România intră în stare de urgență din cauza coronavirusului

Data actualizării: Data publicării:
otopeni-coronavirus-romania-inquam-george-calin- (1)
Foto: InquamPhotos/George Călin

Starea de urgenţă va fi instituită pe teritoriul României de la începutul acestei săptămâni, în contextul epidemiei de coronavirus. Anunţul a fost făcut sâmbătă de preşedintele Klaus Iohannis, după ce membrii Guvernului Orban 3 au depus jurământul de învestitură.

„Este foarte important ca măsurile care vor fi luate să fie luate la timp, în aşa fel încât să prindă, iar pentru a face posibilă această luptă cu toate instrumentele prevăzute de lege am decis să decretez stare de urgenţă la începutul săptămânii viitoare”, a spus şeful statului.

El a subliniat că starea de urgenţă va face posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei generate de coronavirus.

„În acest fel, Guvernul va avea posibilitatea să aloce mai mulţi bani domeniului sănătăţii, mai mulţi bani pentru medicamente, mai mulţi bani pentru aparatura medicală absolut necesară. În acelaşi fel, această situaţie va permite să se realizeze achiziţii într-un timp foarte scurt cu proceduri simplificate, punând astfel la dispoziţia Guvernului toate instrumentele necesare pentru a gestiona în modul cel mai eficient criza generată de coronavirus”, a explicat Iohannis.

Duminică, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că instituirea stării de urgenţă le va permite autorităţilor să ia cele mai potrivite măsuri pentru gestionarea şi prevenirea infecţiei cu noul coronavirus.

„Începând de aseară, o echipă de reprezentanţi ai tuturor ministerelor a lucrat non-stop pentru a transmite astăzi domnului prim-ministru spre aprobare, conform legii, nota de fundamentare ce va fi prezentată domnului preşedinte în vederea emiterii decretului. (...) Starea de urgenţă ne va permite să luăm cele mai potrivite măsuri pentru gestionarea şi prevenirea infecţiei cu noul coronavirus. Este o măsură care vine în sprijinul autorităţilor pentru a putea acţiona în sprijinul cetăţenilor”, a spus Marcel Vela, citat de Agerpres.

Citește și Ce înseamnă decretarea stării de urgenţă pe teritoriul României în plină epidemie de coronavirus

Starea de urgenţă este reglementată de Constituţia României, de Legea nr. 453 din 1 noiembrie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă şi de Ordonanţa de Urgenţă nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

Potrivit articolului 93 din Constituţie - "Măsuri excepţionale", preşedintele României poate institui, ca măsură excepţională, starea de urgenţă în întreaga ţară sau în unele unităţi administrativ-teritoriale. Preşedintele trebuie să solicite Parlamentului încuviinţarea instituirii stării de urgenţă, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. În cazul în care Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trucul neobișnuit, ieftin și necunoscut de șoferi, prin care eviți aburirea parbrizului mașinii în timpul...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Un important bancher anunță momentul în care vom intra oficial în criză. „Cei 250 miliarde euro s-au dus 90%...
Newsweek
SURSE Pensia pe ianuarie poate întârzia și 10 zile. Casele de Pensii NU au calendarul plăților
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jennifer Lopez face furori în cea mai scurtă salopetă, în turneul de promovare pentru „Unstoppable”...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...