Razie a poliției în București: 17 permise reținute într-o noapte. Doi şoferi au fost prinşi drogați
Data actualizării: Data publicării:
Polițiștii Brigăzii Rutiere au ieșit la control sâmbătă seara și au dat 28 de amenzi în valoare de peste 15.000 lei, transmite Mediafax. Au fost reținute și 17 permise de conducere, majoritatea pentru consul de droguri sau alcool la volan.
Un bărbat de 47 de ani a fost prins pe bd. Beijing conducând beat. Alcooltestul a indicat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt bărbat de 38 de ani a condus pe bd. Pieptănari beat, iar alcooltestul a indicat o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, bărbatul nu avea nici permis.
De asemenea, doi tineri de 21 și 29 de ani au fost prinși pe bd. Beijing, respectiv pe Calea Șerban, conducând drogați.
În total, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare și două numere de înmatriculare.