Poveștile angajaților care au fost deja înlocuiți de inteligența artificială. „Ce ar trebui să fac? Să îmi cumpăr o fermă?”

Data publicării:
Robot cu inteligență artificială lucrează la birou
O treime dintre cei 12.000 de angajați din toată lumea care au participat la un sondaj se tem că vor fi înlocuiți de AI. Foto: Profimedia Images

Până nu demult, Dean Meadowcroft a lucrat ca redactor la un mic departament de marketing. Scria comunicate de presă, postări pe rețelele sociale și alte tipuri de conținut pentru compania la care lucra. La patru luni după ce firma lui a introdus un sistem de inteligență artificială, el și toți membrii echipei sale au fost concediați.

„La vremea aceea, ideea era ca [sistemul] să lucreze împreună cu redactorii principali ca să ajute la accelerarea procesului, practic să simplifice puțin lucrurile”, a spus Meadowcroft, care nu a fost deloc impresionat de performanța AI-ului.

„A făcut ca toată lumea să sune monoton, neutru și la fel ca toată lumea și, prin urmare, nimeni nu se face remarcat”, a explicat Meadowcroft.

Conținutul produs de AI trebuia verificat de personalul uman care se asigura că textele nu erau copiate din altă parte.

Dar, inteligența artificială era rapidă. Ceva ce unui redactor îi lua între 60 și 90 de minute, AI-ul făcea în cel mult 10 minute. Patru luni mai târziu, cele patru persoane din echipa în care lucra Meadowcroft au fost concediate.

Fostul redactor crede că echipa sa a fost înlocuită de programul AI. „Am râs de ideea că inteligența artificială ar putea să îi înlocuiască pe scriitori sau că îmi va afecta jobul, până când chiar asta s-a întâmplat”.

Ultimul val de programe AI și-a făcut apariția anul trecut când OpenAI a lansat ChatGPT. Susținut de Microsoft, ChatGPT poate să dea răspunsuri asemănătoare cu cele pe care le poate da un om și este capabil ca, în doar câteva minute, să scrie eseuri, discursuri și chiar rețete.

Alți giganți din lumea tehnologiei se grăbesc să scoată propriile lor sisteme AI. Google a lansat programul Bard în martie.

Până la 300 de milioane de joburi vor fi înlocuite de AI. Unele domenii vor fi mai afectate decât altele

Cu toate că nu sunt perfecte, sistemele de acest gen au acces la un ocean de informații disponibile pe internet – cantitatea de date este atât de mare încât ar fi imposibil de procesat chiar și pentru o echipă de oameni.

Astfel că mulți oameni sunt îngrijorați acum că sunt în pericol să își piardă jobul. La începutul anului, un raport realizat de Goldman Sachs arăta că inteligența artificială ar putea să înlocuiască până la 300 de milioane de persoane cu joburi full-time.

Unele domenii de lucru vor fi mai afectate decât altele. Potrivit raportului, 46% din slujbele administrative și 44% din profesiile juridice ar putea fi automatizate, dar numai 6% din locurile muncă din domeniul construcțiilor și 4% din cele de mentenanță vor fi afectate.

Bărbat înlocuit la locul de muncă de inteligența artificială
Un raport realizat de Goldman Sachs arăta că inteligența artificială ar putea să înlocuiască până la 300 de milioane de persoane cu joburi full-time. Foto: Profimedia Images

În același raport se menționează și că introducerea sistemelor AI ar putea stimula productivitatea și creșterea economică și ar putea crea noi locuri de muncă, dar asta nu alină îngrijorările oamenilor.

Un sondaj realizat de Boston Consulting Group, la care au participat 12.000 de angajați din toată lumea, a descoperit că o treime dintre ei se tem că vor fi înlocuiți de AI, muncitorii din linia de producție fiind mult mai îngrijorați decât managerii.

„Ce alt loc de muncă aș putea să-mi caut, care să nu fie înlocuit și el în viitor?”

Timp de trei luni anul trecut, Alejandro Graue a lucrat ca actor vocal pentru un canal popular de YouTube. Părea a fi un domeniu promițător – un întreg canal de YouTube în limba engleză trebuia refăcut în limba spaniolă.

Graue a plecat în vacanță la finalul anului tecut, încrezător că va avea de lucru când se va întoarce. „Mă așteptam să am acei bani din care să trăiesc – am două fiice, așa că am nevoie de bani”.

Spre surprinderea lui, înainte de a se întoarce la muncă, pe canalul de YouTube a fost încărcat un videoclip nou în spaniolă. Graue, însă, nu a lucrat la realizarea lui.

„Când am dat click pe el, ceea ce am auzit nu a fost vocea mea, ci o voce generată de AI – o voce foarte prost sincronizată”, a povestit Graue. „Și mi-am spus: 'Ce este asta? Ăsta o să fie noul meu partener, precum este canalul? Sau asta e ceea ce mă va înlocui?”

După ce a sunat la studioul pentru care lucrase, temerile i s-au adeverit. Clientul voia să experimenteze cu inteligența artificială pentru că era mai ieftin și mai rapid.

Acel experiment s-a dovedit a fi un eșec. Utilizatorii de YouTube s-au plâns de calitatea vocii și, într-un final, canalul a eliminat toate videoclipurile care foloseau vocea generată de AI.

Dar, pe Graue, acest lucru nu îl bucură prea mult. El crede că tehnologia va continua să se îmbunătățească și se întreabă care va fi soarta actorilor vocali când acest lucru se va întâmpla.

„Dacă asta începe să se întâmple cu fiecare job pe care îl am, ce ar trebui să fac? Să îmi cumpăr o fermă? Nu știu. Ce alt loc de muncă aș putea să-mi caut care să nu fie înlocuit și el în viitor? Este foarte complicat”, s-a plâns Graue.

Înlocuit de AI, fostul redactor și-a găsit acum un alt job unde lucrează cu inteligența artificială

Chiar dacă inteligența artificială nu te va înlocui, sunt șanse mari să ajungi să lucrezi într-un fel sau altul cu un astfel de sistem.

După câteva luni lucrând ca liber profesionist, fostul redactor Dean Meadowcroft a găsit o nouă direcție de lucru. Acum lucrează pentru un furnizor de asistență pentru alți angajați, care oferă servicii de consiliere în privința bunăstării și a sănătății mintale a angajaților.

Munca cu programele AI face acum parte din jobul său. „Cred că acolo se află viitorul inteligenței artificiale, să ofere acces rapid la conținutul administrat de oameni, în loc să elimine complet acel aspect uman”, a spus Meadowcroft.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la mica recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Gen. Ben Hodges
Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...