Regele Mihai. Portret pentru eternitate
Am fost contemporani cu o mare personalitate istorică a României și a Europei. Un simbol, un rege cu un destin tragic, întronat când era copil, detronat de propriul tată, apoi din nou întronat, alungat de comuniști, reîntors în țară după decembrie 1989 și din nou alungat de neocomuniști. Și cu toate acestea, Regele Mihai și-a iubit țara mai presus de orice. Să ne gândim astăzi, la despărțirea de ultimul rege al românilor, la cuvintele pe care Majestatea Sa le-a rostit în Parlamentul Romaniei: „Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară luată cu împrumut de la copiii noștri”.
„Era o prezență în primul rând extrem de carismatică și de demnă. Cred ca dădea magie locului și momentului în care se afla”. (Mihai Ghyka)
„Regele avea un calm, o ținută suverană, avea o mână superbă și pielea mâinii era de o finețe, de o catifelare că rămâneai așa, rămâneai uimit când dădea mâna cu tine și avea un fel atent, calm, atent față de toți cei din jur și o răbdare extraordinară. (Georgeta Filitti)
„Impresia mea când l-am cunoscut pe regele Mihai: era o persoană foarte calmă și aș putea spune și puțin timidă, dar foarte plăcut și bineînțeles ce cunoșteam din familie era că era un personaj extrem de corect”. (Grigore Ghyka)
„A fost un om care a înțeles poporul român, care de fiecare dată a știut să se adapteze la momentul istoric dat, cred că ăsta este fundamentul. A fost regele care a luat decizii enorme pentru ceea ce este România astăzi”.(Mihai Ghyka)
„E tipul acela de figură regală pe care o recunoști într-o mulțime de mii de oameni. Chiar dacă nu știi că e rege, îți dai seama că el e...” (Toader Paleologu)
Așa și-l amintesc pe Regele Mihai câteva dintre personalitățile culturii române care l-au cunoscut bine. Evocarea lor încheagă un portret mai complet decât ar consemna cărțile istoriei.
ȘTEFAN CÂLŢIA , pictor: „Regele era un om extraordinar de activ și îi plăcea să cunoască oamenii, noi oameni și cei cu care a pornit la venirea din țară. Am stat în preajma lui. Dar nu întotdeauna avea nevoie de noi, apăreau noi oameni, pentru că țara asta e plină de oameni frumoși, de oameni activi și el avea o forță teribilă de a-i aduna în jurul lui și de a -i asculta. Regele știa să asculte, lucru pe care noi, generațiile noastre, l-am uitat. Noi tot timpul credem că suntem deștepți, el îți dădea senzația că tu, cel care ești în fața lui, ai multe de spus, nu el. El absorbea, asculta. Lucra enorm. Tot timpul, orice informație și orice lucru pe care îl primea îl reașeza, îl gestiona, îl gândea și după aceea îl trimitea mai departe. Multora din jurul meu, în discuții admirative despre rege, le-am spus: luați o vorbă de-a lui care nu e corectă, care în timp nu a stat în picioare! Nu există, tot ce a spus acest rege e corect, adevărat și valabil și constituie niște îndrumări ca o carte sfântă pentru noi”.
GEORGETA FILITTI, istoric: „Și educația pe care a primit-o principele și viitorul rege Mihai să știți că a fost desăvârșită. Dar... iertat să-mi fie cuvântul și n-aș vrea să fiu socotită că fac un gest de lesmajestate. Dar... a fost vorba de o educație puțin anacronică. Omul acesta nicio clipă n-a fost învățat să fie viclean, să fie șmecher, să aibă gândire dublă, să fie atent dacă cineva îi dă un pumn, el să-i ardă doi pumni și așa mai departe. Cu alte cuvinte n-a fost pregătit pentru viață așa cum sunt semenii noștri. Și această formă ideală de educație pe care a avut-o principele și apoi regele nostru să știți că se regăsește în toate gesturile lui și dacă noi nu înțelegem acest moment, ne punem tot felul de întrebări la care nu găsim răspuns. De ce, după Revoluție, când a reușit să vină aici, de ce n-a rămas, de ce n-a bătut cu pumnul în masă, să facă scandal, să spună: Eu sunt Regele, eu rămân aici! Nu se poate. Eu am primit aprobarea să vin în țară trei zile, deci după trei zile trebuie să plec. Nu vreau să dau vreun nume de om politic actual, dar nu știu câți și-ar fi ținut acest cuvânt. Și așa a procedat Regele Mihai tot timpul, încât, vă rog să mă credeți, cercetându-i viața, rămâi uimit. Și toate lucrurile acestea, care nu spun că sunt în răspăr cu morala noastră, dar sunt în răspăr cu realitatea noastră, când căutăm orice oportunitate, mai cinstită sau mai puțin cinstită, să ajungem, să parvenim, să ne ridicăm, n-a fost cazul la regele Mihai. Și atunci trebuie să înțelegem starea de spirit a acestui tânăr care a făcut o școală, o școală foarte riguroasă și asta pot să vă spun pentru că i-am cunoscut relativ bine pe doi din colegii lui, este vorba de Dan Cernovodeanu și de Lascăr Zamfirescu, Lascăr Zamfirescu fiind nepotul scriitorului Duiliu Zamfirescu. Și să știți că regele Carol al II-lea a insistat foarte mult să nu aibă un regim preferențial.
La clasă erau tot felul de copii, din clase sociale diferite și naționalități conlocuitoare, prin urmare încă din perioada de formare, principele, Regele Mihai, era în situația să înţeleagă care este realitatea românească, dar totuși, la 19 ani să te trezești de la o zi la alta, când tatăl tău abdică și pleacă din țară, să te trezești cu povara răspunderii, e vorba de o țară, noi astăzi dacă ne gândim onest, aproape să rămânem cu o gospodărie, cu o ogradă, la vârsta aceea te sperii, iar el cu o țară întreagă, în ce condiții? În condițiile iminenței războiului. Prin urmare, s-a vorbit foarte mult în zilele acestea de domnia tragică a regelui și să știți că așa a fost”.
THEODOR PALEOLOGU, eseist și diplomat: „Nu a fost să fie, dar el încercat, a încercat până la capăt, a făcut tot ce a putut pentru a întârzia comunizarea României. Vi se pare puțin? Mie mi se pare enorm. La care se adaugă ulterior, o atitudine demnă, și în exil, și apoi după 89. Noi pierdem acuma un reper. Societatea românească pierde un reper. Din păcate, societatea românească nu s-a raportat suficient la acest reper, dar reperul exista, e prostia noastră mai exact că nu ne-am raportat mai mult la reperul pe care îl reprezenta Regele Mihai”.
ȘTEFAN CÂLŢIA: „Majestatea Sa a fost o persoană bine instruită și educată și a fost instruită și educată în a fi slujitorul acestei țări. El în permanență tot ce a făcut a făcut ca un slujitor al celor din jurul lui”.
GEORGETA FILITTI: „Nu e nevoie să fii monarhist clamat sau republican clamat, este suficient să fii român conștient, să-ți dai seama ce se întâmplă în țara noastră și mai ales să înțelegi răstimpul când România a fost regat. Deci, noi am fost un regat. Și e perioada de maximă înflorire a țării noastre și din punct de vedere economic, și mai ales din punct de vedere cultural, și din punct de vedere diplomatic”.
TOADER PALEOLOGU: „Mihai I se înscrie într-o serie de regi care au fasonat România în ce are ea mai bun. Asta nu înseamnă că totul e ideal în această perioadă monarhică, nu trebuie idealizat, nu trebuie să cădem nici în idealizare. Pentru fiecare perioadă de domnie ar fi multe de spus, chiar și în domnia lui Carol I sau a lui Ferdinand sau al lui Carol al II-lea. Dar una peste alte, regii ăștia au făcut ce e mai solid și mai serios și mai bun pentru țara asta. It's a fact. Așa stau lucrurile”.
