Exclusiv Războiul, prin ochii unui fotojurnalist român: O imagine care transmite emoțiile oamenilor este mult mai de impact decât una cu cadavre
Fotojurnalist român cu peste 30 de ani de experiență, Vadim Ghirdă și-a început cariera după ce a surprins Mineriadele de la București. A acoperit apoi conflictul din Iugoslavia, războiul din Irak, ciocnirile din Orientul Mijlociu și luptele ruso-ucrainene din 2014. Anul trecut, el și echipa sa de la Associated Press (AP) au primit premiul Pulitzer pentru fotografiile cu masacrul de la Bucea. Într-un interviu pentru Digi 24, Vadin Ghirdă recunoaște că nu este imun la frică atunci când ajunge pe front, însă gândul că poate schimba și o singură opinie cu privire la ororile războiului îl motivează să meargă mai departe. Mai spune că nu s-a așteptat nicio clipă la declanșarea războiului din Ucraina și că a fost impresionat de solidaritatea românilor din timpul crizei de refugiați.
Reporter: De la Gaza la Iugoslavia, la Ucraina, de-a lungul mai multor decenii ai documentat mai multe scene de război. Cum se văd ele din spatele camerei?
Vadim Ghirdă, fotojurnalist român: „Aparatul foto e cumva o interfață care te detașează de realitate, cel puțin în cazul meu. Și spun asta doar legat de ideea că vezi lucruri îngrozitoare și îți este frică, faptul că te concentrezi pe cum să le reproduci mai bine cumva te separă pentru o clipă de realitatea îngrozitoare la care ești martor. Pentru cei mai mulți fotografi nu înseamnă că te imunizează la duritatea acelor lucruri. Dar cel puțin pe moment atenția noastră către a face o imagine cât mai bună, care să transmită în măsură cât se poate de mare emoțiile, lucrurile care se întâmplă acolo, e un fel de factor de protecție.”
„Oamenii au o aplecare către imaginile mai viscerale”
Reporter: Cel mai des la public ajung imaginile sau fotografiile șocate, însă ele nu reflectă neapărat viața de zi cu zi de pe front. Cum arată ea?
Vadim Ghirdă, fotojurnalist român: „Oamenii au o aplecare către imaginile mai viscerale, dacă putem folosi acest cuvânt. Eu n-am fost niciodată adeptul ideii că o fotografie care se apropie mai mult de o imagine medico-legală este vehiculul cel mai bun pentru a transmite o emoție. Uneori nu poate fi evitată, pentru că în documentarea unei situații sunt necesare astfel de imagini, care sunt mai brutale. Dar și aici sunt mai multe grade de a doza acea brutalitate. Din punctul meu de vedere, este mult mai eficientă o imagine care transmite emoțiile celor care trec prin lucrurile acelea, decât strict o imagine cu niște cadavre întinse pe jos. Iar legat de viața oamenilor de acolo, cred că este dezideratul cel mai înalt la care poți ținti să reușești să transmiți cât de îngrozitor este să te găsești într-un loc unde a ajuns un conflict armat pe care tu nu l-ai dorit și în care nu ești o parte, dar de care nu te poți apăra. Acelea sunt imagini care ar trebui, cel puțin în viziunea mea, au un impact mult mai mare și ar trebui să facă un număr mult mai mare de oameni să rezoneze cu situația de acolo, și prin urmare să aibă atitudini în interiorul țărilor lor sau chiar la nivel mic, între oameni, care să fie opuse conflictului. Opuse ideii că este vreodată conflictul sau că violența, de la cea verbală, pentru că ea pornește de la mic întotdeauna și evoluează. Violența nu e niciodată o soluție de durată. Poate să pară, pentru că poate scurta un dezacord. Dacă punem presiune sau o amenințare pe cineva poate se va retrage. Dar în realitate, violența, ca să nu mai vorbim de violența extremă, care e războiul, are efecte adverse care transced generații. Nu se rezolvă nimic prin asta.”
Reporter: Am văzut mulți fotografi de război spunând că atunci când pun camera la ochi, scapă de frică. E valabil și în cazul tău?
Vadim Ghirdă, fotojurnalist român: „Eu spun asta întotdeauna. Îmi este frică, nu știu dacă sunt oameni cărora nu le este frică. Dar eu nu mă număr printre ei. Dar în momentul în care pun aparatul la ochi, să nu înțelegem greșit asta, nu e ca și când privesc un film, pentru că asta ar putea implica faptul că ce se întâmplă acolo e asemănător cu o experiență la cinematograf. Nu spun asta, dar atenția e atât de puternică pe a face o imagine bună, încât obturează, decuplează sentimentul de frică. Ăsta e un lucru bun, dar este și un lucru periculos, pentru că în momentele alea îți scade capacitatea de a vedea dacă ceva primejdios se întâmplă în jurul tău.”
Reporter: Ai trecut printr-o astfel de situație?
Vadim Ghirdă, fotojurnalist român: „Nu-mi place să povestesc lucruri de genul ăsta, dar sunt convins că au fost astfel de momente. Dar trebuie să spun că eu nu lucrez singur. Mi s-a întâmplat extrem de rar, într-o zonă de conflict, să fiu singur. Există o echipă care are niște merite care merg până la 90% din ce fac eu. E ușor să vii să spui „astea sunt fotografiile mele”, dar e munca multor oameni aici, de la cei care traduc, care te prezintă, care câștigă încrederea acelor oameni, explicând că nu ai venit să faci rău, la cei care se uită în spatele tău când lucrezi. E o muncă de echipă care de cele mai multe ori nu primește, în cazul fotografiei, creditul pe care de fapt îl merită.”
„Un om care coboară dintr-o mașină cu aparate foto nu va fi în mod natural îmbrățișat de localnici cu încredere”
Reporter: Deci este un proces complex însăși vizita într-un loc de conflict.
Vadim Ghirdă, fotojurnalist român: „Da. E un proces extraordinar de complex. Trebuie să aveți în vedere că nivelurile de neîncredere, frică, sunt uriașe. Un om care coboară dintr-o mașină cu aparate foto nu va fi în mod natural îmbrățișat de localnici cu încredere. Ca să poți să faci asta există oameni care vorbesc pentru tine, spun cine ești, explică ce faci. O parte rea la jurnalismul de agenție este că de cele mai multe ori petreci foarte puțin timp într-un loc. Fie pentru că trebuie să ajungi în multe locuri, fie pentru că dacă este un loc în care se întâmplă ceva periculos, pur și simplu nu poți sta foarte mult timp. Legat de imaginile la Bucea, din momentul în care am pus aparatul la ochi, până când a trebuit să plec, pentru că noi nu știam sigur în ce măsură orașul este complet eliberat, părăsit de forțele ruse, cred că a trecut mai puțin de șapte minute, de când am pus piciorul pe pământ până eram înapoi în mașină. De multe ori pleci cu frustrarea că puteai să faci mai mult, dar când te uiți apoi la timpul ăla îți dai seama că nu s-a putut mai mult. E o presiune a timpului, a tensiunii, se întâmplă foarte multe lucruri în același timp.”
Reporter: Legat de fotografiile de la Bucea. Multă propagandă, mai ales din partea rusească, spune că ele au fost trucate. Cum vă descurcați când primiți astfel de acuzații?
Vadim Ghirdă, fotojurnalist român: „Noi trăim niște vremuri în care fenomenul ăsta al fake news-ului este din ce în ce mai prezent. Propaganda face ce face propaganda. Este de așteptat că dacă una dintre părți este foarte dezavantajată de apariția unor imagini, va face tot ce-i stă în putință să nege sau să sugereze că situația respectivă este una falsă. Din păcate, față de acum 25 de ani, avansul tehnologiei și faptul că imaginile pot fi manipulate la un nivel care este incredibil fac oamenii să creadă mult mai ușor că e posibil. Cum mă descurc eu cu asta? Pentru mine și cred că pentru cei mai mulți, adevărul contează. Și am mare speranță că nu au dispărut oamenii pentru care adevărul contează. Eu știind că ce am făcut acolo este legitim și pentru că înainte de a spune orice și de a arăta acele fotografii am făcut alături de colegii mei o cercetare amănunțită a împrejurărilor în care s-a petrecut acel eveniment, eu am 100% liniștea că ce am arătat acolo este adevărul. E o chestie pe care o tot repet, avansul tehnologiei și generalizarea fake news-ului, pe lângă polarizare, că împarte oamenii în aceste tabere în care unii cred că-i albă, unii că e neagră și stau acolo în sferele lor, are un alt efect mult mai dureros. Oamenii care ar vrea să gândească cu capul lor, cărora mă adresez eu și fac jurnalism respectând deontologia, oamenii aceia pentru că sunt bombardați de atâtea neadevăruri, pentru că azi citesc ceva care pare 100% credibil și mâine se dovedește 100% fals, ei nu mai știu ce să creadă. Și atunci aleg să nu mai creadă nimic. Aleg să nu se mai implice în nicio parte, nici în cauze în care cred, de teama că vor fi păcăliți. Efectul ăsta este că o mare masă de oameni care are o intenție bune și poate duce o societate într-o direcție bună, se retrage. Și lasă acest loc celor două tabere.”
Reporter: Ce vă convinge să vă tot întoarceți pe fronturi în ciuda pericolelor?
Vadim Ghirdă, fotojurnalist român: „Nu pare, dar sunt animat de un optimism utopic. Cred că merită să riști dacă schimbi și o singură opinie cu ce-ai făcut. O să parafrazez un citat, dintr-un om foarte curajos, de multe ori am senzația că orice-aș face nu poți schimba cursul istoriei. Sunt un singur om, care face niște lucruri, pe care oamenii le cred tot mai puțin, și practic nu se poate întâmpla nimic. Ăsta e pericolul cel mai mare. Nu-i o rușine să faci ceva mic pentru un scop mic, este însă un păcat și o rușine să nu faci nimic. Astă mă duce. Și, trebuie să stăm și cu picioarele pe pământ, care-i un sport tot mai greu. Merg acolo pentru că este jobul meu. Eu lucrez în agenția asta, sunt într-o echipă mai specializată prin forța hazardului în genul ăsta de acțiune. Nu este obligatoriu, dar combinația între optimismul meu sau senzația că dau un sens oricât de mic trecerii mele pe aici mă face să mă duc.”
„M-a impresionat reziliența lor în fața unor situații absolut înfricoșătoare”
Reporter: Revenind la Ucraina, ce povești sau momente v-au impresionat?
Vadim Ghirdă, fotojurnalist român: „M-a impresionat foarte mult solidaritatea ucrainenilor, a civililor. M-a impresionat faptul că evacuările de civili nu lăsau pe nimeni în urmă, nici oameni în vârstă, nici animale de companie, pe nimeni. Adică oamenii treceau prin riscuri absolut înfiorătoare pentru a se asigura că nu a rămas nici măcar un cățel a cuiva în spatele liniilor. M-a impresionat reziliența lor în fața unor situații absolut înfricoșătoare.”
Reporter: Că tot vorbeați de solidaritate. Cum se resimte această solidaritate europeană? V-ați întâlnit, de exemplu, cu voluntari din România sau din alte țări care să vină să ajute?
Vadim Ghirdă, fotojurnalist român: „Cu voluntarii din România nu cred că m-am întâlnit acolo. Am întâlnit oameni de la organizații internaționale, sunt convins că înseamnă foarte mult pentru cei care sunt în situațiile acelea. M-a bucurat foarte mult răspunsul societății românești, cel puțin la început când au dat dovadă de o reală solidaritate, de la om la om, nu cea interstatală, legată de oamenii care fugeau din calea războiului. Esența este să reușești și aș măsura succesul muncii noastre prin asta, să reușești să faci oameni care au norocul să nu fie în situația aia să se gândească și să se pună în pielea celuilalt, pentru că e ușor să judeci pe cineva fără să fi trecut niciodată prin situația de a trebui să strângi ce lucruri crezi tu că sunt importante din casă în trei ore și să fugi neștiind dacă te vei mai întoarce vreodată acolo.”
ReporterL Întorcându-ne la optimismul dumneavoastră. Spuneați într-un alt interviu că nu credeați nicio clipă că războiul din Ucraina o să și înceapă. Acum, după doi ani de la conflict și chiar un deceniu de când îl urmăriți, pentru că ați fost și în Crimeea, cum credeți că se va sfârși?
Vadim Ghirdă, fotojurnalist român: „Sfatul meu ar fi foarte căutat dacă chiar aș ști. Îmi e jenă cumva, pentru că sunt jurnalist de o viață întreagă, aici intervine încrederea mea în faptul că lucrurile acestea îngrozitoare nu se pot repeta. Eu recunosc că n-am putut să cred, fiind acolo cu o lună înainte să înceapă războiul, că ceva de genul ăsta se poate întâmpla. Nu am exclus ideea că poate exista o săptămână de confruntare, doar așa ca o escaladare ridicolă a presiunilor astea diplomatice pe care Rusia le punea pe Ucraina. Și apoi oamenii or să stea la masă și o să găsească o cale. Nu mi-am imaginat că vom vedea un război care seamănă atât de bine cu Primul Război Mondial, cu Al Doilea Război Mondial, și că vor muri atâția oameni. Pur și simplu, nu găsesc spațiu să înțeleg, oricât m-aș gândi, că liderii actuali, oamenii în general, societățile, mai pot vedea în război o soluție. Că violența până la urmă, violența extremă care afectează milioane de oameni, mai poate fi văzută ca o soluție. Nu mai spun acceptabilă, ci ca o soluție în general.”
Fotografiile realizate de Vadim Ghirdă, de-a lungul a 30 de ani de documentat diverse conflicte și războaie pot fi vizionate până pe 24 martie în cadrul expoziției „FRONT”, realizată de Scena9, la Rezidența9.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
