Reacția lui Darius Vâlcov la acuzaţia de plagiat: Exclus
Data publicării:
Consilierul premierului, Darius Vâlcov, respinge acuzaţiile conform cărora mai mult de jumătate din teza sa de doctorat ar fi plagiată şi afirmă că este vorba despre o acţiune de decredibilizare a sa la a cărei origine ar fi „o parte din cei 19.000 de angajaţi ai SRI” inclusiv „acoperiţii”.
„Pentru că nu era suficientă decredibilizarea mea cu invenţii privind lingouri şi bani ascunşi prin cimitire, mai nou, o parte din cei 19.000 de angajaţi ai SRI (am inclus aici şi acoperiţii), cataloghează teza mea de doctorat drept una parţial plagiată. Răspunsul meu este simplu: EXCLUS!”, scrie Vâlcov pe Facebook, potrivit News.ro.
Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă, a plagiat mai mult de jumătate din teza de doctorat pe care a susţinut-o în 2008 la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori (FFABBV) din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti, conform PressOne.
Potrivit sursei citate, mai mult de 100 dintre cele 212 de pagini ale tezei de doctorat a lui Darius Vâlcov, intitulată "Perfecţionarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană", sunt plagiate. Lucrarea a fost susţinută la un an de la aderarea la UE, în 2008, tema fiind la acel moment depăşită.
Sursele originale identificate de PressOne sunt exclusiv cărţi de economie care nu sunt disponibile online.
Conducătorul de doctorat al lui Darius Vâlcov este profesorul Emil Negrea de la FFABBV, care între timp s-a pensionat.
Presupusa cercetare este un studiu de caz de 7 pagini, în care este prezentat un profil al companiei TMK Artrom SA din Slatina. Aceasta fabrică ţevi de oţel fără sudură şi face parte din grupul TMK, al doilea producător mondial de ţevi, scrie Press One.
Lucrările din care Vâlcov a plagiat cele mai multe pagini nu sunt menţionate în bibliografie.