„Să nu mergi flămând la cumpărături” și alte sfaturi utile pentru cei care vor să prepare prima lor masă de Paște

Mihnea Lazăr Data publicării:
Friptură de miel tăiată felii
„Să nu faci mai multă mâncare decât poți să consumi în trei zile”, când prepari masa de Paște. Foto: Profimedia Images

Aperitive, salate, ciorbă, pulpă de miel. Sau tocană. Ori cotlete. Eventual și un cozonac, doi. Meniul pentru masa de Paște nu a fost niciodată unul foarte ușor, mai ales dacă ești un pasionat de gătit care încearcă să-și facă un „level-up” la talentele culinare și se încumetă să pregătească, de la zero, o astfel de masă de sărbătoare pentru familie sau prieteni. Bucătarul Adrian Hădean a făcut pentru digi24.ro o scurtă listă cu principalele responsabilități pe care le ai de bifat, dar și a greșelilor care trebuie evitate, în cazul în care te-ai decis să faci pasul cel mare și să joci într-o ligă superioară pe terenul din bucătărie.

„Ca să ajungi la un rezultat bun, pe lista de lucruri pe care trebuie să le faci se află, în primul rând, lista”, spune bucătarul și bloggerul culinar Adrian Hădean.

O astfel de listă cu „lucrurile pe care trebuie să le faci” poate fi una „tradițională” (scris cu pixul sau creionul pe coală dictando sau foaie velină), ori poți apela la telefonul mobil. Important este ca ideile și detaliile să fie fixate undeva, în scris.

După ce faci lista cu listele pe care le ai de completat, calculează-ți atent timpul de gătit

Astfel, o primă listă cu care să începi ar putea fi chiar cea a invitaților: trebuie știut din start câți oameni vor veni la masă (deci câte porții) și trebuie ținut cont inclusiv de preferințele culinare ale acestora.

„Apoi, urmează lista felurilor de mâncare pe care vrei să le faci. De acolo, pleacă lista de cumpărături”, precizează bucătarul Hădean.

În momentul în care tu faci lista lucrurilor pe care vrei să le gătești, a felurilor de mâncare, trebuie să le studiezi un pic, să știi ceva despre ele, cam cât durează, cât timp îți ia fiecare. Exemplu: Ouă umplute - îmi ia jumătate de oră să fac umplutura, cinci sau zece minute să fierb ouăle, în total îmi ia cam o oră. Următorul fel de mâncare îmi ia atâta, următorul, atâta.

În felul acesta, îți poți alcătui o „diagramă” în funcți de care să-ți calculezi timpul alocat gătirii fiecărui preparat în parte. „Pentru că altfel te pierzi și o să te trezești că a trecut toată ziua și tu nu ai reușit să faci nici jumătate din ce ți-ai propus”, spune Adi Hădean.

sfaturi masa paste 2021 ID136257_INQUAM_Photos_Casian_Mitu
Masă tradițională de Paște. Foto: Inquam Photos / Casian Mitu

Astfel, unul din primele „secrete” ale artei culinare e unul vechi de când lumea și valabil cam în orice artă sau meserie: organizarea. În plus, Hădean recomandă novicilor în bucătărie să nu se „străduie prea tare”: „Atunci când te străduiești prea tare, riști să-ți pierzi direcția, busola, să te încurci și să fi departe de rezultatul pe care ți-l dorești”.

Ia-o ușor, cum se zice.

Lista de cumpărături și ce să NU faci când vrei să pregătești masa de Paște

După ce ai întocmit lista cu invitații și te-ai lămurit dacă te poți încadra la timp cu prepararea tuturor felurilor de mâncare pe care ți-ai propus să le faci, urmează lista de cumpărături.

„Ăsta e un lucru foarte, foarte important”, explică chef Hădean. „Pentru că, dacă te duci la cumpărături fără listă, mai ales când nu știi ce vrei să faci, ai tendința să iei și asta și asta și ailaltă, și te trezești acasă cu o grămadă de lucruri pe care nu ai vrut de fapt să le gătești. Fă lista foarte bine de la început, să nu fi nevoit să te întorci, pentru că ai uitat vanilia sau praful de copt. sa nu știu care mirodenie”.

Lista de cumpărături e foarte importantă, mai ales când ai de pregătit o masă mare, cum e cea de Paște. Foto: Profimedia Images

Te întorci de la cumpărături și observi, invariabil, că ai uitat să cumperi ceva? Nu e panică.

„Nu e chirurgie pe creier. Trebuie să înțelegi că aproape orice ai uitat de pe lista aia poate fi înlocuit cu ceva sau poate fi, pur și simplu, omis. Dacă nu ai rozmarin pentru friptura de miel, o să fie la fel de bună și dacă pui cimbru sa nu mai pui nimic. Fii mai relaxat, lucrurile astea nu sunt farmacie și nu te gândi că, dacă nu faci întocmai ca acolo (în rețetă) nu o să iasă sau o să fie un dezastru”.

Adrian Hădean are și două sfaturi legate de lucrurile pe care nu trebuie să le faci.

„În primul rând, nu te duce la cumpărături flămând. Dacă te duci la cumpărături flămând, poți să ai cinci liste, că tot o să cumperi mai mult decât trebuie”.

Or, cumpăratul în exces înseamnă bani cheltuiți în plus și, foarte probabil, mâncare aruncată.

„Un alt lucru foarte important este să nu faci mai multă mâncare decât poți să consumi în trei zile. Asta înseamnă că tu trebuie să-ți faci un meniu în felul următor: azi pun pe masă asta, asta, mâine pun pe masă aia. poimâine asta. Dacă-mi rămâne un lucru de azi, pot să-l încorporez în meniul de mâine. Altfel, arunci mâncare. Și este păcat să faci lucrul ăsta, păcat pentru tine și pentru resursele tale”. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri