România și factorul Suwalki. Este pregătită acum țara noastră, ca infrastructură, să facă față unui război?

Până în 2025, UE își propune construirea unui structuri care să reprezinte o veritabilă uniune de apărare a blocului comunitar. Piesa vitală a unei asemenea construcții laborioase o reprezintă mobilitatea militară. De altfel, Comisia Europeană a prezentat în primăvara acestui an un Plan de acțiuni orientat pe elementul-cheie al mobilității. Să începem, însă, cu un detaliu de „ambianță” din România, pus pe tapet în luna aprilie de fostul comandant al forțelor SUA în Europa, Ben Hodges.

În interviul oferit atunci agenției Agerpres, generalul Ben Hodges a relatat o întâmplare de la sfârșitul exercițiului Saber Guardian 2017. România a găzduit una dintre etapele exercițiului militar. Iar la final s-a ivit o problemă de infrastructură – însă una nu exclusiv românească, ci europeană.

„Păi să vă spun aşa: la finalul exerciţiului Saber Guardian de anul trecut am avut echipament blocat în România peste două luni, în încercarea de a-l duce înapoi în Germania. Este o combinaţie de capacităţi, reglementări... Lucrul acesta mi-a deschis ochii şi mi-a arătat aceste provocări. Nu este neapărat doar vina României. Capacitatea de cale ferată în Europa este inadecvată pentru asemenea operaţiuni. Este o problemă care se întâmplă şi în Germania. Dar asta ne spune că nu există o capacitate suficientă. Azi vrem să scoatem în evidenţă aceste cerinţe, nevoia ca infrastructura din România să fie îmbunătăţită. Uniunea Europeană lucrează la aspectul mobilităţii militare ca prioritate. (...) România trebuie să ajute în acest aspect, iar noi vrem să ajutăm România să evidenţieze ce lipsuri are în infrastructură. Un alt lucru făcut de US Army Europe, anul trecut, a fost să punem un tanc pe un HET (Heavy Equipment Transport) şi să îl traversăm Carpaţii, din Polonia până la baza Mihail Kogălniceanu. A fost foarte, foarte greu. Asta a evidenţiat nevoia de îmbunătăţire a infrastructurii”, a explicat generalul american în interviu.

Saber Guardian a fost butonul declanșator al lobby-ului puternic pe care Ben Hodges, trecut prin mai multe „aventuri” de acest gen prin Europa, avea să îl facă pentru crearea unui Schengen militar, în centrul căruia să se afle, ca ax suveran, aspectul mobilității militare între statele UE. 

Planul de acțiuni #Eudefence

Planul aprobat 28 martie - de către Comisia Europeană și Înaltul reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate – conține o serie de măsuri operaționale sau normative pentru îndepărtarea (în special) a barierelor birocratice din statele UE care, într-un fel sau altul, paralizează mobilitatea militară în caz de război.

Trei zone sensibile, care trebuie adaptate provocărilor militare ale prezentului, se disting în argumentele prezentate de CE:

1) elaborarea unor cerințe militare, care să reflecte nevoile UE și ale statelor membre, inclusiv în ceea ce privește infrastructura necesară pentru mobilitatea militară, și validarea lor până la jumătatea anului 2018;

2) adaptarea infrastructurii de transport civile la nevoile transportului militar, stabilirea rutelor transeuropene adecvate până în 2019 și elaborarea unei liste de proiecte prioritare, precum și includerea unui eventual sprijin financiar suplimentar pentru acestea în următorul cadru financiar multianual;

3) soluții pentru unele aspecte normative și procedurale, cum ar fi raționalizarea și simplificarea formalităților vamale necesare operațiunilor militare, evaluarea necesității alinierii normelor privind transportul mărfurilor periculoase sau elaborarea de mecanisme privind autorizațiile de circulație transfrontalieră.

Coridorul Rin-Dunăre

La ora actuală, potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Transporturilor ca răspuns la o solicitare din partea digi24.ro, România are – TEORETIC - o rută de transport feroviar care ar putea fi folosită în scopuri militare.

„Ramura nordică a Coridorului Rin-Dunăre - Curtici – Simeria – Alba Iulia – Sighişoara – Braşov – Ploieşti – Bucureşti – Constanţa (realizată în procent de peste 50 % pentru a putea fi utilizată) va putea îndeplini această funcţie, însă numai după finalizarea lucrărilor pe toate şantierele deschise la ora actuală şi după modernizarea tunelurilor feroviare de la Predeal”, menționează biroul de presă al Ministerului Transporturilor.

Când se vor finaliza aceste lucrări? Cine știe…

Rutele pe care „s-au desfăşurat şi se desfăşoară transporturi militare, precum şi vitezele de circulaţie au fost stabilite în funcţie de dimensiunile transportului respectiv, de starea tehnică a infrastructurii feroviare, coroborat cu finanţarea asigurată pentru modernizarea, reparaţia şi întreţinerea acesteia”.

Până la reabilitarea tunelurilor de la Predeal, „situate pe Coridorul Rin-Dunăre (lucrările încă nu au demarat), o parte din transporturi va fi redirecţionată pe rută ocolitoare funcţie de gabarit”, se mai arată în răspunsul primit.

Ministerul subliniază că „Direcţia Transport Feroviar a solicitat completarea Planului de măsuri pentru creşterea nivelului de siguranță a transportului pe căile de transport feroviar şi la nivelul reţelei de transport cu metroul prin introducerea unui nou criteriu pentru reabilitarea infrastructurii utilizată exclusiv sau în special de structuri ale Ministerului Apărării Naţionale cu elemente care, implicit, vor favoriza mobilitatea”.

„Este important de menţionat faptul că şi în aceste condiţii toate solicitările pentru efectuarea unor transporturi militare cu echipamente NATO au fost tratate cu operativitate către toate destinaţiile aflate pe reteaua internă (Nicolae Kogălniceanu, Sendreni, Voila etc.), sau pentru tranzitare Curtici - Giurgiu Frontieră, Constanţa feribot. În ceea ce priveşte lucrările feroviare de artă, podurile si tunelurile existente pe reţeaua feroviară, au fost construite (sau au suportat reparaţii capitale) în concordanţă cu reglementarile tehnice în vigoare la data respectivă. Pe liniile aparţinând Coridorului Rin-Dunăre se respectă normele europene, preluate, care au înlocuit sau/şi completat normele tehnice româneşti”, a mai explicat Ministerul Transporturilor.

Un coșmar numit Suwalki

Rapoartele analiștilor militari susțin că flancul estic este una dintre cele mai vulnerabile redute ale NATO în materie de infrastructură și mobilitate militară. Iar călcâiul lui Ahile îl reprezintă o fâșie de pământ de la granița dintre Polonia și Lituania.

Este vorba despre orașul polonez Suwalki, capitala regiunii istorice cu același nume. Pe de o parte, o feerie arhitecturală a Poloniei – pe de altă parte, un coșmar în matematica unui eventual război.

Aici se află unul dintre așii Rusiei într-un scenariu de război cu NATO: ceea ce strategii militari numesc CORIDORUL SUWALKI, un alt nume pentru granița polono-lituaniană. Un loc dificil de apărat, o „gaură” în umbrela baltică a NATO.

Suwalki nu este doar frontiera dintre Polonia și Lituania, două aliate NATO, ci și o graniță prinsă în menghina dintre enclava ultramilitarizată rusă Kaliningrad (vârful de lance al Districtului Militar Vest al armatei ruse) și Belarus, santinela Rusiei de la porțile statelor Baltice.

În Districtul Militar Vest (DMV) se află 900.000 de forțe militare și 2 milioane de rezerviști.

Istmul Suwalki înseamnă un teritoriu 64 de kilometri care, dacă ar fi ocupat de trupele ruse, ar lăsa ţările baltice izolate şi fără niciun ajutor.

În Belarus, Rusia deține baze militare în următoarele zone: Vileyka (un centru de comunicare al flotei navale), Hantsavichy (stație radar), Bobruisk (bază aeriană) și Baranovichi (bază aeriană).  

În Kaliningrad, exceptând forțele terestre, Rusia are un sistemul mobil de rachete balistice Iskander, denumit de NATO SS-26 Stone, cu o rază de acţiune de 500 de kilometri şi cu capacitatea de a transporta focoase nucleare.

De cealaltă parte, NATO are doar 4.500 de trupe desfășurate în regiunea baltică. În Polonia, se află un batalion multinațional NATO coordonat de SUA, în orașul Orzysz, la 60 de kilometri distanță de granița cu Kaliningrad, având în componență militari din România, Marea Britanie și Croația. În Lituania: batalionul din orășelul Rukla, coordonat de Germania, având în componență soldați din Belgia, Croația, Franța, Islanda, Olanda și Norvegia. În Letonia: batalionul din satul Adazi, aflat sub coordonarea Canadei, având în componență soldați din Albania, Italia, Polonia, Slovacia, Slovenia și Spania. În Estonia: cel mai mic batalion multinational, în orașul Tapa, coordonat de Marea Britanie, având în componență trupe din Danemarca și Islanda.

Un raport din 2016 al think tank-ului Rand Corporation, bazat pe jocuri de război, emitea un avertisment dur privind factorul Suwalki: „Forţelor ruse le trebuie maxim 60 de ore pentru a ajunge la Tallinn şi Riga". 

„În eventualitatea unei crize între Rusia și NATO, forțele terestre ale Kremlinului care operează în enclava Kaliningrad și în Belarus sunt într-o poziție din care pot închide Coridorul Suwalki, împiedicând Alianța să acționeze ca garant al securității în trei state baltice: Lituania, Letonia și Estonia”, se arată într-un raport recent al Center for European Policy Analysis (CEPA).

Coordonatorul raportului: generalul Ben Hodges.

Raportul CEPA

Raportul CEPA face o analiză amănunțită a pericolului multifațetat al istmului Suwalki și propune o serie de abordări prin care acest segment de graniță al NATO poate fi fortificat printr-un sistem operațional de reacție rapidă.

Pornind de la disproporția cantitativă de tehnică militară dintre NATO și Rusia pe flancul baltic, experții CEPA iau în calcul mai multe scenarii ale unei crize care ar putea degenera într-un război la scară largă, inclusiv scenariul tensiunilor interetnice dintre Polonia și Lituania pe care Kremlinul le-ar putea specula după un model similar celui aplicat în Crimeea.

„În termeni geografici, regiunea Suwalki trebuie privită ca o cutie care interconectează patru state și patru oraș majore: Bialystok – din Polonia, Hrodna – din Belarus, Vilnius și Kaunas – din Lituania, și enclava Kaliningrad. De-a lungul istoriei, această rută dintre litoralul baltic și Marea Câmpie Europeană a servit ca arteră pentru armate, imperii și conflicte între marile puteri”.

Porțiuni largi din acest coridor pot fi „un coșmar” în chestiuni de „manevre”. Câmpurile de „rulare” din regiune sunt întrerupte de „lacuri, râuri”, de „pâlcuri dese” și „soluri noroioase”, care sunt în avantajul doar al celui care se apără.

Polonia și Lituania sunt conectate pe segmentul Suwalki doar prin două șosele înguste, lucru care poate pune piedici serioase pătrunderii tehnicii militare de mari dimensiuni, a trailerelor cu tancuri. 

Topografic, se disting două realități de teren. Intrarea dinspre partea lituaniană în zona Suwalki se pretează manevrelor mecanizate ale forțelor ruse din Kaliningrad sau din regiunea belarusă Hrodna. În timp ce partea poloneză, unde predomină pădurile și formele deluroase, este prielnică operațiunilor de infanterie ușoară sau ale forțelor speciale.

Practic, subliniază analiștii CEPA în raport, dacă un convoi militar NATO ar încerca să ajungă prin Polonia spre statele baltice, trupele ruse pot folosi tipul de teren din falia poloneză pentru „ambuscade”.