Polițiștii locali din Piatra-Neamț vor patrula pe trotinete electrice. Autoritățile locale cred că, motorizați, vor ajunge mai repede la cazuri. Trotinetele au fost alese pentru că sunt mult mai ieftine decât mașinile.
De curând, Poliția Locală din Piatra-Neamț a semnat un parteneriat cu o firmă care închiriază trotinete în oraș.
Eugen Pancu, director la Poliția Locală Piatra Neamț: "O să ajute pe viitor timpul de reacție la eventualele sesizări din partea cetățenilor sau eventual alte situații care implică intervenția polițiștilor locali în acele zone".
Adrian Ratana, politist local: "Avem instalată pe telefonul mobil personal o aplicație a celor de la firma cu trotinetele și scanăm codul QR și ne deplasăm după deblocarea trotinetei".
Constantin Apopei, politist local: "Până acum nu am mers niciodată, astăzi fiind prima dată când merg cu ea. M-am obișnuit, mi se pare ușor de condus și este un ajutor pentru noi, mai ales pentru a ne deplasa la sesizări".
Valentin Ilie, politist local: "Este o idee foarte bună, ne ajută în munca noastră de zi cu zi, având în vedere că avem deplasări destul de lungi pe străzile municipiului".
Andrei Carabelea, primarul din Piatra-Neamț: "Patru polițiști locali vor utiliza în fiecare zi trotineta fiind o experiență de tipul unui proiect pilot pe care vrem să îl extindem în ideea optimizării costurilor activității poliției locale."
Și cetățenii sunt încântați de noile mijloace de transport ale polițiștilor:
"Economie și de carburanți și de timp, circulă mai repede"
"Din moment ce se străduiesc să ajungă, că-s călare, că-s pe jos, să ajungă!"
Momentan polițiștii locali au acces la 4 trotinete pentru patrulă. Autoritățile locale și-au propus să extindă colaborarea și în cazul polițiștilor de la circulație.
Editor : G.M.