Raed Arafat, despre relaxarea restricțiilor: Dacă situația se înrăutățește, s-ar putea să nu mai fie 15 mai

Data publicării:
raed arafat, seful dsu
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Dacă situația se înrăutățește și românii nu înțeleg că trebuie să respecte în continuare, cel puțin două săptămâni, distanțarea fizică și măsurile impuse de situația de urgență, s-ar putea ca relaxarea restricțiilor să nu mai aibă loc la 15 mai, a avertizat, luni seara, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.

„Nu putem astăzi, când suntem încă în aprilie, să spunem că pe 15 mai vor fi luate cutare măsuri. Sunt unele deziderate, pe care nu trebuie să le transformăm în speranțe pentru oameni până nu vedem cum evoluează în următoarele două săptămâni și care depind foarte mult de respectarea măsurilor care sunt impuse în perioada asta. Mai avem aproximativ două săptămâni și către sfârșitul celor două săptămâni, înainte de 15 mai, o să se cristalizeze realmente situația, ce decizii vor fi luate, ce poate fi relaxat. Sper ca oamenii să ne înțeleagă. Acest lucru e foarte greu de făcut și dacă acum începem să dăm măsuri clare care vor fi luate, că sigur se va lua, înseamnă că noi păcălim oamenii sau suntem iresponsabili. Trebuie să așteptăm să ne apropiem cât de mult de perioada respectivă ca să spunem ce măsuri se vor lua”, a spus, la Antena 3, Raed Arafat, citat de Mediafax.

„Dacă vedem că situația se înrăutățește, s-ar putea să nu mai fie 15 mai”, a avertizat șeful DSU.

„Noi insistăm să se respecte toate regulile. Dacă vedem că situația merge altfel decât sperăm, poate că măsurile pe care am vrut să le luăm nu le mai luăm. Trecem printr-o perioadă dificilă, dar mai avem de răbdat două săptămâni. Dacă astea le răbdăm și vedem în data de 15 că situația e chiar ok, atunci e un lucru bun pentru toți că pot începe măsurile de relaxare graduală, cu măsurarea impactului între măsurile respective și luând măsurile cele mai puțin riscante la început și, încet-încet, creștem gama măsurilor de relaxare. Dacă începem înainte de 15 și ne bucurăm o săptămână că nu a fost nimic și brusc ne trezim într-o săptămână - două că avem deja mii de cazuri, că avem sute de cazuri în Terapie Intensivă și ne transformăm în alt scenariu, va fi mult mai rău”, a explicat Arafat.

România este în stare de urgență, din cauza pandemiei, până în data de 14 mai, iar autoritățile au lăsat deschisă posibilitatea ca starea de urgență să nu se mai prelungească după această dată și să înceapă măsuri de relaxare.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un bărbat și-a cumpărat cea mai ieftină mașină din lume. Ce poate să facă această la nici 2.500 de euro
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
adrian_miulescu
Adrian Miulescu, managerul Institului Național de Recuperare: "Oamenii trebuie să se mobilizeze nu doar în...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...