ȘTEFAN CÂLŢIA: „Majestatea Sa nu a obosit niciodată. A plecat la cele veșnice viu, neobosit, lăsând rânduială în jurul lui, lăsând atâtea lucruri frumoase pe care trebuie să le împlinim, încât ne-ar trebui câteva vieți și ar trebui să începem - și cred că asta este lucrul cel mai frumos: să încercam să fim ca regele, să încercam să zâmbim ca el, avea un zâmbet superb, avea umor, știa să se închine. Am fost de câteva ori la biserică la slujbe împreună cu Majestatea Sa. Se apropia de icoane cu evlavie, cu simplitate, cu limpezime, cu suflet curat....Deci e un model pentru noi fiecare, indiferent pe ce palier al societății ne aflăm”.
ȘTEFAN CÂLŢIA: „Am fost în preajma sa cu mare sfioșenie și o oarecare timiditate, pentru că eram în fața înțeleptului lângă care e bine să cam taci. E plăcut să îl vezi cum trecea prin lume, printre oameni, cum descoperea și indivizii, dar și grupurile. Mi-aduc aminte cum ieșeam de la o slujbă religioasă din Câmpina, unde comunitatea era foarte frumos construită și oamenii stăteau de-o parte, nu se îngrămădea nimeni să îl pipăie și el stătea ușor pe un tăpșan și spune foarte simplu: Ce frumoși sunt oamenii ăștia, să coborâm la ei! Și s-a dus el și la fiecare om s-a oprit puțin să povestească, să îi acorde o atenție”.
TOADER PALEOLOGU: „Mai e ceva ce vreau să spun despre Regele Mihai, este umorul lui. Poate că nu ne așteptăm, avem imaginea asta de rege trist, tragic, un fel de King Lear. Da, sigur, e și aspectul ăsta, dar avea mult umor, cita pe Caragiale, râdea, făcea glume. Și e o latură a personalității lui mai puțin bănuită, sau nebănuită, dar care e foarte atașantă. Și râdea, râdea cu foarte mare poftă, nu prea-l vedem râzând în imaginile publice, dar avea mult umor și gusta pe Caragiale, ceea ce e mare lucru. Și aplica citatele la momentul potrivit, la personajele potrivite”.
GEORGETA FILITTI: „Și a mai făcut regele Mihai ceva. După Revoluție a avut ocazia în câteva rânduri să se adreseze românilor. Și am rămas fascinați de curățenia limbii române pe care o folosea. Parcă ți se face rușine când lași să-ți pătrundă în vocabular tot felul de exprimări din astea într-o frangleză: oops!, ok!, lucruri care nu caracterizează, și cum a putut omul acesta, care oficial din 1947, iată, până în 2017, sau măcar până la Revoluție, n-a avut ocazia, ba era chiar nepotrivit, vorbea românește cu cine? Cu un grup foarte restrâns. Nu. Și secretul stă într-un fapt pe care chiar dânsul l-a evocat într-o seară la Palatul Elisabeta, zice: eu am gândit tot timpul în limba română. Gândind în limba lui, limba țării, a fost absolut firesc să continue să se exprime atât de frumos, fără să fie lucruri exagerate, nu surprinzi niciodată o exagerare, nu surprinzi nici cea mai mică nuanță de pronunție străină, de pronunție chinuită, defel, omul acesta și-a învățat prima limbă, limba română, și cu ea a închis ochii. Lucrul e foarte important, de aceea, revenind la întrebarea dumneavoastră, aș spune că ceea ce am pierdut, am pierdut un model. Am pierdut un model de viață care nu întotdeauna a avut elemente din acestea distante, de regalitate, el undeva urcat pe un tron, într-o zare abia vizibilă, și noi, supușii, nu, a fost un om. A fost un om care și-a îndurat soarta cum cred că puțini și-ar fi îndurat-o. Cu demnitate, n-a ezitat nicio clipă să muncească și să muncească din greu, a răspuns la jigniri, care n-au fost puține, cu calm, cu înțelepciune, le-a dat deoparte, n-a încercat să se justifice”.
