Restricții în Capitală: Carantină de noapte pentru nevaccinați. Reguli mai relaxate pentru vaccinați sau trecuți prin boală

Data actualizării: Data publicării:
grafica coronavirus varianta delta intre doua masti
Foto: Guliver/GettyImages

Comitetul pentru Situații de Urgență al Muncipiului București a adoptat noile restricții anti-Covid în Capitală. Acestea au intrat deja în vigoare, de la ora 00:00. Astfel, a fost introdusă carantina de noapte pentru persoanele nevaccinate. Acestea pot ieși doar cu declarație. De asemenea, în restaurante, cinematografe sau la evenimentele private au voie doar persoanele vaccinate sau trecute prin boală. Masca nu va fi încă obligatorie pe stradă. Hotărârea adoptată astăzi o înlocuiește pe cea adoptată ieri de CMBSU. Hotărârea poate fi consultată aici.

Principalele măsuri:

  • Carantina de noapte între 20:00 și 5:00 pentru persoanele nevaccinate. Cei vaccinați sau trecuți prin boală nu au nevoie de declarație;
  • Restaurante și cinematografe deschise la jumătate din capacitate pentru vaccinați și trecuți prin boală;
  • Evenimente private (nunți, botezuri) la jumatate din capacitate (cel mult 200 de persoane), pentru vaccinați și cei trecuți prin boală;
  • Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă;
  • Săli de sport deschise la jumatate din capacitate pentru vaccinați și cei trecuți prin boală;
  • activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună și sunt vaccinate sau trecute prin boală;
  • Magazinele se închid la ora 22:00

În spațiile publice: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție.

Este permisă desfășurarea orelor de educație fizică doar în spații deschise, fără obligativitatea purtării măștii de protecție.

În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura în Municipiul București cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție.

Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori. Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului și cu purtarea măștii de protecție, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în localitate este mai mare de 6/1.000 de  locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 200 de persoane, în interior sau în exterior, dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991, republicată, organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane și cu purtarea măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS- CoV-2.

La toate evenimentele este permisă participarea doar a persoanelor care sunt vaccinate sau a celor care au trecut prin boală.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul  restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 50% din  capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 - 24,00 dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la  finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă dacă incidența cumulată la 14 zile în Municipiul București este mai mare de 6/1.000 locuitori.

Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuința/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistența medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, pentru achiziționarea de medicamente sau pentru efectuarea vaccinului anti Covid- 19;
c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
e) părăsirea domiciliului pentru protejarea vieții sau integrității fizice în cazul unui pericol grav și iminent, cu apelarea sistemului național unic pentru apeluri de urgență 112.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sau personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Măsurile instituite nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemeicomplete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 şi care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19;

Atestarea vaccinării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19.

Citiți și: Haos în deciziile autorităților. Comitetul pentru Situații de Urgență din București trebuie să schimbe decizia privind restricțiile

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri