Proiectul care prevede intervenția în cazul persoanelor dispărute, uitat în sertarele MAI

Data publicării:
Fostul ministru de Interne Carmen Dan
Fostul ministru de Interne Carmen Dan FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Proiectul anunțat de fostul ministru de Interne Carmen Dan, care trebuia să permită instituţiilor să-i localizeze prin telefon pe cei dispăruţi, se află în continuare în consultare internă la Ministerul Afacerilor Interne, nefiind pus în dezbatere publică nici acum, potrivit unor surse oficiale, citate de MEDIAFAX.

Pe 20 aprilie 2019, Carmen Dan anunţa că Ministerul Afacerilor Interne urmează să pună în dezbatere publică în luna mai un proiect de lege prin care instituţiile statului să poată utiliza tehnologiile moderne din posesia persoanelor dispărute, pentru localizarea mai ușoară a acestora. „Am întâlnit în practică diverse situaţii în care copii, persoane în vârstă sau unele bolnave nu s-au mai întors acasă, s-au pierdut sau pur şi simplu au plecat, în mod voluntar, de la domiciliu. Familiile evident că se îngrijorează şi raportează la Poliţie dispariţia. Aici apare problema. În perioada în care aproape fiecare copil sau vârstnic are un telefon mobil, instituţiile statului nu pot utiliza tehnologiile moderne pentru localizarea unei astfel de persoane vulnerabile, pentru că, în caz de dispariţie, nu se deschide automat un dosar penal şi, neexistând un dosar, nu se pot utiliza mijloacele tehnologice prevăzute de procedura penală”, declara atunci Carmen Dan, la bilanţul MAI.

Patru luni mai târziu, la ora transmiterii știrii, proiectul de lege se află în consultare internă în cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, nefiind pus nici acum în dezbatere publică, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri