Reacția lui Carmen Dan la anunțul că un ofițer este suspectat că a amenințat-o cu moartea pe jurnalista Emilia Șercan

Data actualizării: Data publicării:
carmen-dan-govro

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, spune că cei aflaţi în conducerea Academiei de Poliţie au multe explicaţii de dat în legătură cu mediul pe care îl întreţin în principala instituţie de învăţământ care formează ofiţeri de poliţie.

180811_MAI_DECLARATII_CARMEN_DAN_00_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Ministrul de Interne, Carmen Dan / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Vreţi să scoateţi adevărul la lumină sau să lăsaţi impresia că aplicaţi principiul «o mână spală pe alta şi ambele pătează imaginea unor instituţii care ar trebui să fie repere de integritate şi moralitate»? Având în vedere că internetul este plin de postări ale unor jurnalişti care arată similitudini serioase între pasaje întregi din diferite teze de doctorat aflate în evaluarea Comisiei de etică, apreciez că Academia de Poliţie trebuie să facă publice argumentele deciziilor acestei Comisii”, scrie Carmen Dan pe pagina sa de Facebook.

Ea precizează că ştie foarte bine cp funcţionarea acestei Comisii se află sub umbrela autonomiei universitare, dar, la fel de bine, ştie că unul dintre principiile autonomiei este transparenţa. „În lipsa transparenţei am putea rămâne toţi cu impresia că aceste decizii reprezintă doar înţelegeri între colegi care poartă aceeaşi uniformă”, adaugă ministrul, potrivit News.ro.

„Această ieşire publică este doar primul pas pe care îl fac. Următorul va fi acela de a sesiza autorităţile îndreptăţite, pentru că eu nu voi gira ascunderea sub preş a gunoiului!”, avertizează Carmen Dan.

Totodată, ministrul Afacerilor Interne vorbeşte despre dezgustul şi dezamăgirea pe care le trăieşte de când a aflat că un ofiţer al Academiei de Poliţie este cel suspectat că a trimis mesaje de ameninţare jurnalistei Emilia Şercan.

„Nu pot interfera în nici un mod cu ancheta penală şi nu doresc să credeţi că stabilesc vinovăţii în locul anchetatorilor, dar cred că cei din conducerea acestei instituţii au multe explicaţii de dat. Nu doar legate de acest caz pomenit anterior, ci de mediul pe care îl întreţin în principala instituţie de învăţământ care formează ofiţeri de poliţie. Probabil că este nevoie de mult mai mult timp pentru a învinge rezistenţa celor care se complac într-un sistem croit de ei pentru ei. Eu am timp, însă nu ştiu dacă cei oneşti din sistem mai au răbdare!”, încheie ministrul.

Persoana care a amenințat-o cu moartea, printr-un SMS, pe jurnalista Emilia Șercan a fost identificată. Este vorba despre un ofițer de poliție, angajat al Academiei de Poliție. Adrian George Bărbulescu a fost depistat în Slatina și urmează să fie adus la audieri în București, potrivit informațiilor Digi24.

Bărbatul lucrează la o structură de suport, a absolvit Academia de Poliție în ultimii doi ani și nu este înscris la școala doctorală.

Jurnalista Emilia Şercan, cunoscută pentru anchetele privind plagiatele în rândul înalţilor demnitari şi al conducerii unor instituţii de învăţământ, cel mai recent la Academia de Poliţie, a anunţat, în urmă cu o săptămână, pe pagina sa de Facebook, că a primit ameninţări cu moartea.

„Este incalificabil ca un ofițer de poliție, o persoană care ar trebui să respecte legea să ajungă să amenințe un ziarist, care face dezvăluiri și care și el prin natura meseriei sale este pus în slujba opiniei publice. Sunt absolut consternată. Nu am cuvinte, nu îmi vine să cred că este vorba despre un ofițer de poliție”, a spus Emil Șercan, miercuri dimineață, într-o intervenție telefonică la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri