Preot: „Cel care nu crede în acest virus este asemănător celui care nu crede în Dumnezeu”

Data actualizării: Data publicării:
preotul dn vidra in timpul slujbei religioase
Cristian Preda, preotul de la Biserica Vidra e bate oamenilor în poartă și le spune că, așa cum cred în Dumnezeu, trebuie să aibă încredere și în medicină. Foto: Digi24

Comunitatea legumicultorilor din Vidra, județul Ilfov, și-a amenajat un centru local de vaccinare și vrea ca până la vară măcar jumătate din populație să fie imunziată. Cine nu știe cum să se programeze e ajutat de primărie 7 zile din 7. Dar și de biserică. Preotul le bate oamenilor în poartă și le spune că, așa cum cred în Dumnezeu, trebuie să aibă încredere și în medicină atunci când vine vorba de lupta cu noul coronavirus. Fie că e în fața altarului, la predică, fie că e pe ulița comunei, părintele le vorbește oamenilor despre beneficiile vaccinării. Pentru sănătatea lor și a comunității.

Pe ulițele Vidrei, zâmbetul e rar, oamenii puțini, hainele, parcă mult prea cernite. E rece. Primăvara asta e aspră și parcă mai săracă-n flori. Dar părintele Cristian, de la biserica nouă, crede că putem alunga vremurile astea de restriște doar dacă ținem vie speranța. Tocmai de aceea, de vreo lună, ia drumurile la pas, deschide porți și caută să-și mobilizeze enoriașii.

-Pe noi ne interesează segmentele vulnerabile, în primul rând! După aia, ceilalți.

-Și mergeți așa, din poartă-n poartă, părinte?

-Din poartă-n poartă! Avem broșurile pe care le-am împărțit la biserică, începând de la jumătatea lunii ianuarie. Doamna Mariana!? Vreau să vă rețin atenția un pic. Veniți un pic, vă rog frumos!

-Da.

-De centrul de vaccinare de la noi ați auzit?

-Da.

-V-ați înscris la vaccin?

-Da. M-am înscris, Cristi, dar nu știu când... A zis că ne sună!

-Să trăiești! De centrul de vaccinare de la Vidra ați auzit?

-Da, am auzit!

-V-ați înscris la medicul de familie la vaccin?

-Nu ne-am înscris.

-Deci, s-a deschis centrul de vaccinare. Să mă ierți dacă te-am deranjat!

-M-am dus la toate casele ca să sprijinim campania de informare privind vaccinarea.

-Am înțeles!

-Și trebuie să informăm oamenii că s-a deschis centrul de vaccinare de la Vidra.

-Mulțumim!

-Să trăiești, să fii sănătos, să te apere Dumnezeu de boala asta!

-Bine te-am găsit, mamaie!

-Bine ați venit la noi!

-Știi de centrul de vaccinare de la noi, de la Vidra?

-Știm.

-Te-ai înscris la el?

-M-am înscris. Prin medicul de familie.

-Bine! Să-ți dea Dumnezeu sănătate!

La răspântia de la biserica cea nouă, vântul împinge tricolorul să mângâie troița. În cutiile de tablă din grădină miroase a ceară topită. Pentru cei care-au fost, pentru cei care sunt...

Dincolo de prag, în lăcașul învăluit în tămâie și mir, pâlpâie candele. E pioșenie și rugăciune. Pandemia a schimbat și ritualurile, și înfățișarea enoriașilor. Nici biserica nu mai arată ca odinoară. Printre icoane, serafimi și heruvimi, ici colo găsești lipite afișe cu reguli sanitare. Iar de ceva vreme, la finalul predicilor, părintele paroh și, uneori, primarul, vorbesc despre câtă nevoie e de imunizarea comunității, pentru ca oamenii să-și primească înapoi libertățile și bucuriile furate de COVID.

Cristian Preda, preot paroh la Biserica Vidra: Din păcate, acest virus, și-n localitatea noastră a răpus mulți oameni, nu foarte înaintați în vârstă. De aceea, cel care nu crede în acest virus este asemănător celui care nu crede în Dumnezeu! Sunt foarte mulți oameni care doresc și cer argumente palpabile pentru existența lui Dumnezeu. Și-au fost mulți oameni care au cerut și argumente pentru existența acestui virus. Din păcate, nu au răspuns solicitărilor de a veni la cimitir și de a vedea suferința familiilor care au trecut prin așa ceva.

Marian Tudor, primarul comunei Vidra: Sunt unul dintre cei care au trecut prin această boală, în decembrie. Eu cu toată familia mea. Știu ce înseamnă. Este o boală destul de gravă. De aceea, vă informez că puteți veni în orice zi la primărie, cu buletinul. Dacă nu puteți să vă înscrieți pe platformă singuri, acasă, vă ajutăm noi, cu mare drag. Este o fată la primărie în fiecare zi, vă primește cu drag și vă înscrie pe platformă. Cine vrea să se vaccineze! Dar... vă îndemn la vaccinare, ca să scăpăm de acest virus!

Cristian Preda, preot paroh la Biserica Vidra: Noi nu putem fi unii împotriva celorlalți, într-o astfel de luptă pentru binele comunității. Pentru binele populației. De aceea, și noi, pe plan local, aici, în comuna noastră Vidra, suntem datori să sprijinim această informare și campania de vaccinare. Și știu că la noi în localitate sunt înscriși în prezent peste 1.700 de oameni. Ceea ce este un lucru foarte bun.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...