MIHAI GHYKA, descendent al familiei domnitoare Ghyka: „Acest enorm exil de 50 de ani, este al unui om care era un monarh al Europei, era invitat la toate marile curți ale Europei, la verișorii lui în Anglia, în Spania, la toate aceste ceremonii regale, așa cum ar fi putut și ar fi avut tot dreptul să aibă și el la curtea lui, la Palat, la București. Dar el venea de unde? El venea dintr-o viață grea, unde trebuia să crești cinci copii neavând o meserie, adică el și-a utilizat pasiunile pe care le avea, aceea de mecanic auto, mai întâi de grădinar, apoi de pilot, pentru a putea să crească o familie. E un lucru care se pune arareori, pentru că ne gândim de fiecare dată la personalitatea lui istorică, determinantă. Însă dacă, cumva, deschidem ușa și trecem în partea privată, sunt câteva filmulețe, minunate, cu regele și regina, ajunși în Anglia, și Regina Ana care spune: da, e foarte greu la început, am cumpărat câteva rațe și câteva găini, ca să avem cu ce ne hrăni copiii, vom face o mică fermă, o luăm treptat. Regele Mihai întotdeauna și-a păstrat o demnitate impecabilă, nu a făcut niciun compromis, deși era într-o nevoie teribilă. Era un om care avea foarte, foarte puține resurse materiale”.
GRIGORE GHYKA, descendent princiar: „Moartea Regelui, după mine, este ceva extrem de trist, pentru că avem nevoie în țara asta de niște repere, de niște repere morale și un personaj mai mare decât Regele Mihai nici nu există și din păcate s-a stins și cu asta s-a închis un capitol”.
MIHAI GHYKA: „Cred că asta a fost regele pentru noi, a fost speranța, speranța de mai bine, speranța pentru o altă Românie care poate într-o zi să renască”.
GEORGETA FILITTI: „Era suveranul sau în cazul nostru, care l-am cunoscut, ca mine și ca încă mii de români, l-am cunoscut în calitate de fost suveran. Asta n-are nicio importanță: emana din el o căldură, un calm și în același timp o ținută regală care-ți impunea. Îți dădea un sentiment de siguranță: câtă vreme trăiește omul acesta, parcă nu mi se poate întâmpla nimic rău”.
MIHAI GHYKA: „L-am văzut pe rege de fiecare dată cu alți ochi, când ai ocazia să stai, fie și pentru câteva clipe, în preajma unui asemenea om, care își cunoaște locul, își cunoaște importanța și tocmai de aceea a fost un om de o extraordinară modestie și de o extraordinară smerenie. Îți spui că România a avut o șansă formidabilă de a avea un asemenea rege, în vremuri de cumpănă, și totodată o mare neșansă, de a nu-l avea mai mult timp”.
ȘTEFAN CÂLŢIA: „Regele trebuia să plece la cele veșnice, trebuia să plece la Domnul, trebuia să vină acest moment. Noi nu pierdem nimic: Regele ne-a lăsat modelul, ne-a lăsat enorm de multe lucruri. Nu avem decât să le ducem mai departe. Vom pierde în clipa în care nu le vedem. când nu știm ce ne-a dăruit: el ne-a dăruit o viață în slujba noastră. Dacă vom înțelege acest lucru și vom împlini lucrurile pe care el ni le-a dat, regele e veșnic”.
Citiți și: VIDEO Monarhii Europei, la catafalcul Regelui Mihai
Casa Regală anunță modificări în programul funeraliilor. Reguli stricte pentru public
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
