Ministerul Justiţiei a anunţat vineri că a iniţiat procedura de consultare publică în cazul unui proiect care prevede că victimele infracţiunilor pot solicita un avans din compensaţia financiară sub formă de vouchere pentru acoperirea nevoilor urgente, în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute pe ţară.
Potrivit unui comunicat al MJ, este vorba de proiectul de HG privind aprobarea Metodologiei de emitere, distribuire şi decontare a voucherelor destinate victimelor infracţiunii, pentru stabilirea cuantumului acestora, precum şi a criteriilor de selectare a entităţilor publice şi private înrolate în mecanismul de acordare.
Acest proiect operaţionalizează prevederile Legii nr. 230/2022 de consolidare a ANABI, prin care a fost instituit Mecanismul naţional de susţinere a prevenirii criminalităţii, un fond care reutilizează în interes social activele confiscate în cadrul procesului penal.
Conform proiectului, victimele infracţiunilor pot solicita un avans din compensaţia financiară sub formă de vouchere pentru acoperirea nevoilor urgente, în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute pe ţară. Voucherele vor fi acordate într-un termen de cel mult 72 de ore de la aprobarea cererii.
MJ susţine că introducerea acestui mecanism de compensare, sub formă de vouchere, va contribui la simplificarea acoperirii nevoilor urgente ale victimelor, de tipul cheltuielilor de hrană, cazare, transport, medicamente, materiale sanitare.
Prin acest proiect este stabilită metodologia necesară pentru emiterea, distribuirea şi decontarea acestor vouchere, scrie Agerpres.
Editor : I.C