Recensământ 2022. România are 19.053.815 locuitori. Țara noastră a pierdut peste un milion de locuitori față de acum 10 ani

Data actualizării: Data publicării:
batran trece strada orin fata autobuzelor
Foto: Profimedia Images

Populația României este de 19.053.815 persoane, potrivit datelor provizorii ale recensământului din acest an, publicate vineri de Institutul Național de Statistică. Peste jumătate din populație, 52,2%, trăiește la oraș. De asemenea, datele INS arată că procesul de îmbătrânire a populației s-a adâncit, comparativ recensământul din 2011.

Față de populația rezidentă înregistrată la recensământul precedent (2011), România a pierdut 1,1 milioane locuitori (1.067,8 mii persoane), arată INS.

Din 42 de județe (inclusiv municipiul București), 39 au pierdut din numărul de locuitori. Excepțiile le constituie județul Ilfov, care a câștigat 153,9 mii persoane, dar și județele Bistrița-Năsăud și Suceava, care au câștigat 9,8, respectiv 7,7 mii locuitori.

Datele provizorii publicate de INS pot fi consultate aici:

Recensamant-2022-date-provizorii-INS

În valori relative, cele mai mari reduceri de populație le-au înregistrat județele Caraș-Severin (-16,6%, respectiv cu 49,0 mii persoane mai puțin) și Teleorman (-14,9%, respectiv cu 56,6 mii persoane mai puțin).

În valori absolute, municipiul București a înregistrat cea mai mare pierdere de populație, de 166,4 mii persoane (-8,8%), urmat de județele Prahova (-67,8 mii, reprezentând 8,9 %) și Dolj (-61,1 mii, reprezentând 9,3%).

Populație îmbătrânită

Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 10 ani în urmă (recensământul din 2011), remarcându-se creșterea ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste).

Indicele de îmbătrânire demografică s-a depreciat cu aproape 20 de puncte procentuale, crescând la 121,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (RPL 2021) comparativ cu 101,8 (RPL2011).

Deși numărul tinerilor (sub 15 ani) a scăzut cu 115,7 mii persoane, ponderea lor în total populație a urcat ușor la 16,1% (față de 15,9% la RPL2011), în timp ce ponderea populației de 65 ani și peste în total populație a înregistrat o creștere cu aproape jumătate de milion de persoane, respectiv cu 3,5 puncte procentuale (de la 16,1% la RPL2011 la 19,6% la RPL2021). Astfel, raportul de dependență demografică a crescut în decurs de un deceniu de la 47,0 (RPL2011) la 55,5 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte (la RPL2021).

Față de populația țintă estimată pentru momentul de referință al recensământului, respectiv 1 decembrie 2021, populația rezidentă provizorie este mai mare cu numai 30 mii persoane (respectiv cu numai 0,2% mai mult).

Structura populației după etnie

Informația privind etnia a fost disponibilă pentru 16.568,9 mii persoane (din totalul celor 19.053,8 mii persoane care formează populația rezidentă a României).

S-au declarat români 14.801,4 mii persoane (89,3%).

Populația de etnie maghiară înregistrată la recensământ a fost de 1.002,2 mii persoane (6,0%), iar numărul celor care s-au declarat romi a fost de 569,5 mii persoane (3,4%).

Grupurile etnice pentru care s-a înregistrat un număr de persoane de peste 20 mii sunt: ucraineni (45,8 mii persoane), germani (22,9 mii persoane) și turci (20,9 mii persoane).

Structura populației după studii

Din totalul populației rezidente, 43,5% au nivel mediu de educație (postliceal, liceal, profesional sau tehnic de maiștri), 40,5% nivel scăzut (primar, gimnazial sau fără școală absolvită) și 16,0% nivel superior.

La RPL2021 erau analfabete 143,6 mii persoane (față de 245,4 mii la RPL2011).

Structura populației după religie

Structura confesională a fost declarată de 16.397,3 mii persoane din totalul populației rezidente și arată că 85,3% dintre persoanele care au declarat religia sunt de religie ortodoxă.

4,5% s-au declarat de religie romano-catolică, 3,0% de religie reformată, iar 2,5% penticostală.

Ponderi între 0,4% - 0,8% au înregistrat următoarele religii: greco-catolică (0,7%), baptistă (0,6%), iar adventistă de ziua a șaptea și musulmană câte 0,4%.

S-au declarat „fără religie” sau atei sau agnostici un procent de 0,9% din totalul populației.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri