Video&Foto România cumpără 54 de tancuri americane Abrams, cel mai modern tanc din lume. MApN: Valoarea estimată - 1 miliard de dolari

Data actualizării: Data publicării:
Abrams Live Fire Qualifications
Tanc Abrams M1A2. Foto: Profimedia Images

Ministerul Apărării Naţionale a salutat vineri notificarea Congresului SUA transmisă joi cu privire la vânzarea către România a 54 de tancuri de luptă Abrams M1A2. Pe lângă tancurile Abrams, considerate cele mai bune din lume, România va mai cumpăra și alte echipamente grele, muniţie şi simulatoare pentru instruire, în cadrul unui program estimat la peste un miliard de dolari.

„Maşinile de luptă care vor intra în înzestrarea Forţelor Terestre Române vor fi livrate în cea mai modernă versiune a acestui model, ce se află şi în dotarea armatei SUA. Valoarea estimată a contractului se situează în jurul sumei de 1,07 miliarde de dolari, în concordanţă cu aprobarea prealabilă a Parlamentului României. Conform legislaţiei americane, Congresul SUA a fost notificat cu o valoare iniţială mai mare, de aproximativ 2,5 miliarde de dolari. După aprobarea de către Congres, guvernele României şi Statelor Unite vor semna contractul de tip LoA (Letter of Acceptance), achiziţia de către partea română urmând a se realiza la valoarea estimată şi aprobată de Parlamentul României. Pentru siguranţa aprovizionării, MApN va implica industria naţională de profil pentru furnizarea suportului logistic integrat”, se arată într-un comunicat de presă remis vineri de MApN.

Contractul ar putea dura 5 ani

Soldiers Conduct Mounted Manuevering Tactics
România intenționează să cumpere un batalion de tancuri Abrams. Foto: Profimedia Images

Departamentul de Stat al SUA a aprobat o potenţială vânzare de tancuri de luptă M1A2 Abrams către România pentru o sumă estimată la 2,53 miliarde de dolari, a anunţat joi Pentagonul. Agenţia de Cooperare în domeniul Securităţii Apărării (DSCA) a emis certificatul necesar prin care notifică Congresul cu privire la această posibilă vânzare, potrivit unui comunicat preluat de News.ro.

Guvernul României a solicitat achiziţionarea a 54 de tancuri de luptă principale M1A2 SEPv3 Abrams, plus o serie de alte echipamente şi elemente de sprijin logistic, costul total estimat al programului fiind de 2,53 miliarde de dolari.

„Această vânzare propusă va sprijini obiectivele de politică externă şi de securitate naţională ale Statelor Unite, contribuind la îmbunătăţirea securităţii unui aliat NATO care reprezintă o forţă importantă pentru stabilitatea politică şi economică în Europa. Vânzarea propusă va îmbunătăţi capacitatea României de a face faţă ameninţărilor actuale şi viitoare prin furnizarea unei forţe credibile, capabilă să descurajeze adversarii şi să participe la operaţiunile NATO”, se arată în comunicatul Pentagonului, care mai precizează că România nu va avea nicio dificultate în a absorbi aceste echipamente în forţele sale armate.

„Nu se cunosc acorduri de compensare propuse în legătură cu această potenţială vânzare”, menţionează comunicatul DSCA.

Pentagonul subliniază, totodată, că vânzarea ecestor echipamente şi a sprijinului aferent „nu va modifica echilibrul militar de bază din regiune” şi, de asemenea, „nu va exista niciun impact negativ asupra pregătirii apărării SUA ca urmare a acestei vânzări propuse”.

Printre contractori se numără General Dynamics Land Systems, BAE Systems, Raytheon.

Punerea în aplicare a acestei vânzări propuse va necesita ca 22 de reprezentanţi ai guvernului SUA şi 52 de reprezentanţi ai contractorilor americani să se deplaseze în România pe o durată de până la cinci ani pentru a sprijini punerea în funcţiune a echipamentelor şi instruirea, arată Pentagonul.

Potrivit defensenews.com, România ar putea deveni astfel al doilea operator al tancului Abrams în Europa, după ce guvernul polonez a semnat în 2022 un acord în valoare de 5 miliarde de dolari pentru achiziţionarea a 250 de tancuri şi a plasat o a doua comandă în ianuarie 2023 pentru alte 116 Abrams în valoare de 1,4 miliarde de dolari.

Ministrul Apărării: „Acţionăm ca pilon de stabilitate al NATO”

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a subliniat, în acest context, că intrarea în linie dreaptă a programului Abrams reprezintă nu doar o oportunitate majoră pentru Forţele Terestre Române, care vor dispune de mijloace de luptă de ultimă generaţie, adaptate provocărilor din mediul de securitate regional, dar „demonstrează cât se poate de concret soliditatea şi nivelul excelent al cooperării dintre România şi Statele Unite, îndeosebi în plan militar”.

„Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite reprezintă unul dintre pilonii pe care se sprijină securitatea naţională şi contribuie în mod esenţial la consolidarea apărării flancului estic aliat în regiunea Mării Negre. Sistemele de rachete sol-aer Patriot şi cele sol-sol HIMARS, transportoarele blindate Piranha V, aeronavele multirol F-16 - programe aflate deja în derulare, bateriile de coastă NSM ce vor fi livrate în viitorul apropiat, precum şi perspectiva înzestrării cu aeronavele de generaţia a V-a, F-35, pentru care România a optat deja în mod oficial, reprezintă cele mai importante dintre dimensiunile concrete ale cooperării militare bilaterale, care asigură ţării noastre o poziţie întărită din punct de vedere strategic în regiune, unde acţionăm ca pilon de stabilitate al NATO şi ne asigură ancore puternice de interoperabilitate cu aliaţii noştri”, a declarat Angel Tîlvăr, potrivit comunicatului.

Ministrul Apărării Naţionale a salutat, de asemenea, cele mai recente livrări de tehnică de luptă americană - joi au ajuns în ţară primele 33 de vehicule blindate de tip JLTV (Joint Light Tactical Vehicles) pentru Forţele pentru Operaţii Speciale, iar vineri, la Baza 90 Aeriană Otopeni, are loc recepţia celei de-a doua aeronave Hercules C-130H, după transferul primei aeronave de acest tip în luna septembrie.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Abrams M1A2, cel mai modern tanc din lume

Tancul Abrams M1A2, produs de General Dynamics Land Systems, este considerat cel mai modern tanc de luptă din lume, potrivit site-ului military.com.

Tancul este propulsat de un motor de 1.500 de cai putere, atinge viteza de 67,5 km/h și are o autonomie de peste 400 de kilometri.

Vehiculul blindat are nevoie de un echipaj format din patru membri și este dotat cu un tun de 120 mm, o mitralieră M240 de 7,62 și una M2 de calibru 50, care poate trage până la 850 de cartușe pe minut.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...