Record în valul 4: Peste 2.500 de cazuri noi de coronavirus în ultima zi. Număr mare de pacienți și la Terapie Intensivă

Data actualizării: Data publicării:
test covid
Test pentru COVID-19. Foto: Profimedia Images

Un nou vârf al valului 4 a fost atins vineri, când au fost raportate 2.520 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore, dintr-un total de 44.000 de teste efectuate. 41 de pacienți COVID au murit în ultima zi, iar la secțiile de terapie intensivă sunt internați peste 500 de bolnavi în stare gravă.

Până astăzi, 10 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.115.901 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.063.360 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.520 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Până astăzi, 34.914 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 09.09.2021 (10:00) – 10.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 43 de decese (21 bărbați și 22 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Galați, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava și Municipiul București.

Dintre cele 43 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 la categoria de vârstă peste 80 ani.

40 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sunt raportate 2 de decese anterioare intervalului de referință, din luna august 2021, ambele din Municipiul București. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 41 de decese.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.298. Dintre acestea, 543 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 107 sunt minori, 102 fiind internați în secții și 5 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.243.808 teste RT-PCR și 2.641.978 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 16.061 de teste RT-PCR (6.070 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.991 la cerere) și 27.905 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 14.595 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.838 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.229 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 97 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.712 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 509 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 9 septembrie, 725 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 181.300 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.710 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.913 în Spania, 198 în Marea Britanie, 129 în Franța, 3.124 în Germania,  95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 21 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 2 în Croația și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Polonia și Kuweit. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 194 de cetățeni români aflați în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia și unul în Bulgaria, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri