Rusia mobilizează toate submarinele din Marea Neagră cu ocazia unui amplu exerciţiu naval NATO din largul Constanţei

Data actualizării: Data publicării:
Submarine din flota rusă a Mării Negre în portul Sevastopol din Crimeea, 2018
Submarine din flota rusă a Mării Negre. Foto: Profimedia Images

Moscova a mobilizat toate cele şase submarine care fac parte din flota rusă a Mării Negre cu ocazia unuia dintre cele mai mari exerciţii navale pe care NATO le desfăşoară în aceste zile în largul coastelor româneşti şi în zona portului Constanţa, informează The Moscow Times.

„Toate submarinele flotei Mării Negre desfăşoară misiuni în larg”, a declarat viceamiralul Igor Osipov, comandantul flotei ruseşti de la Marea Neagră. „Niciun submarin nu se află la bază”, a adăugat acesta.

Desfăşurarea întregii flote de submarine reprezintă ceva „fără precedent”, după cum s-a exprimat căpitanul Anatoli Varocikin, comandantul flotei de submarine din Marea Neagră.

Submarin diesel de atac Kolpino din flota rusă a Mării Negre
Submarinul diesel de atac Kolpino, din clasa Kilo, al flotei ruseşti din Marea Neagră. Foto: Profimedia Images

Mobilizarea forţelor navale ruseşti are loc în condiţiile în care în largul coastelor româneşti au loc, în perioada 19-29 martie, ample jocuri de război navale în cadrul exerciţiull NATO „Sea Shield 21”, care se desfăşoară sub conducerea Forţelor Navale Române.

18 nave militare şi 10 avioane de luptă ale NATO participă la manevrele militare din Marea Neagră

„Sea Shield 21” este cel mai mare şi mai complex exerciţiu multinaţional NATO organizat de Forţele Navale Române, în anul 2021, în zona Mării Negre, conform Forţelor Navale Române.

La exerciţiul NATO participă peste 2.400 de militari din opt state, 18 nave de luptă şi 10 avioane militare.

Comandamentul Maritim Aliat al NATO participă cu gruparea navală permanentă SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), din care face parte şi fregata „Regina Maria”.

exerciţiul militar naval NATO Sea Shield 21
Imagine din cadrul exerciţiului Sea Shield 21. Foto: Facebook/Forţele Navale Române

Forţele NATO participante sunt din Bulgaria, Grecia, Olanda, Polonia, România, Spania, Statele Unite ale Americii şi Turcia.

Exerciţiul „cuprinde toate etapele unei operaţii militare navale NATO de răspuns la o criză geopolitică în regiune.

Eurofighterele vin în sprijinul avioanelor F-16 şi MiG-21 româneşti. Polonezii ne ajută „să respingem inamicul” de pe mare

Un crucişător, un distrugător, fregate, corvete, dragoare şi vânătoare de mine, nave purtătoare de rachete, o navă de patrulare şi remorchere maritime îşi vor uni eforturile, pentru a desfăşura secvenţele planificate pe mare.

De asemenea, lupta antiaeriană va fi asigurată de aparatele F-16, MiG 21 Lancer şi elicopterele Puma româneşti, împreună cu avioane de vânătoare Eurofighter Typhoon din Spania şi aeronave de cercetare aeriană din SUA şi Turcia.

Avioane Eurofighter în formație de zbor
Avioane Eurofighter ale Forţelor Aeriene Spaniole desfăşurate la baza de la Mihail Kogălniceanu. Foto: Facebook/NATO Allied Air Command

Conform scenariului exerciţiului, în zona litoralului, trei detaşamente mobile de lansare rachete ale Forţelor Navale Române şi o baterie de rachete de coastă a Forţelor Navale Poloneze vor acţiona de la Capu Midia, pentru respingerea forţelor inamice.

Marinarii militari polonezi participă, pentru prima dată, la exerciţiul "Sea Shield 21" cu un sistem mobil de rachete sol-navă "Kongsberg".

„După anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă, în anul 2014, Forţele Navale Române au propus aliaţilor NATO introducerea acestui exerciţiu de nivel tactic pe agenda programelor de instruire colectivă, pentru dezvoltarea interoperabilităţii forţelor, în toate mediile de luptă (maritim, submarin, terestru şi aerian)”, se arată în comunicatul Forţelor Navale Române.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei