Romașcanu, după ce Florin Roman a spus că decizia CCR e o „făcătură PSD”: „Rateuri de gândire”

Data publicării:
Conferinta de presa la sediul PSD Timis
Foto: Lucian Romascanu / Sursa foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Purtătorul de cuvânt al social-democraților, senatorul Lucian Romaşcanu, a afirmat că „PSD nu are și nu a avut nicio implicare în justiție”, într-un răspuns la acuzațiile lansate de liberalul Florin Roman, care a spus că decizia CCR privind candidatura lui Șoșoacă este o „făcătură marca PSD”

”Festivalul idioţeniilor. Cel mai încordat liberal, sau, mă rog, unul din cei mai agitaţi, vorbesc aici de Florin Roman, critică, într-o postare plină de tricolor, decizia CCR de azi privind invalidarea candidaturii Dianei Şoşoacă. Asta e prima pe ordinea de zi. A doua este că această decizie ar fi fost influenţată de PSD, câştigător, zice ideologul, al acestei decizii”, a scris Lucian Romaşcanu pe Facebook, potrivit News.ro.

Purtătorul de cuvânt al PSD a mai spus că „PSD nu are şi nu a avut nicio implicare în justiţie, precum am şi evitat să comentăm deciziile oricărei instanţe, cu atât mai puţin am comentat deciziile CCR”.

„Este o abordare constantă a celor din dreapta, în special PNL şi USR, de a critica deciziile justiţiei contrare intereselor lor şi fiind adepţii unei justiţii independente, dar de partea lor”, continuă Romaşcanu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al social-democraților, „candidatul PSD accede, evident, în turul 2 şi are mari şanse de a câştiga prezidenţialele şi pentru atitudinea de respect faţă de oameni dar şi faţă de instituţiile fundamentale ale statului”.

„Când ai dileme şi dificultăţi să îţi vezi candidatul în finală, despre dl. Ciucă vorbesc, începi să dai rateuri de gândire, pregătind din timp, se pare, argumente pentru o înfrângere din ce în ce mai previzibilă. Cam atât despre această altă aberaţie a colegilor liberali. Le aşteptăm şi pe următoarele, au resursele necesare să nu se oprească aici”, comentează Romaşcanu.

Reacţia social-democratului vine după ce deputatul Florin Roman (PNL) a afirmat, sâmbătă seara, că eliminarea Dianei Şosoacă din cursa pentru Cotroceni, făcută prin mâna majorităţii PSD din CCR, este o făcătură marca PSD. „În aceste condiţii, mobilizarea votanţilor de dreapta, în jurul celui mai puternic partid de dreapta, PNL, devine esenţială, în confruntarea din decembrie cu PSD”, mai spune Roman.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
S-a dus cu 2 litri de ulei uzat la Auchan și mare i-a fost mirarea. Ce a aflat imediat
Digi FM
Calvarul trăit de o româncă în timpul relației cu un bărbat turc de religie musulmană: „Nu aveam voie să ies...
Pro FM
Dieta care îl ajută pe Sting să arate atât de bine la 73 de ani
Film Now
Zendaya, despre presiunea adusă de faimă: „Nu știu dacă o pot gestiona, am fost mereu un copil timid!” Cum...
Adevarul
Mâncarea care poate provoca cancer după o singură înghițitură. Semnalul de alarmă tras de medici
Newsweek
Ziua când pensia intră pe card în octombrie s-a schimbat. 2.300.000 pensionari sunt vizați
Digi FM
„Așa vrei să conduci și țara?” Mircea Geoană, viral pe TikTok, după ce a fost ironizat pentru aptitudinile de...
Digi World
Cel mai nepotrivit moment al zilei pentru a mânca, dacă vrei dinți sănătoși. Fereastra de două ore în care...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine care a fost lăsat singur acasă. Imaginile surprinse de camera de supraveghere au devenit...
Film Now
Detaliul din Titanic pe care James Cameron l-a făcut public după mai bine de 20 de ani: “Uitați-vă cu atenție”
UTV
Au aparut imagini socante de la petrecerile lui P. Diddy. Rapperul a pus o femeie dezbracata pe masa, printre...