 26 de persoane salvate în ultimele 24 de ore. Patru dintre ele au fost preluate cu elicopterul SMURD

Data publicării:
elicopter smurd
Foto: ISU

Un număr de 26 de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore de către salvamontiştii din țară, în urma mai multor operațiuni de intervenție. Patru dintre ele au avut nevoie de ajutorul elicopterului SMURD.

Potrivit Dispeceratului Naţional Salvamont, în ultimele 24 de ore s-au primit 23 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor:

  • câte trei apeluri pentru Salvamont Maramureş şi Salvamont Borşa,
  • câte două apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov, Salvamont Prahova şi Salvamont Buşteni, Salvamont Bihor, Salvamont Sibiu şi Salvamont Argeş,
  • câte un apel pentru Salvamont Sibiu, Salvamont Neamţ, Salvamont Dâmboviţa, Salvamont Suceava, Salvamont Cluj, Salvamont Caraş Severin - Caransebeş, Salvamont Bacău, pentru Judeţul Alba şi pentru Judeţul Mureş.

„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 26 de persoane, trei dintre acestea fiind predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital şi patru persoane au fost predate la elicopterul SMURD pentru transport aerian la spital”, precizează duminică Dispeceratul Naţional Salvamont, într-o postare pe pagina de Facebook.

Conform sursei citate de Agerpres, s-au mai primit 38 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...