Poliţiştii vor primi în două săptămâni aparate de depistare a şoferilor care au consumat droguri

Data actualizării: Data publicării:
politisti rutiera iarna

În aproximativ două săptămâni, poliţiştii vor fi dotaţi cu aparatele care pot să identifice substanţele psihotrope consumate de şoferi, a anunțat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.



"Foarte curând ele se vor regăsi în dotarea Poliţiei Române. Cred eu că în maxim două săptămâni. Vom fi mai atenţi cu precădere în zone de risc, expuse, cum este litoralul şi am şi rugat poliţia să comunice rezultatul acestor testări. Să ştiţi că noi le-am folosit destul de mult în zona autostrăzilor şi rezultatul testărilor este unul îngrijorător", a declarat ministrul, citat de Agerpres.

Ea a mai anunţat că în perioada următoare va fi promovat un proiect de modificare a Codului Rutier prin care să fie interzise live-urile la volan.

Carmen Dan a avut o întâlnire de lucru la Oradea, cu şefii inspectoratelor din subordine, pentru a analiza situaţia operativă din primele luni ale anului şi rezultatele măsurilor dispuse.

"Am avut o întâlnire de lucru. Mă interesează să ştiu ce probleme sunt. Am vizitat fiecare inspectorat şi am discutat cu oamenii din sistem, nu doar cu şefii. Situaţia operativă din Bihor este asemănătoare celei înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Există însă o sensibilă creştere a numărului de infracţiuni contra persoanei şi a infracţiunilor stradale, însă valorile nu sunt îngrijorătoare, dar şi o creştere a numărului de cazuri de violenţă domestică", a declarat, în conferinţă de presă, Carmen Dan.

Ministrul a reamintit că există un proiect legislativ privind brăţările electronice, care pot fi purtate şi de către victimă şi de către agresor, introducerea acestui sistem fiind considerată încă un pas în combaterea violenţei domestice.

"Am transmis colegilor de la Poliţia de Frontieră că sunt mulţumită de modul în care au gestionat perioadele aglomerate din acest an, au dat dovadă de o foarte bună mobilizare. Continuăm acţiunile de patrulare în comun cu partenerii din Ungaria. Am discutat concret şi despre organizarea unor acţiuni privind combaterea nerespectării timpilor de conducere şi odihnă", a declarat Carmen Dan.

Pe de altă parte, ministrul a vizitat Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră 'Avram Iancu' din Oradea, acolo unde vor fi pregătiţi, în viitor, inclusiv agenţi din Republica Macedonia de Nord.

"Am auzit lucruri foarte bune despre pregătirea pe care o asigură această şcoală. Am avut nişte discuţii foarte bune cu omologul meu din Macedonia şi mă bucur că suntem recunoscuţi. Vom pune la dispoziţie expertiza noastră şi vom pregăti agenţi din Macedonia în cadrul şcolii", a mai menţionat ministrul Carmen Dan. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”