Romii vor să fie recunoscuți oficial de India ca minoritate etnică: Nu mai vrem să fim ai nimănui, suntem parte a poporului indian

Data actualizării: Data publicării:
femei de etnie roma
Mai multe femei de etnie romă sărbătoresc Paștele Blajinilor într-un cimitir din Constanța Foto: Bogdan Chesaru / Inquam Photos

Dorin Cioabă, autoproclamatul „rege” internațional al romilor, care candidează pentru un nou mandat la șefia executivă a Uniunii Internaționale a Romilor (UIR), spune că va relua solicitarea către conducerea Indiei de a recunoaște minoritatea romă ca aparținând poporului indian, astfel încât „să aibă cine să ne reprezinte la nivel internațional”.

„Vom trimite un ultimatum guvernului Indiei, de a ne recunoaște ca națiune care trăiește în diasporă, iar dacă acest lucru nu-l fac, așa cum au promis de zeci de ani, ne vom adresa unui tribunal internațional, pentru că vrem să avem recunoaștere oficială: că suntem parte a poporului indian. Nu vrem să mergem în India, nu vrem să punem presiune pe Guvernul Indiei să ne ajute, dar vrem să avem o recunoaștere, să nu mai fim un popor al nimănui: românii ne spun că nu suntem ai lor, englezii - că nu suntem ai lor. Când suntem buni, toată lumea spune că suntem ai lor, când suntem răi, toată lume ne alungă. Ar fi normal să fim tratați ca o minoritate care trăiește în diasporă cu naționalitatea indiană. Ne-ar ajuta și la Națiunile Unite, pentru că atunci guvernul Indiei ar putea să vorbească și în numele nostru. Dacă nu vor dori s-o facem normal, ne vom adresa instanței”, a declarat Dorin Cioabă, potrivit Turnul Sfatului.

Acum 6 ani, ministrul de externe al Indiei declara că romii sunt „copiii Indiei” și că este necesară documentarea a aproximativ 20 de milioane de romi.

„Ne-a spus atunci că o să ne recunoască, dar nu se face nimic concret, se amână nu știu de ce”, a mai spus Cioabă.

Vineri, 23 septembrie, în Sibiu vor avea loc alegerile pentru funcția de președinte al UIR. Dorin Cioabă spune că își dorește o apropiere mai mare de Uniunea Europeană și că, din poziția pe care speră că o va avea în continuare, intenționează să solicite uniunii să cheltuiască banii dedicați minorității rome mai eficient.

„UE este în căutarea unui partener serios pentru a derula un fond foarte mare de bani care este alocat minorității romilor. Dar din cauza că asociațiile romilor nu au prezentat până acum o strategie, au fost lăsați toți deoparte. Acum noi am pregătit și o siglă nouă pe care vrem să o promovăm în care am introdus și culorile UE: adică vrem cumva să ne apropiem de UE și să obținem acest parteneriat”, a spus Cioabă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri