Video A fost descoperit primul laborator de extragere a cocainei din România. Din grupare făceau parte români, israelieni și columbieni

Data actualizării: Data publicării:
perchezitii
Primul laborator de extragere a cocainei a fost descoperit în Bihor. FOTO: DIICOT

Anchetatorii au descoperit în Bihor primul laborator de extragere secundară a cocainei. O grupare a închiriat o cabană în afara zonelor locuite din Bihor, iar acolo extrăgeau, pe cale chimică, cocaina. Valoarea cocainei descoperite este de 200.000 de euro. 

Polițiștii și procurorii au început să supravegheze gruparea din iunie, când membrii grupării infracționale au organizat acest laborator, primul descoperit în România.

Laboratorul era amenajat într-o cabană închiriată din Bihor, într-o zonă retrasă. În imaginile surprinse de la descinderi se vede că în zonă nu sunt alte locuințe, ferme sau cabane.

În 10 iulie, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul Antidrog au desfășurat o acțiune amplă în vederea destructurării unui grup infracțional organizat specializat în importul de droguri de mare risc pe teritoriul României în vederea comercializării ulterioare a acestora.

Anchetatorii au stabilit că, la începutul lunii iunie 2022, a fost constituit un grup infracțional organizat format din 3 inculpați (doi cetățeni români și un cetățean israelian), la care ulterior au aderat alți doi inculpați (cetățeni columbieni), care au sprijinit activitatea grupului, în scopul importului de droguri de mare risc, realizarea operațiunilor chimice de extracție, purificare a drogurilor și distribuirea/traficarea ulterioară a acestora pe teritoriul României.

Cum acționa gruparea

Gruparea și-a derulat activitatea infracționala fără întrerupere din momentul constituirii lui și până la data de 10.07.2022.

În 1 iulie, inculpații de cetățenie columbiană însoțiți de inculpații cetățeni români, au adus în România aproximativ 6 kilograme de cocaină. Cocaina a fost introdusă pe teritoriul Uniunii Europene, cu avionul, de către inculpații cetăţeni columbieni. Cei doi inculpați de cetățenie columbiană au avut pe lângă rolul de cărăuși ai drogurilor și pe acela de chimiști specializați în extragerea de cocaină din mărfuri aparent legale.

În perioada 30.06-06.07.2022, membrii grupului infracțional organizat au făcut demersuri pentru a procura mijloacele necesare efectuării operațiunilor de extracție a drogurilor, respectiv achiziționarea substanțelor chimice necesare și a vaselor de reacție.

Ce au găsit anchetatorii în cabana percheziționată

Ei au găsit și închiriat o cabană aflată în afara zonelor locuite din județul Bihor. În 10 iulie a avut loc percheziția domiciliară, patru dintre inculpați fiind surprinși în plin proces de extracție a cocainei din cafea pe cale chimică și fiind astfel identificat pe teritoriul României primul laborator de extragere secundară a cocainei.

În urma percheziției domiciliare efectuate în cauză au fost descoperite și ridicate un calup presat de 1 kilogram care conține procaină, 148 grame cocaină maronie, ce nu a fost trecută prin procesul de cristalizare, cât și un amestec de cocaina și cafea cântărind 5 kilograme. De asemenea, au fost identificate diferite recipiente de plastic folosite pentru extragerea cocainei, aproximativ 40 de litri de substanță maronie constituind amestec de substanțe chimice tipice pentru extragerea cocainei din cafea măcinată, un litru de acetonă, o canistră de 20 de litri cu benzină și 10 pungi de cafea sigilate.

Valoarea de piață a cocainei depistate cu ocazia activităților este de aproximativ 200.000 euro.

Cinci suspecți au fost reținuți

Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au reținut pentru 24 de ore, cinci inculpați, doi cetățeni columbieni, doi cetățeni români și un cetățean israelian.

Marți ei vor f duși la instanță cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor antidrog din cadrul D.C.C.O. - Serviciul Antidrog, brigăzilor de combatere a criminalității organizate Oradea și Cluj-Napoca, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor și al pompierilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.


 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”