Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri dimineață o prognoză meteo specială pentru Capitală. Începând din această după-amiază și pe timpul nopții va ninge și este posibil să apară și fulgere, fiind vorba despre un fenomen foarte rar.
Potrivit ANM, cerul se va înnora treptat, iar după-amiaza și la începutul nopții vor fi perioade cu averse mai ales sub formă de ninsoare și posibil descărcări electrice.
Vântul va sufla în general moderat, cu viteze de până la 35...40 km/h.
Temperatura aerului va fi mult mai scăzută decât în mod normal la această dată, astfel că maxima se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar minima va fi de -4...-1 grad.
Administraţia Naţională de Meteorologie precizează că va actualiza prognoza în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.
De asemenea, până joi dimineață sunt în vigoare mai multe avertizări de vreme rea, fiind vorba de precipitații sub formă de ninsoare și lapoviță, local intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece pentru această perioadă a anului.
Editor : G.C.