Exclusiv Radu Umbreș, despre puterea rețelelor sociale: Dacă ne vom izola în bule, vom dezvolta alergie la orice este străin, chiar și la adevăr

Social Dilemma, documentarul care face senzație pe Netflix și care ne arată cum niște oameni invizibili (algoritmi) din spatele ecranului telefonului mobil lucrează 24/24 pentru a ne manevra ca pe niște păpuși: să facem aia, să cumpărăm cealaltă, să ne placă ceva, să urâm altceva. Este o lume la care nu avem acces, dar care ne privește ca Big Brother în romanul lui Orwell și care ne decide comportamentul și, în sens la larg, viața. Cel puțin așa lasă de înțeles documentarul. Am stat de vorbă cu antropologul Radu Umbreș, încercând să vedem cât de expuși, cât de permeabili suntem de fapt la influențe din exterior, la manipulare. 

Documentarul Social Dilemma transmite mesaje îngrijorătoare privind soarta noastră, mai ales că vin din partea unor oameni care au avut acces la lumea invizibilă care acum „ne controlează” destinele. De fapt, sunt oameni care au construit această lume și care, când și-au dat seama ce au creat, s-au întors în mijlocul nostru și încearcă să ne trezească din hipnoză. Realizatorii au stat de vorbă cu ingineri, softiști, IT-iști care au pus bazele celor mai mari rețele sociale - Facebook, Instagram, Twitter, Pinterest etc. - și care au asistat la transformarea acestora din instrumente nevinovate de socializare în mașinării diabolice, care ne „fură” timpul, banii și, în ultimă instanță, viața.

Nivelul de control pe care rețelele sociale l-au căpătat asupra noastră îi face pe intervievații din documetar să vorbească despre posibilitatea izbucnirii unor războaie civile sau despre destrămarea democrațiilor. L-am întrebat pe antropologul Radu Umbreș cât de posibilă este o astfel de lume.

- În primul rând, cât de validă e ipotează asta, că suntem controlați de rețelele sociale (sau de algoritmii din spatele lor)? Chiar are efect bombardamentul acesta cu mesaje într-o anumită direcție? Când ne spune un robot de 3.000 de ori să facem „aia”, chiar ajungem să facem aia? Aceeași întrebare și în privința schimbării opiniei/percepției. Dacă eu cred că un lucru e alb, mă poate convinge „rețeaua socială” că e negru dacă-mi spune asta de 1.000 de ori?

- Vă răspund la amandouă întrebările simultan, deoarece sunt legate - acțiunile noastre sunt ghidate de opinii și percepții. 

„Controlați” e un termen prea puternic pentru a descrie fenomenul. Putem spune cu siguranță că suntem influențați. Că să înțelegem mai bine ce se întâmplă, trebuie să trecem dincolo de o viziune simplistă asupra modului în care funcționează opiniile și deciziile noastre. Suntem atașați în grade diferite de opiniile noastre. Cred cu tărie că Pământul este plat, însă cred în măsură ceva mai scăzută că măsurile de carantină și izolare socială sunt cea mai bună strategie pentru controlul pandemiei și într-o măsură și mai scăzută că impozitarea prin cota unică este politica fiscală optimă. Avem aici trei opinii, însă gradul în care suntem convinși de opiniile noastre este diferit. 

În cazul percepțiilor și opiniilor solide, este foarte greu că cineva să ne poată manipula, să ne provoace o schimbare radicală a lucrurilor în care credem cu tărie. Nu ne poate convinge cineva că albul e negru, indiferent cât de mult sau des am primi această informație de la algoritmi sau alți oameni. 

Însă opiniile la care ținem într-o măsură mai mică pot fi schimbate. Să zicem că opinia mea este că telefonul X este cel mai bun, însă voi primi reclame și advertoriale și tot felul de informații cum că telefonul Y este superior. La un moment dat, e posibil să îmi schimb opinia sau poate să fiu mai puțin sigur că am dreptate.

Problema pe care o ridică documentarul este însă altă, și mi se pare mult mai importantă. Nu e așa grav că se încearcă să ni se schimbe părerile, cât faptul că algoritmii ne servesc conținuturi care NU ne provoacă cu puncte de vedere diferite. Ecosistemul informațional creat de social media poate duce la bule în care suntem hrăniți cu opinii similare cu cele ale noastre, nu ajung la noi informații diferite, care să conteste ceea ce considerăm că este sigur adevărat.

Dacă preferăm să aflăm lucruri plăcute, iar opiniile contrare ne fac să închidem telefonul sau să schimbăm platforma, atunci algoritmul ne va oferi doar informație convenabilă, chiar dacă ea este eronată sau tendențioasă. După cum documentarul arată foarte bine, nu a fost intenția nimănui să creeze aceste sisteme de informație, ci doar s-a urmărit oferirea de satisfacție utilizatorului pentru a-i captura atenția și a-i câștiga cât mai mult din timpul disponibil. Însă ceea ce creează profit nu este neapărat și ceea ce oferă informație relevanță și adevărată. 

- Întrebarea este și cu trimitere la campania electorală de la noi, proaspăt încheiată (discuția a avut loc înainte de alegerile locale din 27 septembrie - n.r.). Până la urmă, ce efect pot avea emisiunile tv în care se tot spune că unul e susținut de Câine și de interlopi sau, invers, că la primărie e o caracatiță de interese și corupție? Schimbă asta percepția unuia care voia să-l voteze pe Nicușor Dan și zice, gata, nu mai votez Nicușor Dan, că e cu Câine? Sau invers, nu mai votez cu Firea, că e corupție la primărie?

- Depinde în mare măsură de opinia inițială a individului. Cineva care este profund convins că Nicușor Dan sau Gabriela Firea sunt alegerea cea mai bună pentru București nu va fi influențat de asemenea informații, mai ales că este vorba de speculații. Lucrurile se puteau schimba radical dacă apărea o înregistrare cu vreunul dintre ei luând o sacoșă cu bani sau având un cont în Elveția cu milioane de euro, dar nu e cazul. Cineva care este un partizan dedicat va reacționa exact invers, va simți că se încearcă distrugerea propriului candidat, va găsi motive să nege propaganda adversarilor, va fi și mai înverșunat. 

Miza este, cel mai probabil, influențarea celor indeciși sau puțin implicăți sau interesați de viață politică. Aici efectul s-ar putea să fie ceva mai puternic, însă nu în sensul schimbării la 180 de grade a opțiunilor electorale. Nu cred că există prea mulți care voiau să voteze cu Nicușor Dan și apoi s-au decis să voteze cu Gabriela Firea după afacerea cu Câine. Însă probabil duce la absenteism în rândul acelora care erau deja predispuși să considere că toți politicienii sunt o apă și un pământ, că alegerea nu contează sau că ambele variante sunt proaste. În cazul acestor alegători slab motivați, o mică împingere într-o direcție sau alta poate să cântărească destul de greu.

Ne putem uita și la fenomentul invers, când o mișcare de propagandă duce la activarea unor alegători pasivi, cum a fost celebra acuză a lui Traian Băsescu la adresa lui Mircea Geoană, jacuzzi-ul la Vântu. Acea lovitură de maestru nu a fost direcționată către votanții deciși pentru Băsescu sau Geoană, ci către nehotărâții ce puteau fi mobilizați printr-o imagine cu puternic impact emoțional. 

- În documentarul Social Dilemma, unul dintre intervievați, care cunoaște sistemul și mecanismele din interior, spune că cel mai mult se teme de un război civil. Se poate ajunge atât de departe? E democrația în pericol, așa cum se afirmă în cadrul documentarului?

- E prea hazardat să spunem că social media și noile tehnologii vor duce, de unele singure, la război civil sau distrugerea democrației. Sunt atâția alți factori care duc la polarizare, cum ar fi creșterea inegalității sociale, monopolizarea puterii politice de către grupuri de interese, transformarea diferențelor culturale în identități tribale, lipsa de transparență a deciziilor politice și așa mai departe. Ne putem uita în istorie și vom vedea nenumărate războaie civile și destrămări ale democrației care nu au fost determinate de schimbări tehnologice, ci de procese sociale de adâncime.

Putem vedea că polarizarea nu este doar produsul social media, o găsim și în modul în care presa sau televiziunile devin partizane pentru a-și asigura o cotă de piață în rândul unor cetățeni speriați sau mânioși, dar aceste sentimente au originea în probleme sociale reale, nu sunt doar manufacturate de către cei care oferă informația. 

