Primăria Municipiului Bucureşti doreşte să realizeze teste, cu peste 10.000 de voluntari, pentru depistarea anticorpilor Covid-19 în şcolile din Capitală, în condiţiile în care din 2 iunie vor începe cursurile de pregătire a examenelor organizate pentru elevii claselor terminale (a VIII-a şi a XII-a). Părinţii elevilor se opun acestei iniţiative.
Testările vor fi realizate de către personalul medical angajat în reţeaua şcolară din cadrul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB). Medicii şi asistentele vor testa persoanele selectate în cabinetele medicale din şcoli, se arată într-o adresă a ASSMB către primăriile de sector.
„Proiectul e bun, în esenţă, până la punctul unde sunt folosite şcolile. Nu suntem de acord cu acest lucru”, a declarat, la Digi 24, Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi.
„Am sunat-o pe doamna primar şi am primit asigurări că se va regândi acest proiect, astfel încât şcolile să fie scoase din acest proiect”, a spus Cristache care a precizat că spiritele sunt încinse la nivelul părinţilor, referitor la întoarcerea la şcoală şi la cele două examene (pentru elevii din clasele terminale, a VIII-a şi a XII-a)".
„Timpul e foarte scurt, iar şcolile nu au timp să se pregătească astfel încât să avem garanţia 100% că vor fi respectate procedurile din ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei”, a mai spus preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi.
Cabinetele medicale din şcoli aparţin Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, instituţie aflată în subordinea Primăriei Capitalei.
Firea: Au fost alese cabinetele şcolare, pentru ca persoanele care vor fi testate să nu facă „un drum foarte lung” de la locuinţă până la locul testării
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a precizat că există două proiecte distincte şi două tipuri de teste care vor fi desfăşurate în această prerioadă de către autorităţile din subordinea primăriei Municipiului Bucureşti.
Un proiect este cel votat săptămâna trecută, de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, referitor la programul de testare în masă a bucureştenilor, unde vor fi testaţi 11.000 de voluntari bucureşteni. Pentru acest proiect, a spus Firea, „nu este nevoie de intrarea în şcoli, pentru că am realizat acorduri de parteneriat cu spitale de stat şi clinici private”.
Al doilea proiect este cel legat de testarea de anticorpi, iniţiat de Institutul Matei Balş şi unde 10.500 de bucureşteni vor fi selectaţi prin eşantion de către specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică.
„Persoanele care vor dori să fie testate, vor fi invitate la un cabinet de medicină şcolară, din proximitatea locuinţei, tocmai pentru a nu face un drum foarte lung”, a explicat Firea.
Primarul a spus că şcolile pot fi folosite pentru aceste teste, deoarece, în acest moment, cursurile cu elevii sunt suspendate şi că speră ca testarea celor 10.500 de bucureşteni să fie finalizată până la 1 iunie.
Pe data de 2 iunie, în şcoli vor începe cursurile de pregătire pentru elevii claselor a VIII-a şi a XII-a.
„Utilizăm cabinetele de medicină şcolară pentru că sunt ale Primăriei”
„Medicii şi asistenţii de acolo sunt angajaţii ASSMB, subordonata Primăriei Capitalei. Nu se face nimic împotriva voinţei vreunui elev sau părinte”, a precizat edilul Bucureştiului.
Primarul Capitalei: Nu există nicio breşă în întregul circuit pe care l-am stabilit
Întrebată despre ce asigurări ar putea primi elevii şi părinţii în privinţa respectării tututor regulilor de igienă şi de dezinfecţie din şcoli, Gabriela Firea a răspuns:
„Şcolile sunt în administrarea primăriilor de sector. Ele se ocupă de curăţenia şcolilor, de investiţii, de tot ceea ce e necesar pentru ca procesul de învăţământ să fie unul normal şi civilizat. Procesul de educaţie ţine de Ministerul Eduaţiei”.
„Primăria Capitalei şi primăriile de sector vor asigura curăţenia şi dezinfecţia şi protecţia personalului medical care va participa la aceste testări. Nu sunt motive de temeri. Nu există nicio breşă în întegul circuit pe care l-am stabilit”.
În ceea ce priveşte campania de teste PCR, votată în Consiliul General al Capitalei, care cuprinde 11.000 de voluntari, Firea a spus că aceasta va începe „în următoarele zile”, fără a preciza o dată precisă.
Editor web: Mihnea Lazăr