Pe de altă parte, este adevărat că unele fenomene contemporane sunt alimentate de felul în care funcționează interacțiunile sociale în online. Mă gândesc la valurile de ultragiu moral care inflamează foarte rapid discursul public, absența unor platforme de dezbatere civilizată și deschisă, rapiditatea și ușurința cu care indivizi cu înclinații spre extremism se pot găsi unii cu ceilalți și se pot organiza în mișcări politice radicale, precum și inundarea cu informație abundentă care face foarte grea trierea știrilor false de cele adevărate, distingerea între informația obiectivă și propagandă partizană.

Însă putem vedea că noile tehnologii sunt răspândite pe întreg globul, dar nu în toate societățile apare polarizare și demantelarea democrației. Oare nu există Facebook sau Twitter în Nouă Zeelandă, Finlanda, Elveția, Uruguay sau Japonia? Mai repede aș considera că noile tehnologii potențează dinamici sociale și politice deja existente, nu le creează din nimic. 

Putem vedea însă și reversul medaliei, modul în care social media este folosit de unii cetățeni pentru a lupta împotriva puterii și a tiraniei. Mă gândesc la mișcările de protest din lumea arabă, care au dus la căderea unor dictatori, la protestele din Hong Kong, Rusia sau Belarus, unde protestatarii s-au putut organiza și coordona, deși mass media este controlată de stat. 

- Ce putem face? Cum ne putem apăra să nu cădem victime acestui tip de manipulări? Ne informăm... și mai ce? Adică mă gândesc la un om care ar sta să verifice fiecare bit de informație care i se servește zilnic pe toate canalele, că să nu pice pradă vreunei manipulări -  ar mai avea el timp de altceva? 

- Evident că nu avem cum să triem toată informația și nu ar trebui să încercăm să o facem. De asta avem în societate o diviziune a muncii cognitive, nu trebuie să ne pricepem toți la orice. Medicii se pricep la medicină, instalatorii la instalații, demografii la demografie și așa mai departe. Problema apare atunci când experții nu mai sunt considerați credibili de către cetățeni, fie pentru că sunt văzuți ca incompetenți, fie că, și asta este mai grav și mai răspândit, sunt văzuți că fiind manipulatori, mânați de interese personale, vânduți intereselor, și așa mai departe.

Și mai grav, apar așa-zișii eroi epistemici, care contestă viziunile dominante și îi încurajează și pe alții să „își facă propriile investigații". Sună aparent bine, hai să nu mai credem tot ce auzim și să investigăm ca să ne formăm o opinie corectă, însă este complet disfuncțional. Probleme disputate, cum ar fi vaccinurile sau încălzirea globală, sunt deosebit de complexe și ai nevoie de mulți ani de studiu și de experiență practică pentru a-ți forma o opinie informată, și poți chiar și atunci să greșeșți. Mai mult, când îți culegi singur informațiile vei fi ghidat de propriile intuiții și credințe, vei ignora informațiile care îți contrazic părerile existente și vei cautăa doar acele surse care îți validează ceea ce deja crezi că știi. 

Soluția este cea care a funcționat timp de secole în domeniul științei: formarea unor instituții credibile, obiective, care să permită studierea realitățîi în mod gradual și cu smerenie epistemică. Să evităm pe cei care apelează la emoțiile noastre și pe cei care spun că știu foarte bine cum stau lucrurile. Adevărații experți știu cât de mult nu știu și recunosc asta. Lumea academică funcționează pe baza analizei critice a argumentelor aduse în favoarea unei interpretări sau a alteia, iar toate afirmațiile sunt provizorii până în momentul în care pot fi invalidate, fără să existe adevăruri ultime. 

Ca ultima recomandare, ar trebui să ne întărim spiritul critic așa cum ne întărim sistemul imunitar: prin expunere. Ar fi bine să citim și oameni care nu sunt de acord cu noi, care aparțin altor comunități sociale sau politice, să încercăm să vedem dacă nu cumva și alții au dreptate sau măcar se uită la lucruri pe care noi le ignorăm. Dacă ne vom proteja prin izolarea în bule epistemice, vom dezvolta alergie la orice ne este străin, chiar dacă asta implică și o alergie la adevăr.